captură foto

Chirurgii de la Spitalul Republican au înlăturat o tumoare de 15 kilograme din burta unui moldovean (VIDEO)

O tumoare de circa 15 kg a fost înlăturată cu succes din cavitatea abdominală a unui bărbat din Republica Moldova. Pacientul de 54 de ani acuza de mai mult timp discomfort în regiunea abdominală. După o serie de investigații la spitalul din Bălți, pentru diagnostic și stabilirea tacticii de tratament, pacientul a ajuns la Spitalul Clinic Republican.   

„O perioadă lungă de timp nu prezenta absolut niciun simptom. Tumorile respective pot atinge dimensiuni foarte mari. A fost posibilă înlăturarea completă, cu păstrarea integrală a tuturor organelor, cu excepția splinei”, a explicat Sergiu Ungureanu, șeful catedrei chirurgie.

Tumoarea extrasă cântărea peste 15 kg, au precizat medicii. În pofida acestui fapt, bărbatul susține că nu a avut nicio durere.

„Nu am simțit nicio durere, nimic. Era o umflătură, eu credeam că este balonare. Domnul profesor mi-a spus că operația a trecut greu, dar cu rezultate foarte bune. Acum mă simt foarte bine”, a povestit pacientul.

Medicii îndeamnă pacienții să solicite ajutor specializat cât mai curând după depistarea anumitor anomalii de sănătate. În prezent, secțiile terapeutice și chirurgicale din cadrul SCR ”Timofei Moșneaga” activează în regim obișnuit.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

noi.md

CEC a modificat lista partidelor care pot participa la alegerile din Găgăuzia. Ce formațiune a fost inclusă în cursă

Comisia Electorală Centrală (CEC) a inclus Partidul Politic Popular Găgăuz, condus de Nicolae Dudoglo, în lista partidelor care pot participa la alegerile locale noi și referendumul local din 1 noiembrie, precum și la alegerile regionale din 15 noiembrie. Decizia a fost luată în cadrul ședinței CEC din 18 septembrie.

CEC a modificat trei hotărâri referitoare la lista formațiunilor politice care au dreptul de a participa la cele două scrutine. În urma modificărilor, Partidul Politic Popular Găgăuz a fost inclus în lista formațiunilor eligibile.

În cadrul aceleiași ședințe, CEC a aprobat și modificări privind Consiliul Electoral Central al Găgăuziei, constituit pentru organizarea și desfășurarea alegerilor regionale din 15 noiembrie. Comisia a decis degrevarea și convocarea unor membri ai consiliului și a aprobat statul de personal al aparatului de lucru al acestuia.

Totodată, CEC a autorizat desfășurarea unui sondaj de opinie publică de către compania „MAGENTA CONSULTING”. Sondajul va putea fi realizat în perioada 21 septembrie – 18 octombrie, în perioada electorală a alegerilor regionale din 15 noiembrie.

De asemenea, 14 persoane din partea Asociației obștești „Promo-LEX” au fost acreditate în calitate de observatori naționali pentru monitorizarea alegerilor locale noi și a referendumului local din 1 noiembrie.

Amintim că, pe 1 noiembrie, vor avea loc alegeri locale în satele Cairaclia și Novosiolovca din raionul Taraclia, în orașul Costești din raionul Rîșcani, în satul Hăsnășenii Mari din raionul Drochia, precum și în satele Tomai și Chirsova din Găgăuzia. În satul Delacău din raionul Anenii Noi va fi organizat un referendum local.

Pe 15 noiembrie, în Găgăuzia vor avea loc alegerile pentru funcția de bașcan al autonomiei și alegerile pentru Adunarea Populară a Găgăuziei.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: