socialistii.md

Ceban, privind comentariile socialiștilor despre MAN: „Sunt suficient de matur să am lucruri pe cont propriu”

La o lună de la lansarea Mișcării Alternative Naționale (MAN), Ion Ceban spune că în scurt timp va reveni cu detalii privind echipa care va face parte din mișcare. Potrivit lui, aceasta va „satisface unele criterii” despre care se va anunța mai târziu. Totuși, întrebat ce părere au socialiștii privind lansarea Mișcării, Ceban s-a eschivat să răspundă și a declarat că el este „suficient de matur” să aibă lucruri pe cont propriu. 

„În cel mai scurt timp o să aflați detalii. Nu ne grăbim, toată lumea o să fie implicată. Pașii sunt în fiecare zi, totul o să vă aducem la cunoștință așa cum a planificat”, a declarat Ion Ceban, în data de 1 februarie 2022, fiind însoțit de viceprimarul Fadei Nagacevschi pentru o sesizare la Procuratură.

Întrebat dacă Nagacevschi se va regăsi în echipa MAN, Ceban a spus: „Va face parte cine va satisface unele criterii despre care vom vorbi”.

Totodată, Ion Ceban, fiind întrebat de jurnaliști ce părere au socialiștii privind lansarea Mișcării, a declarat: „Eu cred că sunt suficient de matur să am lucruri pe cont propriu”. Iar dacă se vor regăsi în echipă și reprezentanți ai Partidului Socialiștilor din Republica Moldova, el a spus: „Vom reveni cu informații în acest sens în viitorul apropiat”.

Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.

***

Pe 30 decembrie 2021, Ion Ceban a anunțat, în cadrul unui briefing care a avut loc în sediul Primăriei Chișinău, că lansează Mișcarea Alternativa Națională, prin care își propune să „apere interesele tuturor cetățenilor”.

La rândul ei, președinta țării Maia Sandu a îndemnat instituțiile de resort să „fie foarte atente cum se finanțează partidele politice”. Declarația a fost făcută în cadrul ediției din 31 decembrie a unei emisiuni la postul național de radio, în contextul anunțului făcut în ajun de primarul capitalei Ion Ceban, privind crearea MAN.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Ambasadoarea UE la Chișinău joacă în „Fiica vinificatorului”: „Sper că filmul va ajuta la promovarea Moldovei” (VIDEO)

Ambasadoarea Uniunii Europene în Republica Moldova, Iwona Piorko, va apărea în lungmetrajul „Fiica viticultorului”, o producție moldo-poloneză. Diplomata a anunțat despre participarea sa la film pe 18 octombrie, într-o postare pe Facebook.

„Există o „primă dată” pentru orice — iar pentru mine, acesta a fost debutul meu într-un film! „Fiica vinificatorului” este o poveste care celebrează acest pământ, oamenii săi și tradițiile sale viticole. Am fost bucuroasă să fac parte din distribuție, sperând că filmul va ajuta la promovarea Moldovei și o va face și mai cunoscută și apreciată în întreaga Uniune Europeană și nu numai. Noroc și urmăriți noutățile legate de această producție”, a scris Iwona Piorko, fără să dezvăluie ce rol joacă în producția cinematografică.

În imaginile publicate pe Facebook, Iwona Piorko apare sosind cu un automobil pe care este arborat drapelul UE la o vinărie din Republica Moldova. Ambasadoarea este originară din Polonia.

Filmările pentru „Fiica vinificatorului” au început la sfârșitul lunii septembrie și se desfășoară atât în Republica Moldova, cât și în Polonia. Proiectul este o coproducție moldo-poloneză, care beneficiază de sprijin financiar din partea Centrului Național al Cinematografiei din Republica Moldova.

Filmul este produs de compania Realitatea Film din Chișinău, în colaborare cu parteneri polonezi. Regia este semnată de cineastul polonez Michal Szczesniak, iar scenariul, de scriitorul moldovean Mihai Mănescu.

Pelicula urmărește povestea unei femei care și-a construit o carieră de succes în Europa de Vest, dar care este nevoită să revină în Republica Moldova după moartea subită a tatălui său. Odată ajunsă acasă, aceasta descoperă că podgoria familiei este amenințată de o schemă de corupție în care sunt implicate interese străine influente și rețele locale. Protagonista trebuie să aleagă între viața confortabilă pe care și-a construit-o în străinătate și lupta pentru salvarea moștenirii familiei și a pământului natal.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: