Андрей Мардарь / NewsMaker

Chiril Moțpan a părăsit Platforma DA: „Închei acest capitol fără niciun regret, cu inima curată și cu speranță în viitor”

Fostul deputat Chiril Moțpan a anunțat pe 8 ianuarie că părăsește Platforma Demnitate și Adevăr (DA). Acesta nu a dezvăluit motivul pentru care a luat această decizie, însă a menționat că încheie acest capitol „fără niciun regret”.

Chiril Moțpan:Astăzi mi-am anunțat colegii de partid că părăsesc Platforma DA. Împăcat că am rămas pe baricade până în ultima clipă, că am dus o luptă sinceră și onestă pentru binele celor din jur și, niciodată, împotriva lor, că am adunat în ultimii 8 ani, prieteni, experiență și amintiri pe care le voi păstra în suflet mereu. Gândurile mi se îndreaptă spre toți cei care mi-au fost alături în toți acești ani, foști și actuali colegi de partid, prieteni si colegi cu care am împărțit o bucată de pâine la greu, în vremuri deloc simple pentru această țară.  Filosoful Heraclit spunea că „totul curge”, iar faptele, cred eu, rămân, sunt cele care îți intră în sânge și te definesc. Închei acest capitol fără niciun regret, cu inima curată și cu speranță în viitor”.

Fostul deputat nu a indicat motivele pentru care părăsește Platforma DA, însă a menționat că nu are regrete.

Potrivit profilului realizat de RISE Moldova, filolog și jurist de formare, practic toată cariera profesională a lui Chiril Moțpan este legată de organele de poliție, fiind și decorat de două ori cu Crucea “Pentru Merit”. În total, a lucrat în cadrul Ministerului Afacerilor Interne mai bine de 15 ani, fiind responsabil în mare parte de comunicarea cu presa sau de informare și relații publice.

Este secretar general al Platformei Demnitate și Adevăr, alături de care a participat la protestele împotriva “unui regim hibrid oligarchic” organizate de formațiune în perioada 2015-2017. La scrutinul parlamentar din februarie 2019, Moțpan a candidat din partea Blocului electoral ACUM, format de Partidul Acțiune și Solidaritate și Platforma DA, pe Circumscripția nr. 39 – Sărata Galbenă, dar a cedat în fața candidatului democrat Ghenadie Buza. Totuși intră în Legislativ pe lista națională ACUM, în care a fost inclus pe poziția a zecea.

Își pierde mandatul la scrutinul parlamentar anticipat din iulie 2021, după ce Platforma DA, pe lista căreia a candidat, nu a mai intrat în Parlament.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Profimedia

Putin și Trump au discutat despre războiul din Ucraina. Kremlinul: „Conversație constructivă și sinceră”

Președintele Rusiei, Vladimir Putin, și președintele Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, au avut marți, 8 septembrie, o convorbire telefonică de o oră, după vizitele la Moscova și Kiev ale emisarilor americani Steve Witkoff și Jared Kushner. Kremlinul a calificat discuția drept „constructivă și sinceră”. Washingtonul nu a comentat, deocamdată, convorbirea.

Potrivit consilierului lui Putin, Iuri Ușakov, președintele rus a apreciat eforturile de mediere ale administrației americane și a susținut că Rusia „nici nu se gândește la planuri agresive în privința Europei”.

Trump vrea progres în negocierile pentru încheierea războiului

Potrivit lui Ușakov, discuția s-a concentrat în principal pe soluționarea războiului din Ucraina. Trump ar fi insistat asupra necesității unei încetări cât mai rapide a conflictului, ceea ce, în opinia sa, ar deschide calea pentru restabilirea relațiilor dintre SUA și Rusia.

Donald Trump a subliniat clar că este de dorit încetarea cât mai rapidă a conflictului, ceea ce ar deschide imediat perspective impresionante și de amploare pentru restabilirea deplină a relațiilor dintre SUA și Rusia”, a declarat Ușakov, potrivit DW.

Kremlinul a evaluat pozitiv vizita la Moscova a emisarilor americani Steve Witkoff și Jared Kushner, iar Ușakov a precizat că negocierile vor continua.

Potrivit oficialului rus, Trump își dorește ca un progres în vederea încheierii războiului din Ucraina să fie obținut în timpul actualului său mandat. Kremlinul susține că președintele american vede în încheierea războiului o condiție pentru reluarea relațiilor dintre Washington și Moscova, ceea ce, în opinia sa, ar putea aduce „beneficii colosale” ambelor țări.

Ce au discutat emisarii americani la Moscova și Kiev

Steve Witkoff și Jared Kushner s-au întâlnit pe 5 septembrie, la Moscova, cu Vladimir Putin. Ulterior, Casa Albă a descris discuțiile drept „substanțiale”. Kremlinul a recunoscut însă că situația privind soluționarea războiului din Ucraina rămâne dificilă.

Cei doi emisari au ajuns în Ucraina în dimineața zilei de 6 septembrie, cu trenul din Polonia. A fost prima lor vizită la Kiev de când au început să se implice în negocierile pentru încheierea războiului.

După prima rundă de discuții, Jared Kushner le-a declarat jurnaliștilor că Donald Trump înțelege că soluționarea conflictului din Ucraina este „o problemă foarte dificilă și complexă”. În același timp, președintele american este „foarte hotărât să pună capăt acestui război, să oprească moartea oamenilor și să aducă alinare familiilor”, a spus Kushner.

Ulterior, Financial Times a relatat, citând surse familiarizate cu negocierile, că vizitele lui Witkoff și Kushner la Moscova și Kiev nu au dus la niciun rezultat concret.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: