D. Umbraso / LRT nuotr/imagine simbol

Avocatul Copilului cere retragerea proiectului de lege care prevedere introducerea pedepselor pentru elevi

Avocatul Poporului pentru drepturile copilului Vasile Coroi cere ca proiectul de modificare a Codului Educației, care prevede introducerea pedepselor pentru elevii care insultă profesorii, să fie retras din Parlament. Informația se conține într-o declarație publicată pe site-ul Oficiului Avocatului Poporului.

Avocatul Poporului pentru drepturile copilului Vasile Coroi a declarat că apreciază efortul Ministerului Educației de a crea un mediu școlar sigur și prietenos pentru toți participanții la procesul educațional, inclusiv pentru profesori, dar nu susține abordarea propusă, care, în opinia sa, poate încălca drepturile copiilor. De exemplu, aceasta ar putea încălca dreptul la libera exprimare, a precizat Coroi.

Ombudsmanul a subliniat, de asemenea, că elevii care sunt predispuși la violență au mare nevoie de înțelegere și ajutor.

„Există și alte cauze și motive pentru comportamentul agresiv și perturbator la școală. Printre acestea putem enumera: dificultăți de învățare nediagnosticate, probleme de procesare senzorială (cum ar fi în TSA), ADHD, anxietate și depresie nediagnosticată, status epileptic. Astfel, există riscul ca pedepsind copilul pentru comportament agresiv, să pierdem din vedere semnale importante care ne comunică că acesta ar putea avea o problemă de sănătate sau de dezvoltare ce necesită o intervenție cât mai precoce. Totodată, ar compromite principiul nondiscriminării și dezideratele educației incluzive”, se arată în declaarație.

În acest context, Avocatul Poporului pentru drepturile copilului a declarat că se alătură apelului CNAPAC privind retragerea proiectului de modficare a Codului Educației din Parlament.

***

Precizăm că proiectul de modificare a Codului Educației prevede că elevii vor fi pedepsiți pentru insultarea profesorilor, cadrele didactice vor beneficia de asistență psihologică, iar părinții vor primi 1 000 de lei, lunar, dacă își transferă copiii de la școlile rurale la liceele raionale. În martie, proiectul a fost aprobat de Guvern, iar ulterior – votat în prima lectură de deputați. Inițiativa legislativă urmează a fi examinată în lectura a doua.

Centrul Național de Prevenire a Abuzului față de Copii, împreună cu 20 de organizații ale societății civile, a cerut Ministerului Educației să retragă pachetul de modificări la Codul Educației. Centrul a declarat că protecția copiilor „nu poate fi realizată prin pedepsirea lor”.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Oficiului Avocatului Poporului/Facebook

Reforma Codului muncii: Avocatul Poporului cere garanții pentru angajații ajunși la vârsta pensionării. Reacția Guvernului

Avocatul Poporului, Ceslav Panico, solicită Guvernului să revizuiască legislația muncii, astfel încât angajații să nu poată fi concediați doar pentru că au ajuns la vârsta de pensionare. Ombudsmanul atrage atenția că prevederea actuală poate favoriza concedierile abuzive și discriminarea pe criteriul vârstei. Propunerea a fost înaintată luni, 9 noiembrie, în contextul planurilor Guvernului de a modifica Codul muncii.

Mai exact, este vorba despre articolul 86, alineatul (1), litera y¹) din Codul muncii, care permite angajatorilor să înceteze raporturile de muncă cu salariații care au obținut dreptul la pensie pentru limită de vârstă.

Potrivit Avocatului Poporului, legislația nu obligă angajatorul să demonstreze că există o necesitate reală de concediere, să evalueze individual activitatea angajatului sau să justifice proporționalitatea acestei măsuri. Astfel, o persoană poate rămâne fără loc de muncă chiar dacă își îndeplinește corespunzător atribuțiile și dorește să continue să muncească.

„Dobândirea dreptului la pensie nu trebuie confundată cu pierderea capacității de muncă sau cu intenția persoanei de a se retrage din viața profesională. Statutul de pensionar reprezintă exercitarea unui drept de protecție socială și nu ar trebui să constituie, prin el însuși, o justificare suficientă pentru concediere”, a menționat Ceslav Panico într-un comunicat.

Avocatul Poporului a subliniat că pierderea locului de muncă poate afecta serios situația financiară a persoanelor în etate, pentru care salariul reprezintă adesea un venit important pe lângă pensie.

„Problema principală a reglementării actuale constă în posibilitatea aplicării arbitrare a temeiului de concediere, în absența obligației angajatorului de a demonstra o justificare concretă și a unor garanții suficiente pentru salariat”, a spus el.

Pentru a preveni astfel de situații, ombudsmanul propune ca angajatorii să fie obligați să justifice în scris necesitatea concedierii, să evalueze individual activitatea salariatului și să discute în prealabil cu acesta despre intenția de a continua munca. De asemenea, sunt solicitate garanții suplimentare care să le permită angajaților să conteste deciziile de concediere și să obțină compensații.

Oficiul Avocatului Poporului a menționat că, în unele state europene, precum Franța și Germania, simpla atingere a vârstei de pensionare nu reprezintă un motiv suficient pentru concediere.

Contactat de NewsMaker, purtătorul de cuvânt al Executivului, Dumitru Ciorici, a declarat că „Guvernul va analiza toate propunerile pe acest subiect, atunci când procesul va ajunge în această etapă”.

Amintim că, pe 5 noiembrie, în cadrul unei emisiuni televizate, prim-ministrul Vasile Tofan a declarat că, în prezent, se lucrează la reforma Codului muncii, menționând că acesta este „antic” și că „limitează posibilitatea de a lua decizii”. Șeful Guvernului a spus că modificările vor viza inclusiv simplificarea procedurilor de concediere.

Confederația Națională a Sindicatelor din Moldova (CNSM) a criticat planurile Guvernului de a simplifica procedurile de concediere a angajaților și a cerut autorităților să clarifice ce modificări pregătesc la Codul muncii. Sindicaliștii susțin că nu au fost informați despre inițierea acestui proces și avertizează că modificarea legislației nu trebuie să ducă la diminuarea garanțiilor oferite salariaților.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: