ambulanța.md

Cel puțin 10 copii s-au intoxicat cu ciuperci timp de o săptămână

De la începutul săptămânii, Serviciul de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească a înregistrat 69 de solicitări pe motiv de urgențe toxice. În urma intoxicației cu ciuperci au avut de suferit 42 de persoane, inclusiv 10 minori.

Potrivit datelor Centrului Național de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească, în perioada 2 – 4 noiembrie curent au fost înregistrate cele mai multe cazuri de intoxicații cu ciuperci: în municipiul Chișinău – 11 cazuri; în raioanele Edineț – 6 cazuri; Telenești – 5 cazuri și respectiv câte patru cazuri în raioanele Călărași și Orhei.

La data de 2 noiembrie, la ora 16:23 la urgență a parvenit un apel pentru acordarea asistenței medicale de urgență unei familii cu trei copii minori din satul Leușeni, raionul Telenești, care prezentau semne de intoxicație. Membrii familiei, inclusiv un copil de doar trei ani, au consumat la prânz ciuperci culese din pădure, după care s-au simțit rău și au solicitat ambulanța. Toți au fost transportați și internați la Spitalul Raional Telenești.

La data de 3 noiembrie, la ora 02:38 a fost solicitat Serviciul de Urgență în sectorul Telecentru al capitalei pentru o familie cu doi copii minori, a căror stare s-a agravat în urma consumării ciupercilor la cină. În urma acordării asistenței medicale de urgență, maturii au fost transportați la IMSP Spitalul Clinic Municipal „Sfânta Treime”, iar copiii au fost internați la IMSP Institutul Mamei și Copilului.

De asemenea a fost înregistrat un caz în seara zilei de 4 noiembrie în raionul Călărași la un grup de patru persoane, care au consumat la masă bucate cu ciuperci și alcool. Ulterior, au manifestat semne de intoxicație și au apelat Serviciul de Urgență. Toți pacienții au fost transportați la Spitalul Raional Călărași.

Statisticile Serviciului de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească a înregistrat în ultima săptămână 6070 de solicitări. La instituțiile medicale spitalicești din țară au fost transportați 2396 de pacienți, dintre care 2073 de adulți și 323 de copii.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

poliția

Altercație în apropierea unui local din Chișinău: un tânăr de 22 de ani a decedat

Un tânăr de 22 de ani a decedat în dimineața zilei de duminică, 1 noiembrie, în sectorul Botanica din Chișinău. Potrivit datelor preliminare ale poliției, acesta a suferit leziuni incompatibile cu viața în urma unei altercații între mai multe persoane, în apropierea unui local.

Cazul de agresiune soldat cu decesul unui tânăr de 22 de ani a avut loc în dimineața zilei de 1 noiembrie, în sectorul Botanica al capitalei, a anunțat Inspectoratul General al Poliției. „Preliminar, polițiștii au stabilit că, în urma unei altercații izbucnite între mai multe persoane, în adiacentul unui local, tânărul a suferit leziuni incompatibile cu viața, decesul acestuia fiind constatat la fața locului”, a adăugat Inspectoratul.

Potrivit instituției, polițiștii au identificat un suspect în vârstă de 25 de ani, care a fost reținut pentru 72 de ore. „Pe caz a fost pornită o cauză penală, în vederea stabilirii tuturor circumstanțelor. Precizăm că informațiile au un caracter preliminar și pot suferi modificări în funcție de rezultatele investigațiilor”, a menționat Inspectoratul.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: