Chiveri, după ce presa a scris că Rusia și-a intensificat activitatea în Transnistria pentru a o folosi împotriva Ucrainei și a R. Moldova

Vicepremierul pentru reintegrare, Valeriu Chiveri, a comentat azi, 11 decembrie, pentru NewsMaker, informațiile apărute în presa din Ucraina, potrivit cărora Rusia ar fi accelerat activitățile sale în regiunea transnistreană, inclusiv producerea de drone și infiltrarea unor agenți ruși pe teritoriul ucrainean. Oficialul a precizat că nu deține informații și că nu au fost observate astfel de acțiuni în stânga Nistrului.

„Nu este mandatul nostru să discutăm cu cei din Ucraina subiectul respectiv. Avem instituțiile statului care au în gestiune aspectele de securitate. Ceea ce am reușit să aflăm de la colegii noștri care lucrează în domeniul de securitate, nu au observate acțiuni deosebite de cele ce au fost în perioada precedentă”, a spus oficialul.

Ukrinform, citând o sursă din Direcția Principală de Informații a Ministerului Apărării al Ucrainei, scria zilele acestea că Rusia ar fi intensificat măsurile de mobilizare în Stânga Nistrului: rezerviști ar fi chemați la unitățile militare, stocurile de armament scoase din conservare, iar producția de drone și instruirea operatorilor de UAV-uri ar fi extinse.

Surse din interiorul GUR, citate de agenția UNIAN, subliniază că principalul obiectiv imediat al acestor acțiuni este distragerea resurselor Ucrainei.

Potrivit, presei ucrainene, actualul interes al Kremlinului pentru regiunea transnistreană marchează începutul unei operațiuni hibride rusești legate de așa-numitele „alegeri prezidențiale ale PMR” din 2026. Scopul operațiunii este, printre altele, să readucă Tiraspolul în dependența de gazul rusesc gratuit, să ridice imaginea liderilor pro-ruși și să crească discret contingentul militar rus în regiunea transnistreană, astfel încât, la momentul dorit de Kremlin, toate forțele și resursele acumulate să fie pregătite pentru o escaladare militară.

Ukrinform menționează că Ucraina și alte opt state au sprijinit măsurile restrictive ale Uniunii Europene împotriva conducerii regiunii transnistrene.
***
Amintim că săptămâna trecută, portalul Zona de Securitate menționa într-o investigație de-a sa, că autoritățile ucrainene au dispus blocarea unei părți importante din activele lui Victor Gușan, cofondatorul holdingului „Sheriff”, după ce anchetatorii au stabilit că firmele afiliate acestuia ar fi furnizat bunuri și servicii întreprinderilor militare și industriale ale Rusiei.

Potrivit deciziei instanței ucrainene, obținută de echipa Zona de Securitate, Gușan ar fi folosit, de-a lungul anilor, regiunea transnistreană pentru acumularea de resurse financiare și pentru dezvoltarea holdingului „Sheriff”, care include afaceri imobiliare și industriale. Ancheta relevă că structurile în care este implicat Gușan au sprijinit activități care subminează integritatea teritorială a Ucrainei.

O parte a proprietăților sale din Ucraina, inclusiv participații în companii-cheie, a fost pusă sub sechestru de autoritățile judiciare. Investigația arată că aceste firme au furnizat componente și produse cu potențial militar către entități din Rusia.

Printre companiile vizate se numără uzina „Moldavizolit” din Tiraspol, înregistrată în 2003 și aflată în regiunea transnistreană. În 2008, aceasta a obținut statutul de furnizor secundar pentru nevoile Ministerului rus al Apărării, facilitând astfel implicarea sa în lanțul de aprovizionare către structurile militare. După 2023, toate exporturile uzinei au fost supuse unor controale speciale, iar până în iulie 2024 exporturile către Rusia, dar și către alte țări precum Cehia, Spania sau Ucraina, au fost interzise.

Echipa Zona de Securitate detaliază în investigația sa persoanele-cheie implicate, modul de creare a companiilor intermediare din Rusia și legăturile directe cu holdingul „Sheriff”. Materialul integral poate fi urmărit [AICI]. (edited) 


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

zdg.md

Expertiza medico-legală repetată în cazul Ludmilei Vartic, finalizată. Ce arată concluziile experților

Raportul expertizei medico-legale repetate în cazul Ludmilei Vartic a fost finalizat, iar concluzia experților este că femeia a decedat în urma leziunilor provocate de căderea de la înălțime. Anunțul a fost făcut de Roman Mihăieș, avocatul soțului victimei, Dumitru Vartic, care este învinuit în aces dosar.

Organul de urmărire penală a prezentat apărării și lui Dumitru Vartic raportul de expertiză medicală repetată în comisie, semnat unanim de șase experți, inclusiv expertul din România. Comisia de experți medico-legali conchide că moartea numitei Vartic Ludmila a survenit în momentul impactului corpului sau de planul de aterizare. Leziuni asfixice la examinarea cadavrului nu au fost constatate”, a scris Roman Mihăieș pe Facebook.

Amintim că Ludmila Vartic, fostă educatoare la o grădiniță din Hîncești și mamă a două fetițe, a decedat pe 3 martie 2026 după ce ar fi căzut de la etajul 11 al unui bloc din Chișinău. Mai multe ONG-uri și activiști au calificat cazul drept femicid, susținând că soțul acesteia, Dumitru Vartic, ar fi exercitat abuzuri asupra femeii timp de mai mulți ani. Dumitru Vartic a respins acuzațiile. Pe fondul reacțiilor publice, Dumitru Vartic și-a dat demisia din funcția de vicepreședinte al raionului Hîncești. De asemenea, Partidul Acțiune și Solidaritate l-a exclus din rândurile sale.

Pe marginea cazului a fost inițiat un dosar.

Pe 22 mai, Dumitru Vartic a fost pus sub învinuire, după ce inițial a avut statut de bănuit în cauza penală. Bărbatului i se incriminează două capete de acuzare: de violență în familie soldată cu tentativă de sinucidere și violență în familie soldată cu sinuciderea victimei. În privința acestuia a fost aplicată măsura preventivă sub formă de obligare de a nu părăsi țara, cu aplicarea consemnului la frontieră.

Roman Mihăieș, avocatul lui Dumitru Vartic, a catalogat punerea clientului său sub acuzare drept „neîntemeiată” și „nelegitimă”. El a depus o plângere pentru anularea acuzațiilor.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: