Ceban, gata să atace la CC amendamentul PAS care prevede demiterea unor șefi de direcții: „Este inadmisibil să își bage nasul”

Primăria Chișinău va ataca la Curtea Constituțională (CC) amendamentul votat și propus de Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS) care prevede demiterea șefilor de direcție de învățământ din raioane, care nu au fost numiți conform Codului Educației. Anunțul a fost făcut de primarul capitalei, Ion Ceban, în cadrul ședinței săptămânale a serviciilor Primăriei Chișinău, din 21 august. Edilul a catalogat amendamentul aprobat de fracțiunea partidului de guvernământ în Parlament drept o „ingerință foarte gravă” în activitatea administrației publice locale.

„Rog să pregătiți documentele de contestarea la CC a aberațiile aprobate de PAS săptămâna trecută cu privire la numirea în plină campanie electorală a șefilor de direcție din partea ministerului care în doi ani de zile a prăvălit toate reformele care a putut, începând cu reforma universitară, dezmățul în rândul profesorilor, prostiile pe care le îndrugă cu închiderea grădinițelor la nivel de țară. Scoateți vă rog în vileag acești incompetenți, impotenți și iresponsabili care distrug sistemul de învățământ. Vă rog să pregătiți acest demers către CC, pentru că aceasta este ingerință foarte-foarte gravă în activitatea administrației publice locale. Acest lucru va fi adus și comunității internaționale, dar este absolut inadmisibil să își bage nasul și tentaculele această caracatiță galbenă chiar în toate activitățile pe care le desfășurăm”, a declarat Ion Ceban.

Amintim că Parlamentul a aprobat pe 17 august un amendament propus de PAS care prevede că tuturor șefilor de direcție de învățământ din raioane, care nu au fost numiți conform Codului Educației, li se va înceta de drept mandatul. Până la numirea unui nou șef de direcție conform regulamentului, interimatul pentru aceste funcții va fi asigurat de Ministerul Educației, Culturii și Cercetării. Deputatul PAS Eugen Sinchevici a declarat atunci că funcția de șef de direcție de învățământ era una politică și că scopul amendamentului este să motiveze consiliile raionale să organizeze concursuri de angajare.

Prezenta lege va intra în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Tudor Mardei | NewsMaker

Fără telefoane și ceasuri: Parlamentul va examina cu ușile închise structura și efectivul Armatei Naționale. Apelul lui Grosu🔥🔥🔥

Parlamentul va examina pe 8 octombrie proiectul de hotărâre privind aprobarea structurii generale și a efectivului Armatei Naționale, într-o ședință cu caracter închis. Președintele Parlamentului, Igor Grosu, a anunțat, într-un mesaj publicat pe rețelele sociale, că documentul conține informații clasificate ca secret de stat.

„Proiectul de hotărâre va fi examinat într-o ședință cu caracter închis, deoarece documentul conține informații clasificate ca secret de stat și urmează regimul Legii cu privire la secretul de stat”, anunță Grosu.

Potrivit speakerului, la ședința închisă vor putea participa doar deputații și un număr foarte restrâns de angajați ai Secretariatului Parlamentului. Deputații vor avea acces în baza legitimației și nu vor putea avea asupra lor dispozitive electronice, inclusiv telefoane, laptopuri sau ceasuri.

„Facem apel la deputați să dea dovadă de responsabilitate și respect pentru Armata Națională și pentru eforturile depuse de aceasta pentru a proteja pacea și liniștea în Republica Moldova”, a mai scris Grosu în mesajul transmis.

Ședința plenară din 8 octombrie va începe la ora 13:00.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: