adb.org

Cel puțin 7 moldovence au murit în acest an, din cauza violenței domestice. Și bărbații pot fi victime

Cel puțin șapte femei din Republica Moldova au murit, în primele nouă luni ale acestui an, din cauza violenței domestice. Potrivit unui comunicat publicat astăzi, 26 noiembrie, de Inspectoratul General al Poliției, în total, 555 femei și 152 bărbați au devenit victime al acestui fenomen, în perioada vizată. 

Conform datelor statistice, în Republica Moldova femeile sunt agresate cel mai des în sânul familiei. Pentru a preveni și a combate violența față de femei, dar și pentru a proteja victimele violenței în familie, Inspectoratul General al Poliției întreprinde mai multe măsuri.

Începând cu 16 martie 2017, pentru prima dată în Republica Moldova, prin lege a fost instituit ordinul de restricție de urgență, ce presupune o măsură provizorie de protecție a victimei violenței în familie, informează sursa citată. Astfel, polițiștii reacționează imediat la apelul persoanei supuse violenței și înlătură agresorul din familie, fără a mai fi necesară intervenția instanțelor de judecată sau cererea obligatorie a victimei.

Pe parcursul anului curent, Poliția a eliberat 3255 ordine de restricție de urgență în privința agresorilor familiali, iar de la începutul instituirii acestei măsuri de protecție au fost eliberate peste 9300 de ordine de restricție de urgență. De asemenea, Poliția a pornit 233 cauze penale pentru încălcare ordonanței de protecție.

Menționăm că în perioada 25 noiembrie-10 decembrie se desfășoară campania internațională „16 zile de activism împotriva violenței în bază de gen”. Acțiunea are drept scop creșterea gradului de conștientizare și de mobilizare a scoietății pentru a preveni violența.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Avertisment: escroci care se dau drept angajați ai instituțiilor statului sună cetățenii și cer date sub pretextul expirării unor servicii sau contracte

Tot mai multe persoane sunt vizate de apeluri și mesaje frauduloase prin care atacatorii, folosind identitatea unor instituții publice, încearcă să obțină date personale. Avertismentul a fost lansat de Serviciul Tehnologia Informației și Securitate Cibernetică, după ce în ultimele zile au crescut semnalările unor astfel de cazuri. Escrocii sună de pe numere care par a aparține unor autorități de stat și invocă pretexte precum expirarea serviciilor de telefonie sau necesitatea prelungirii unui contract.

„STISC precizează că instituția nu efectuează apeluri către cetățeni pentru a solicita date personale sau alte informații confidențiale. STISC îndeamnă cetățenii să manifeste vigilență sporită în raport cu apelurile și mesajele suspecte, pentru a preveni compromiterea datelor personale sau eventualele prejudicii financiare”, a transmis instituția într-un comunicat.

STISC recomandă cetățenilor să nu ofere date personale, coduri de confirmare sau date bancare, să verifice informațiile doar prin canalele oficiale și să întrerupă apelul dacă li se solicită acțiuni urgente sau informații confidențiale. Totodată, mesajele suspecte și linkurile primite din surse necunoscute trebuie ignorate.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: