G4Media/imagine simbol

Centrul Național de Prevenire a Abuzului față de Copii sesizează procuratura pe cazul minorei din Râșcani

Centrul Naţional de Prevenire a Abuzului faţă de Copii (CNAPAC) critică modul în care autoritățile statului au gestionat până acum cazul adolescentei din raionul Râșcani, care a dispărut și a fost găsită după mai multe ore de căutări. Într-o declarație publicată pe 18 aprilie, CNAPC a anunțat că va sesiza procuratura pentru investigarea situației și sancționarea persoanelor responsabile. În același timp, organizația neguvernamentală a făcut apel la societate să se abțină de la publicarea informațiilor care ar putea duce la identificarea, stigmatizarea sau retraumatizarea minorei.

Intervenția statului, „îngrijorătoare”

Potrivit CNAPAC, prioritatea intervenției instituționale și a comunicării publice trebuie să fie protecția imediată a copilului, respectarea demnității și a vieții sale private, prevenirea victimizării secundare și asigurarea accesului rapid la servicii medicale, psihologice, juridice și de protecție, într-un cadru coordonat, prietenos copilului și informat pe traumă.

Organizația a subliniat că, în lumina standardelor internaționale, la care Republica Moldova este parte, precum și a legislației naționale, autoritățile statului au obligația să asigure un răspuns prompt, coordonat și centrat pe interesul superior al copilului, cu activarea fără întârziere a măsurilor de protecție, a evaluărilor necesare și a cooperării interinstituționale, așa cum sunt descrise în Mecanismul intersectorial de cooperare pentru identificarea, evaluarea, referirea, asistenţa şi monitorizarea copiilor victime şi potenţiale victime ale violenţei, neglijării, exploatării şi traficului, aprobat prin Hotărârea de Guvern 270 din 08.04.2014.

Orice caz de violență asupra copilului impune intervenția obligatorie și imediată a statului, independent de poziția sau acordul reprezentantului legal, prioritar fiind interesul superior și siguranța copilului. Este profund îngrijorător faptul că în acest caz, atât polițistul, cât și medicii implicați nu au întreprins acțiunile imediate care se impuneau conform obligațiilor profesionale și legale”, a adăugat organizația.

CNAPAC a mai precizat că organele procuraturii și solicită investigarea situației și aplicarea măsurilor de sancționare a persoanelor responsabile, în conformitate cu legislația în vigoare.

Centrul Național de Prevenire a Abuzului față de Copii a mai precizat că a întreprins măsuri „pentru a facilita coordonarea acțiunilor între actorii relevanți ai statului și a oferit copilului asistență psihologică de criză”. La acest moment, minora se află în siguranță și beneficiază de suportul necesar, a subliniat organizația.

Apel către public

Totodată, CNAPAC a făcut apel la cetățeni și mass-media să înceteze expunerea publică a minorei.

Comunicarea publică despre asemenea situații trebuie să respecte standarde stricte de acuratețe, prudență și etică. Nu trebuie comunicate detalii care pot conduce la identificarea copilului, la stigmatizarea lui sau la retraumatizare. Informațiile privind viața privată a copilului, starea sa, presupusele fapte suferite sau alte elemente sensibile trebuie tratate cu maximă rezervă și comunicate doar în măsura strict necesară și legitimă”, a menționat CNAPAC.

Organizația a subliniat că interesul public nu justifică expunerea copilului.

CNAPA a îndemnat publicul să se abțină de la comentarii, speculații sau judecăți care pot afecta suplimentar copila.

Amintim că adolescenta, în vârstă de 15 ani, a dispărut în dimineața de 17 aprilie, după ce a fost urcată de tatăl său într-o mașină de ocazie în Corlăteni, care, conform declarațiilor bărbatului, urma să o ducă până la Gara de Nord din Chișinău. Aceasta urma să fie întâlnită de mama sa. Poliția a fost sesizată despre dispariție în jurul orei 18:00.

Adolescenta a fost găsită și adusă acasă în seara aceleiași zile.

Potrivit poliției, adolescenta și-ar fi petrecut ziua în compania prietenului său. Este vorba despre băiatul care a adus-o acasă și care, inițial, a indus în eroare oamenii legii că ar fi găsit-o la Peresecina.

Minora era drogată. Ministerul Sănătății a comunicat că, în urma testării de screening a probei de urină, în organismul fetei a fost depistată prezența Tramadolului, un opioid sintetic cu acțiune centrală. 

Aceasta a fost internată la Institutul Mamei și Copilului. Potrivit instituției medicale, minora este conștientă și se află în stare „satisfăcătoare”, fiind sub supravegherea medicilor.

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Profimedia

Anunț de la Bruxelles: Moldova va primi „o foaie de parcurs” pentru aderarea la UE. Prima reacție oficială a Chișinăului

Republica Moldova va beneficia de foaie de parcurs în procesul de aderare la Uniunea Europeană. Declarația a fost făcută de președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, miercuri, 16 septembrie, în cadrul discursului său anual privind starea UE.

Este suficient să privim dincolo de granițele noastre pentru a vedea că ideea europeană este cât se poate de vie. Este suficient să privim spre Ucraina și Moldova. Spre Balcanii de Vest. Spre toate acele țări apropiate de Uniunea noastră. Și pentru că viitorul lor este în Uniunea Europeană vom propune în curând foi de parcurs pentru țările candidate care au înregistrat cele mai mari progrese. Acest proces se va baza în continuare pe merite”, a declarat Ursula von der Leyen.

Între timp, viceprim-ministra pentru Integrare Europeană, Cristina Gherasimov, a anunțat, într-o postare pe Facebook, că o astfel de foaie de parcurs ar urma să stabilească priorități, termene și rezultate concrete în implementarea reformelor și să ofere o imagine mai clară asupra etapelor următoare. „Ea nu stabilește dinainte data aderării și nici ritmul negocierilor, care rămâne legat de progresele și reformele realizate de fiecare țară. O procedură similară a fost folosită pentru valurile precedente de extindere ale UE”, a precizat ea.

Precizăm că România și Bulgaria – actuale state membre ale UE – au beneficiat, de asemenea, de foi de parcurs în perioada preaderării. În 2002, România și Bulgaria au primit foi de parcurs („roadmaps”) pentru aderarea la Uniunea Europeană, care stabileau principalele reforme și etape pe care cele două state trebuiau să le parcurgă până la aderare. Aceste documente acopereau perioada până la aderare și aveau ca obiectiv pregătirea celor două țări pentru intrarea în UE, vizată atunci pentru anul 2007.

Republica Moldova a devenit țară candidată la aderarea la Uniunea Europeană în 2022, iar negocierile de aderare au fost lansate oficial în iunie 2024. În iunie 2026, Republica Moldova a deschis primul cluster de negocieri, „Fundamentele”, care include capitole privind statul de drept, justiția și instituțiile democratice, iar în iulie 2026 a fost deschis și clusterul privind relațiile externe.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: