Pavel Grigorciuc/Facebook

Chișinăul salută eliberarea din închisoare a liderului Partidului Comunist transnistrean aflat în opoziție

Biroul politici de reintegrare salută eliberarea din detenție a liderului Partidului Comunist transnistrean aflat în opoziție Oleg Horjan. Reprezentanții Biroului spun că pe parcursul mai multor ani, cazul Horjan” s-a aflat în vizorul lor. 

„Biroul politici de reintegrare salută eliberarea cetățeanului Oleg Horjan din detenție. Pe parcursul mai multor ani, „cazul Horjan” s-a aflat în vizorul Biroului, subiectul fiind abordat frecvent în cadrul negocierilor la nivelul reprezentanților politici, în timpul discuțiilor grupurilor de lucru pentru drepturile omului”, comunică Biroul.

Cei din urmă mai spun că libertatea de opinie, evocată în ultima vreme de echipa de negociatori de la Tiraspol, e un drept pe care îl au toți cetățenii – inclusiv Oleg Horjan, Vadim Pogorlețchii, Victor Pleșcanov, Serghei Șișcov și alții, care continuă să fie deținuți ilegal în locurile privative de libertate din stânga Nistrului și din mun. Bender pentru „delict de opinie”.

Biroul își reafirmă determinarea de a interveni în continuare „pentru a obține eliberarea din detenția ilegală a tuturor persoanelor care mai rămân acolo”.

„Subiectul drepturilor omului nu poate fi în niciun fel umbrit de alte puncte de pe agenda negocierilor dintre Chișinău și Tiraspol, rămâne o prioritate absolută pentru Chișinău și contăm pe faptul că Misiunea OSCE va rămâne și mai departe la fel de sensibilă față de acest dosar, inclusiv față de cauzele individuale la care ne-am referit de atâtea ori în ultimul an”, adaugă reprezentanții Biroului.

***

Pe 6 decembrie, liderul Partidului Comunist transnistrean aflat în opoziție, Oleg Horjan, a fost eliberat din penitenciarul transnistrean nr. 1 din satul Glinoe, raionul Grigoriopol, unde și-a petrecut ultimii patru ani jumătate.

În luna noiembrie 2018, Oleg Bojan l-a condamnat la patru ani și jumătate de închisoare, fiind condamnat pentru „acțiuni violente în raport cu un reprezentant al puterii”. Potrivit anchetei, după un miting necoordonat, Horjan ar fi smuls epoleții unui milițian și l-a lovit.

În unul dintre capetele de acuzare, el l-ar fi insultat pe fostul șef al MAI din regiune, Ruslan Mova, numindu-l „general de rahat”. Apărătorii drepturilor omului consideră că acest dosar este unul politic și au declarat de mai multe ori despre condițiile inumane de întreținere a lui Horjan.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Tudor Mardei | NewsMaker

Biroul de reintegrare, despre acțiunea împotriva taxelor vamale de la Bender: „Un pseudo-protest”

Biroul politici de reintegrare pune la îndoială autenticitatea acțiunii organizate pe 15 septembrie la Bender împotriva taxelor aplicate întreprinderilor din stânga Nistrului. Într-un comentariu pentru NewsMaker, instituția a calificat acțiunea drept un „pseudo-proteste” și a amintit că libertatea de exprimare și opiniile critice sunt cenzurate și restricționate în regiune, iar cei care contestă administrația de facto riscă să fie persecutați.

„Este bine cunoscut faptul că libertatea de exprimare și dreptul la opinii critice sunt constant cenzurate, restricționate și controlate de factorii de propagandă din regiune, inclusiv cu aplicarea persecutărilor abuzive și ilegale. Regia și tactica unor asemenea pseudo-proteste este foarte contradictorie în contextul abordării problemelor economice, dar a afișării lozincilor, mesajelor și simbolurilor anticonstituționale și a lipsei reprezentanților mediului de afaceri care activează în conformitate cu cerințele legislației în vigoare a Republicii Moldova”, a precizat Biroul într-o reacție pentru NM.

Biroul a dat asigurări că Chișinăul va continua să promoveze politicile de reintegrare a țării și de restabilire a spațiilor naționale unice, „reieșind din cerințele legale, respectarea suveranității și integrității teritoriale a țării și cu asigurarea protecției drepturilor și libertăților fundamentale ale omului”.

Amintim că zeci de persoane s-au adunat pe 15 septembrie în apropierea postului ilegal de control de la Bender, exprimându-și nemulțumirea față de taxele vamale aplicate de Chișinău întreprinderilor din stânga Nistrului începând cu 1 septembrie. Detalii – AICI.

Participanții au purtat drapele ale autoproclamatei regiuni transnistrene și pancarte cu mesaje precum „Nu genocidului politic” și „Nu presiunilor asupra Transnistriei”. Mesaje identice au fost afișate și la acțiunea organizată pe 10 septembrie la Bender.

Solicitat de NM pentru un comentariu, avocatul „Promo-LEX”, Vadim Vieru, specializat în apărarea drepturilor oamenilor din stânga Nistrului, a admis că acțiunile din stânga Nistrului ar putea fi organizate de Tiraspol: „sunt neautentice”. Acesta susține că participanții ar putea fi aduși în mod „forțat” și folosiți drept „instrument de presiune asupra Chișinăului”.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: