malldatabase.com

Centrele comerciale își vor relua activitatea în zilele de sâmbătă și duminică

Comisia Extraordinară pentru Sănătate Publică a aprobat pe 5 martie reluarea activității centrelor comerciale în zilele de sâmbătă și duminică cu respectarea anumitor condiții. Astfel, magazinele vor lucra în conformitate cu prevederile din Instrucțiunea cu privire la măsurile de prevenire și control al infecției Covid-19.

Așadar, administratorii centrelor comerciale vor fi obligați să monitorizeze starea de sănătate a angajaților, să efectueze cu strictețe termometria fiecărui vizitator și să permită accesul acestora în incinta clădirilor doar cu purtarea măștilor de protecție. Intrarea în magazine va fi restricționată pentru persoanele care vor manifesta simptome de febră. La fel, persoanele vor fi admise în centrele comerciale în baza normativului 1 vizitator/4m2 din suprafața comercială liberă.

Noile norme ce vizează activitatea Centrelor comerciale au fost discutate și acceptate în prealabil de către reprezentanți acestora.

Comisiile teritoriale extraordinare de sănătate publică vor asigura prezentarea rapoartelor săptămânale către CNESP privind măsurile de prevenire a infecției COVID-19, implementate în teritoriul administrativ gestionat. În raioanele unde este stabilit nivelul de alertă Cod Roșu vor fi implementate măsuri de prevenire a infecției cu Covid-19 cum ar fi:

–  restricționarea deplasării populației și izolarea la domiciliu;

–  interzicerea adunărilor în masă, inclusiv de natura activităților culturale, științifice, artistice, sportive sau de divertisment cu participarea fizică a persoanelor;

–  prestarea doar a serviciilor esențiale (vitale);

–  interzicerea vizitelor neesențiale la unitățile de interes public (bancă, poștă, etc.);

–  servicii de asistență medicale ajustate și doar cele esențiale;

–  instituirea instruirii la distanță (online).

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

presedinte.md

Maia Sandu convoacă Consiliul Național de Securitate după atacul cibernetic: vor fi analizate măsurile de răspuns

Președinta Maia Sandu a convocat o ședință a Consiliului Național de Securitate pentru zilele următoare, în cadrul căreia va fi analizat atacul cibernetic asupra sistemelor informaționale guvernamentale și măsurile de răspuns. Anunțul a fost făcut de instituția prezidențială în seara zilei de 28 octombrie, într-un comunicat.

Amintim că, pe 28 octombrie, Agenția de Guvernare Electronică a anunțat că, în urma atacului cibernetic asupra sistemelor informaționale guvernamentale, au fost extrase neautorizat date aferente unui număr de aproximativ 750 000 de IDNP-uri. Informațiile vizate includ date de identificare (nume, prenume, data și locul nașterii), date despre membri ai familiei de gradul 1, statutul de asigurat, medic de familie, prestații sociale, pensii, dizabilitate, permisul de conducere, fotografie, vehicule și companii deținute sau administrate, precum și informații financiare, inclusiv IBAN, datorii fiscale și istoric plăți MPay. Totodată, instituția a precizat că datele aferente cardurilor nu au fost afectate.

Directorul Centrului Național de Management al Crizelor, Serghei Diaconu, a declarat că datele extrase de hackeri nu pot fi folosite direct în scopuri infracționale. În schimb, escrocii pot contacta cetățenii, prezentându-se drept reprezentanți ai băncii, ai vămii sau ai altor organe, adresându-li-se pe nume și prenume și oferindu-le alte detalii din cele sustrase, pentru a solicita date suplimentare, care „sunt deja periculoase”.

Între timp, la ședința Guvernului din 29 octombrie, prim-ministrul Vasile Tofan a anunțat că directoarea AGE, Nicoleta Colomeeț, va pleca din funcție. Oficialul a precizat că interimatul va fi asigurat de Artiom Cociu și a subliniat că, în această perioadă, AGE trebuie să pună accent mai mare pe securitatea serviciilor digitale.

La aceeași reuniune a Cabinetului de miniștri, Vasile Tofan a mai spus că Republica Moldova este ținta unor atacuri cibernetice de amploare. Potrivit lui, autoritățile au indicii despre „o campanie mai largă, cu implicarea unor actori statali străini”, iar serviciile competente investighează inclusiv implicarea acestora în incidentul recent.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: