Cel puțin opt morți în Ucraina, o rachetă – prăbușită în Polonia. Sandu și Tofan condamnă atacul Rusiei: „Nimeni nu este în siguranță”

Cel puțin opt persoane și-au pierdut viața, iar zeci au fost rănite în urma unui nou atac de amploare lansat de Rusia asupra Ucrainei, în noaptea de 30 iulie. Kievul, Krivoi Rog, Liov, Dnipro și alte orașe au fost atacate de rachete și drone. În același timp, autoritățile poloneze investighează explozia unei presupuse rachete rusești pe teritoriul țării. Premierul Republicii Moldova, Vasile Tofan, și președinta Maia Sandu au condamnat atacurile și și-au exprimat solidaritatea cu Ucraina și Polonia.

În suburbia orașului Krivoi Rog, o rachetă balistică de tip „Iskander-M” a lovit o casă, omorând o familie cu mulți copii – trei adulți și trei copii. Alte opt persoane au fost rănite, iar doi copii au fost salvați de sub dărâmături. Două locuințe au fost distruse complet, iar alte cinci au fost avariate. Potrivit Serviciului de Stat pentru Situații de Urgență al Ucrainei (DSNS), sub ruine s-ar putea afla încă cinci persoane, scrie DW.

Și Kievul a fost atacat din nou cu rachete. În mai multe sectoare ale capitalei au căzut fragmente de rachetă și au izbucnit incendii. Administrația Militară a orașului Kiev a anunțat moartea unei persoane. O altă victimă a fost raportată în regiunea Poltava.

Atacuri au fost lansate și asupra orașului Liov, unde au fost avariate două blocuri de locuințe. Potrivit autorităților locale, aproximativ 20 de persoane au fost rănite, iar echipele de intervenție continuă căutările printre dărâmături.

Premierul Vasile Tofan a condamnat atacurile, într-un mesaj pe platforma X: „Rusia a lovit din nou orașe din Ucraina cu rachete și drone, provocând pierderi de vieți omenești și distrugeri. Republica Moldova este ferm alături de poporul ucrainean”. Potrivit oficialului, „o pace justă și durabilă începe cu o Ucraină puternică și protejată”.

Și președinta Maia Sandu a condamnat atacul lansat de Federația Rusă împotriva țării vecine: „Rusia răspunde discuțiilor despre pace cu rachete lansate asupra orașelor în care oamenii dorm. În această noapte: Kiev, Dnipro, Krivoi Rog, Liov. Republica Moldova este ferm alături de Ucraina. O apărare antiaeriană mai puternică pentru Ucraina este modul în care Europa rămâne în siguranță, iar pacea devine posibilă”.

Șefa statului a comentat și informațiile privind încălcarea spațiului aerian al Poloniei. Potrivit Maiei Sandu, „războiul purtat de Rusia nu cunoaște granițe”. „Încălcarea spațiului aerian al Poloniei de către o rachetă rusească demonstrează că, atât timp cât agresiunea Moscovei continuă, nimeni din Europa nu este cu adevărat în siguranță. Solidaritate deplină cu Polonia. Europa trebuie să răspundă cu unitate și hotărâre”, a mai scris Sandu pe X.

Precizăm, autoritățile poloneze investighează apariția unui crater cu un diametru de aproximativ 10 metri, descoperit pe un câmp din estul țării, la circa 80 de kilometri de granița cu Ucraina. Incidentul s-a produs în timpul atacurilor lansate de Rusia asupra Ucrainei în cursul nopții. Potrivit premierului Donald Tusk, este vorba, cel mai probabil, despre o rachetă de croazieră rusească de tip Kh-101, care a explodat pe teritoriul Poloniei.

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Dreptul, la un tap distanță: ce poți face în Legalia, aplicația lansată în parteneriat cu INJ

Asculți o lecție de drept civil în troleibuz, rezolvi un test-grilă în pauză și îți provoci colegul la un duel înainte de seminar. Așa arată studiul dreptului în Legalia, aplicația lansată la 6 octombrie 2026 în parteneriat cu Institutul Național al Justiției și dezvoltată de startupul moldovenesc Applexium, cu sprijinul financiar al CMDA și al ODA.

Legalia este, potrivit dezvoltatorilor, prima aplicație mobilă din Moldova destinată studierii dreptului, iar debutul a fost unul pe măsură: în primele 24 de ore de la lansare, aplicația a intrat în top 5 cele mai descărcate aplicații din categoria Educație din App Store în Republica Moldova.

Patru module, un singur loc

Aplicația este disponibilă în limbile română și rusă și acoperă tot drumul unui jurist, de la primul an de facultate până la prima zi de practică:

  • Universitar – materiile din anii I–IV, pentru studenții tuturor facultăților de drept din țară;
  • Avocatură – teste pentru admiterea în profesia de avocat;
  • INJ – modele de teste pentru candidații care vor să devină judecători sau procurori;
  • Business – standardele europene și internaționale ale dreptului afacerilor, de la AI Act și MiCA la FATF și ESG, pentru juriști, dar și pentru antreprenori și specialiști din sectorul privat și public.

Ce poți face în Legalia

Asculți sau privești lecția

Fiecare materie este disponibilă ca video podcast sau audio podcast. Îți pui căștile și înveți oriunde: în microbuz, în mașină, la sală sau la o plimbare.

Ai un plan de studiu pentru fiecare zi

Deschizi aplicația și vezi imediat de unde continui. Nu mai pierzi timp căutând notițe sau capitolul la care ai rămas.

Rezolvi teste-grilă fără pix și fără foi printate

Îți alegi câte întrebări vrei să primești, iar întrebările le poți citi sau asculta. Nu ești sigur? Folosești un indiciu. Ai greșit? Afli imediat de ce varianta aleasă nu e corectă. Tot progresul rămâne salvat și poți reveni la el oricând.

Strângi XP și urci în clasament

Fiecare lecție și fiecare test îți aduc puncte XP. Urmărești clasamentul live pe săptămâna curentă sau pe toată perioada și vezi cum te descurci față de colegi.

Îți reprezinți universitatea

Rezultatele tale contează și pentru facultatea ta. Universitățile concurează între ele într-un clasament comun, așa că fiecare test rezolvat aduce puncte și pentru echipă.

Îți provoci prietenii la duel

Îți adaugi prietenii și colegii, vorbești cu ei prin chat, direct în aplicație, și îi provoci la un duel live: aceleași întrebări, același timp, un singur câștigător.

Aplicația arată cum îți place

Alegi tema luminoasă sau întunecată și setezi sunetele, vibrațiile și notificările după preferință. Ai o idee sau o sugestie? O trimiți direct echipei Legalia din secțiunea „Scrie-ne direct”.

„Ne-am dorit ca învățarea dreptului să fie la fel de firească precum orice altceva facem zilnic pe telefon. Nu înlocuim cartea, dar oferim o alternativă: o lecție ascultată în drum spre facultate, un test rezolvat în pauză și o comunitate care te motivează să mergi mai departe”, a declarat Mircea Ursu, CEO-ul startupului Applexium.

Un proiect construit cu parteneri de încredere

Legalia a fost lansată în parteneriat cu Institutul Național al Justiției, instituția responsabilă de formarea judecătorilor și procurorilor din Republica Moldova, în baza unui memorandum de cooperare semnat între părți.

Dezvoltarea aplicației a fost posibilă și datorită sprijinului financiar oferit startupului Applexium de Centrul Municipal pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului (CMDA), prin Programul municipal STARTUP pentru tineri și migranți al Primăriei municipiului Chișinău, și de Organizația pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului (ODA), în cadrul programului de susținere a inovațiilor digitale și startup-urilor tehnologice.

Unde găsești aplicația

Legalia poate fi descărcată din App Store și Google Play și este disponibilă și în varianta web, la adresa legalia.md.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: