Manifestanți cu pancarte la Bender, înainte de ședința cu noul șef al Misiunii OSCE. Biroul de reintegrare: „Evident este o acțiune regizată”

Mai multe persoane au au ieșit în stradă joi, 10 septembrie, la Bender, în timpul ședinței Comisiei Unificate de Control (CUC), la care a participat și noul șef al Misiunii OSCE în Republica Moldova, Christopher W. Smith. Manifestanții au afișat pancarte cu mesaje precum „Nu presiunilor asupra Transnistriei!” și „Operațiunea de menținere a păcii de pe Nistru trebuie să continue!”. Biroul politici de reintegrare a calificat acțiunea, într-un comentariu pentru NewsMaker, drept una „regizată”.

Acțiunea împotriva politicilor Chișinăului a avut loc în fața Palatului de Cultură „Tkacenko” din Bender, înainte de ședința CUC, organizată cu participarea delegației Republicii Moldova. Potrivit presei din regiunea transnistreană, la manifestație au participat reprezentanți ai consiliului colectivelor de muncă și activiști civici locali. Aceștia au declarat că speră că mesajele lor vor fi auzite de Chișinău.

La ședință a participat și noul șef al Misiunii OSCE în Republica Moldova, Christopher W. Smith, a anunțat instituția într-un comunicat de presă. În cadrul discuțiilor, Smith a vorbit despre importanța continuării dialogului și a funcționării eficiente a Comisiei Unificate de Control pentru menținerea stabilității în Zona de Securitate. El și-a exprimat, totodată, disponibilitatea pentru o cooperare constructivă cu membrii Comisiei.

Misiunea OSCE a reiterat că va continua să sprijine dialogul în cadrul CUC și să faciliteze interacțiunea practică menită să contribuie la securitatea și stabilitatea din Zona de Securitate.

Reacția Biroului politici de reintegrare: „O acțiune regizată”

Solicitat de NewsMaker să comenteze manifestația, Biroul politici de reintegrare a declarat că protestul trebuie privit „prin prisma realităților din regiune” și l-a calificat drept „o acțiune regizată”.

„Este bine cunoscut faptul că libertatea de exprimare și dreptul la opinii critice sunt constant restricționate și controlate de structurile de la Tiraspol, inclusiv prin intimidare și persecutarea celor care exprimă opinii incomode. Există multiple cazuri în care persoane care și-au exprimat opiniile sau au manifestat poziții critice au avut de suferit, fiind supuse presiunilor, intimidărilor și, în unele situații, chiar privării de libertate și detenției ilegale”, a precizat Biroul.

În aceste condiții, Biroul consideră că este dificil ca manifestația să fie calificată drept una spontană și liberă.

„De asemenea, nu este pentru prima dată când nemulțumirile sociale sunt instrumentalizate și transformate în acțiuni politico-propagandistice, menite să creeze tensiuni și să alimenteze neîncrederea față de autoritățile constituționale ale Republicii Moldova”, se mai arată în reacție.

Biroul politici de reintegrare a precizat că, în pofida unor asemenea acțiuni, va continua „cu responsabilitate și prudență” procesul de reintegrare a țării, pentru apropierea celor două maluri ale Nistrului, restabilirea unui spațiu comun și asigurarea unor condiții egale și echitabile pentru toți cetățenii Republicii Moldova.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Facebook/Poliția Republicii Moldova

Accident rutier la Anenii Noi: trei persoane, printre care doi polițiști, au fost grav răniți. A fost nevoie de descarcerare (VIDEO)

Trei persoane, printre care doi polițiști, au fost grav rănite într-un accident rutier produs astăzi, 18 septembrie, în apropierea satului Calfa, raionul Anenii Noi. Informația a fost raportată de Inspectoratul General al Poliției (IGP), într-un comunicat.

Potrivit IGP, preliminar, un automobil Subaru, condus de un bărbat de 50 de ani, ar fi ieșit pe contrasens într-o curbă periculoasă și s-ar fi ciocnit frontal cu un Volkswagen.

În Volkswagen se aflau doi angajați ai Inspectoratului de Poliție Anenii Noi — un tânăr de 22 de ani, aflat la volan, și o tânără de 23 de ani, în calitate de pasageră. Cei doi se aflau în afara orelor de serviciu.

În urma impactului, toate cele trei persoane au suferit traumatisme grave. Pentru descarcerarea acestora au intervenit echipele de salvatori, iar la fața locului au fost mobilizate și echipaje medicale pentru acordarea asistenței.

Poliția documentează cazul și urmează să stabilească toate circumstanțele în care s-a produs accidentul.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: