Ion Ceban/Facebook

Ceban, cu avocații din România, la Chișinău: ce au făcut pentru ca edilul să poată intra din nou în UE

Avocații primarului Ion Ceban, care gestionează dosarul privind interdicția impusă acestuia pe teritoriul României, solicită autorității care a emis decizia să revoce măsura. În paralel, aceștia au depus la Curtea de Apel București o cerere de suspendare a actului administrativ până la soluționarea cauzei pe fond. Apărătorii edilului susțin că interdicția este nejustificată și contravine drepturilor fundamentale ale omului. Declarațiile au fost făcute pe 13 august, în cadrul unei conferințe susținute la Chișinău, alături de primarul capitalei.

„Am așezat pe masa justiției toate elementele, înscrisurile și documentele care demonstrează că există o ilegalitate în ceea ce îl privește pe clientul nostru. Toate principiile și drepturile fundamentale ale omului au fost încălcate. Avem convingerea că toate aceste demersuri se vor solda cu admiterea acțiunilor pe care le-am făcut”, a declarat avocata Irina Șerban.

Ion Dragne, cel de-al doilea avocat al lui Ceban, a precizat că a fost declanșată o procedură prealabilă prin care autorității emitente i s-a cerut să revoce interdicția. Totodată, în instanță a fost solicitată suspendarea deciziei care îi interzice primarului să intre în România.

„Ne-am expus punctele de vedere și se pune întrebarea dacă (n. red: autoritatea care a emis interdicția) va avea înțelepciunea să admită că a greșit, pentru că are această posibilitate. Din păcate, statistica ne spune că autoritățile de regulă nu recunosc că au greșit, motiv pentru care am fost nevoiți, pentru a proteja drepturile clientului nostru, să depunem și o cerere de suspendare a hotărârii actului administrativ. Pentru că, deși necomunicat, actul administrativ este obligatoriu. Respectiv, dl. Ceban este obligat să execute măsura de a nu intra în România, cu toate că nu i-a fost comunicată măsura și nici motivele. În România, judecătorii au posibilitatea să dispună suspendarea actului administrativ până la soluționarea unei viitoare acțiuni asupra fondului”, a explicat Ion Dragne.

La rândul său, primarul Ion Ceban a reiterat că interdicția ar fi motivată politic, cu scopul de a-l „denigra” în plină campanie electorală. Edilul susține că nici astăzi, după peste o lună din momentul în care a aflat că este interzis în România și în spațiul Schengen pentru o perioadă de cinci ani, nu a cunoaște cine a emis această decizie și care sunt temeiurile juridice care au stat la baza interdicției. Ceban spune că „nu are ce ascunde” și că „știe că are dreptate”.  

„Eu știu că nu am nicio legătură cu nimeni din afară, că sunt liber. Crezul meu este că binele cetățenilor este mai presus de toate. Nu există temei și nicio situație pentru care mi-a pus interdicția în România, care să aibă vreo motivație”, a declarat Ion Ceban.

Întrebată dacă dețin probe pentru a demonstra în instanță o posibilă înțelegere între autoritățile de la Chișinău și București privind impunerea interdicției – așa cum susține Ion Ceban – Irina Șerban a precizat: „Noi nu facem speculații, noi respectăm legea. I-am sugerat și l-am sfătuit pe domnul Ceban să conturăm toată situația în jurul normelor juridice și a normelor legale care au fost încălcate. Astfel, nu avem competențe să facem speculații sau să conturăm o conjunctură care nu poate fi nici demonstrată, nu poate avea un efect direct”.

***

Amintim că Ion Ceban are interdicție de intrare pe teritoriul României începând cu 9 iulie, pentru o perioadă de cinci ani. Măsura este valabilă și în întregul spațiu Schengen. Alături de edilul Chișinăului, încă doi cetățeni ai Republicii Moldova au primit interdicții. Ceban califică decizia drept una politică.

Ministra de Externe de la București, Oana Țoiu, a declarat, recent, că decizia de a-i interzice primarului Chișinăului accesul în România a fost luată în contextul în care, de ceva timp, autoritățile române documentează „legături complicate” ale acestuia cu reprezentanți ai Federației Ruse. Oficiala a reiterat, totodată, că decizia prin care Ceban și încă doi cetățeni moldoveni au primit interdicție de intrare pe teritoriul României a fost luată strict „din rațiuni care țin de siguranța națională”. Ceban a respins public aceste acuzații.

Pe 6 august, la o lună după ce a fost interzis în UE, Ceban a anunțat că a inițiat, prin avocații săi din România, demersurile legale pentru contestarea deciziei de interdicție de intrare în România și, implicit, în spațiul Schengen, impusă recent de autoritățile de la București.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Mitropolia Basarabiei

Mitropolitul Basarabiei și mitropolitul Moldovei, discuție la Președinție despre „necesitatea inițierii unui dialog”

Conducerile Mitropoliei Basarabiei (subordonată Patriarhiei Române) și Mitropoliei Moldovei (subordonată Patriarhiei Ruse) s-au întâlnit pe 26 august, la ședința solemnă de la Președinție, dedicată aniversării a 35 de ani de la proclamarea independenței. Potrivit Mitropoliei Basarabiei, mitropoliții au avut o discuție care a vizat necesitatea inițierii unui dialog.

Mitropolia Basarabiei a declarat că, înainte de ședința solemnă, mitropolitul Antonie „a purtat o discuție deschisă cu Înaltpreasfințitul Părinte Vladimir, Mitropolitul Chișinăului și al Întregii Moldove, despre necesitatea inițierii unui dialog instituțional între cele două Mitropolii ortodoxe care își desfășoară activitatea în Republica Moldova”.

„Cei doi ierarhi și-au exprimat disponibilitatea de a depune eforturi pentru deschiderea unei comunicări directe și constante. Formatul viitoarelor întrevederi, temele prioritare și direcțiile unei posibile cooperări urmează să fie stabilite în perioada următoare. Această disponibilitate pentru dialog reprezintă un semnal important într-un context bisericesc marcat de tensiuni care au afectat clerici, comunități parohiale și relațiile dintre credincioși. Comunicarea directă și responsabilă poate contribui la depășirea neînțelegerilor și la consolidarea păcii bisericești și sociale”, a comunicat Mitropolia Basarabiei.

Potrivit Mitropoliei Basarabiei, mitropolitul Antonie a avut o discuție și cu episcopul romano-catolic de Chișinău, Anton Coșa, în cadrul căreia a fost apreciată „buna cooperare dezvoltată între Mitropolia Basarabiei și Episcopia Romano-Catolică de Chișinău, îndeosebi prin structurile social-filantropice ale celor două instituții, ale căror proiecte răspund unor nevoi importante ale societății”.

Menționăm că cei doi mitropoliți și episcopul romano-catolic de Chișinău au stat alături în cadrul ceremoniei solemne de la Președinție.

Mitropolia Basarabiei
Mitropolia Basarabiei
Mitropolia Basarabiei
Mitropolia Basarabiei

Menționăm că mitropolitul Basarabiei a fost ales în luna iulie în această funcție. În cadrul ceremoniei de întronizare s-a menționat că de la noul mitropolit se așteaptă inclusiv să „cultive relații de respect reciproc cu alte culte oficial recunoscute, pentru păstrarea păcii sociale”.

Amintim că relația dintre Mitropolia Basarabiei și Mitropolia Moldovei a fost marcată în ultimii ani de tensiuni legate de plecarea unor preoți de la Mitropolia Moldovei la Mitropolia Basarabiei, reacțiile reprezentanților Mitropoliei Moldovei și, în acest context, situația lăcașurilor de cult.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: