NewsMaker

Cetățenia rusă, solicitată de peste 36 mii locuitori din stânga Nistrului? Procedura ar putea fi simplificată

Peste 36.000 de locuitori ai regiunii transnistrene ar fi solicitat cetățenia rusă în regim simplificat. Datele au fost anunțate pe 2 iunie de liderul de facto de la Tiraspol, Vadim Krasnoselski, și de așa-numitul ministru de externe al regiunii, Vitalii Ignatiev. Cifra a fost confirmată și de Ambasada Federației Ruse în Republica Moldova.

Potrivit lui Ignatiev, înregistrarea solicitanților se desfășoară în format electronic: „În prezent, pe listele persoanelor din regiunea transnistreană care doresc să obțină cetățenia Federației Ruse figurează 36.076 de persoane, iar cererile continuă să fie depuse”.

La rândul său, Vadim Krasnoselski a amintit că noua procedură de obținere a cetățeniei ruse este destinată exclusiv locuitorilor regiunii transnistrene și nu poate fi utilizată de cetățenii Republicii Moldova de pe malul drept al Nistrului.

Autoritățile de facto de la Tiraspol au anunțat, de asemenea, că lucrează la un mecanism suplimentar de simplificare a procedurii de acordare a cetățeniei. Potrivit lui Ignatiev, ambasadorul Federației Ruse în Republica Moldova, Oleg Ozerov, poartă în prezent discuții la Moscova pe această temă.

Și Ambasada Federației Ruse în Republica Moldova a confirmat că peste 36.000 de persoane din regiunea transnistreană s-au înscris pentru a obține cetățenia rusă. „Lansarea noii proceduri are un caracter exclusiv umanitar și urmărește acordarea de sprijin compatrioților noștri”, au transmis reprezentanții misiunii diplomatice.

Amintim că președintele Federației Ruse, Vladimir Putin, a semnat pe 15 mai un decret care simplifică obținerea cetățeniei ruse pentru locuitorii regiunii transnistrene. Potrivit documentului, cetățenii străini și apatrizii cu vârsta de peste 18 ani, care locuiesc permanent în regiune, sunt scutiți de mai multe condiții aplicate în mod obișnuit solicitanților cetățeniei ruse, inclusiv obligația de a avea domiciliu permanent în Rusia timp de cinci ani, de a demonstra cunoașterea limbii ruse sau de a susține examene privind istoria și legislația Federației Ruse. Cererile pot fi depuse direct la reprezentanțele diplomatice și oficiile consulare ale Rusiei.

Anterior, ministrul Afacerilor Externe, Mihai Popșoi, a declarat că autoritățile constituționale de la Chișinău nu pot confirma informațiile privind numărul persoanelor care ar solicita cetățenia rusă în cadrul noii proceduri. Oficialul a avertizat totodată că obținerea cetățeniei ruse poate implica riscuri evidente, în contextul războiului din Ucraina.

La rândul său, președinta Maia Sandu a declarat că se îndoiește că numărul real al solicitanților va fi atât de mare. Șefa statului a afirmat că mulți locuitori ai regiunii transnistrene sunt interesați mai degrabă de oportunitățile oferite de cetățenia UE și de menținerea stabilității în cadrul Republicii Moldova.

***

Potrivit datelor Biroului de Reintegrare de la începutul anului 2026, peste 350.000 de locuitori ai regiunii transnistrene sunt cetățeni ai Republicii Moldova, din totalul de aproximativ 365.000 de persoane înregistrate în registrul de stat al populației. În regiune se află totodată un contingent militar rus estimat la 1.000-1.500 de persoane, a căror retragere a fost cerută în repetate rânduri de Chișinău.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Tudor Mardei | NewsMaker

Parlamentul urmează să reconstituie grupul pentru susținerea Belarus Democrat: proiect de hotărâre

Grupul parlamentar pentru susținerea Belarus Democrat, constituit în Parlamentul Republicii Moldova în 2022, urmează să fie reconstituit în noua legislatură. Un proiect de hotărâre în acest sens a fost înregistrat pe 16 septembrie.

Potrivit documentului, componența noului grup parlamentar va fi formată din deputați ai formațiunii de guvernământ PAS.

Președinta grupului ar urma să fie Tatiana Rotari, iar din componența acestuia să facă parte 18 deputați: Alic Baraboi, Veronica Briceag, Silvia Bondarenco, Artemie Cătănăoi, Tatiana Cucuietu, Natalia Davidovici, Liliana Grosu, Ilie Ionaș, Dorian Istratii, Iurie Levinschi, Stela Macari, Victor Mătrăgună, Marina Morozova, Angela Munteanu-Pojoga, Ana Oglindă, Maxim Potîrniche, Valeriu Robu și Igor Talmazan.

În spiritul continuării demersurilor întreprinse în legislatura a XIa şi al asigurării unei continuități instituționale a angajamentului Parlamentului Republicii Moldova faţă de valorile democratice, constituirea grupului parlamentar în legislatura a XII-a va contribui la menţinerea şi aprofundarea dialogului cu reprezentanţii Belarus Democrat, de susținere a forţelor democratice din Belarus şi de promovare a valorilor democratice, a statului de drept, precum şi a respectării drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului”, se arată în proiect.

Amintim că Grupul parlamentar pentru susținerea Belarus Democrat a fost constituit în anul 2022.

Mișcarea democratică din Belarus se referă la ansamblul forțelor politice și civice belaruse care contestă regimul președintelui Aleksandr Lukașenko și susțin tranziția țării către un sistem democratic. Mișcarea s-a consolidat după alegerile prezidențiale din august 2020, contestate de opoziție și de numeroși observatori internaționali, urmate de proteste și de o represiune extinsă împotriva opoziției și societății civile.

Svetlana Tihanovskaya, care a candidat la scrutinul din 2020 și a plecat ulterior în exil, este recunoscută drept lideră a forțelor democratice belaruse.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: