Chiveri, la o săptămână după ce bacul de la Molovata a fost suspendat: Situația din Zona de Securitate e „sub control”

La o săptămână de la suspendarea activității bacului de la Molovata, din cauza înghețării râului Nistru, situația din localitățile din Zona de Securitate este „sub control”. Asigurările vin din partea vicepremierului pentru reintegrare, Valeriu Chiveri, care a discutat cu primarii din Cocieri și Molovata Nouă, despre siguranța alimentară, în cadrul unei vizite la fața locului.

„Astăzi ne aflăm pe platoul Cocieri, am vizitat Molovata Nouă și Cocieri pentru a mă informa din prima sursă despre situație. După cum cunoașteți, din cauza temperaturilor scăzute, râul Nistru a înghețat în această zonă, generând anumite probleme pentru asigurarea cu produse alimentare și bunuri esențiale pentru locuitorii de pe platou. Am purtat discuții cu primarii din aceste localități și pot să afirm că la acest moment situația este sub control”, a declarat oficialul.

Vicepremierul a precizat că Guvernul va continua să colaboreze îndeaproape cu administrația publică locală pentru a putea interveni rapid în cazul apariției unor situații de urgență.

Amintim că localitățile Cocieri, Molovata Nouă și Corjova au rămas temporar izolate de malul drept al Republicii Moldova, după ce, din cauza gerului, pe Nistru s-a format un strat gros de gheață. Întreprinderea de Stat „Bacul Molovata” a anunțat că traversarea cu feribotul a fost sistată pe 13 ianuarie, din motive de siguranță, întrucât gheața formată punea în pericol atât ambarcațiunea, cât și pasagerii.

Secretarul Consiliului local Cocieri, Ivan Mițcul, declara anterior pentru NewsMaker că situația ar putea deveni critică dacă nu va fi asigurată de urgență o rută alternativă pentru aprovizionarea agenților economici.

Pe 19 ianuarie, Biroul politici de reintegrare a comunicat pentru MOST că Tiraspolul și-a exprimat disponibilitatea de a permite tranzitul bunurilor și serviciilor de primă necesitate prin podul de la Dubăsari, după sistarea traversării cu bacul la Molovata.

Bacul de la Molovata reprezintă un mijloc strategic de comunicare pentru aproximativ zece localități de pe malul stâng al Nistrului, aflate sub controlul autorităților constituționale, unde locuiesc circa 10.000 de persoane.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

foto simbol

Polaris, care vrea să opereze zboruri comerciale, respinge zvonurile despre legături cu Recean: ce spune despre proprietari

Compania Polaris, care se află în proces de obținere a Certificatului de Operator Aerian pentru a opera zboruri comerciale, neagă că ar avea legături cu fostul premier Dorin Recean. Aceasta susține că nu are conexiuni nici cu alte persoane care dețin funcții publice. Precizările au fost făcute într-un comentariu pentru MoldStreet, în care compania a declarat cine sunt asociații săi, precum și managerul responsabil.

Compania a declarat că în spațiul public au apărut afirmații potrivit cărora ar avea legături cu persoane publice și ar beneficia de un tratament preferențial în procesul de certificare. „Aceste afirmații sunt false”, a menționat compania.

Compania Polaris Aviation Group susține că a fost înregistrată pe 2 ianuarie 2026, având ca obiect de activitate transportul aerian de pasageri și mărfuri. „Asociații companiei sunt Anatolie Damaschin 50%, Gicu Răducan 25% și Guram Gvedasvili 25%, iar beneficiarul efectiv, declarat conform legii, este Anatol Damaschin. Manager responsabil este Răducan Gicu, cu o experiență de 10 ani în domeniul aviației civile și 13 ani în domeniul transporturilor. Domnul Dorin Recean nu este și nu a fost niciodată asociat, beneficiar efectiv, finanțator, consultant sau parte în vreun raport juridic sau de orice alt fel cu Polaris Aviation Group. Nicio altă persoană care deține funcții publice nu are vreo participare, directă sau indirectă prin interpuși, în companie”, se arată în declarația companiei.

În același mesaj, compania a declarat că parcurge „procedura standard de obținere a Certificatului de Operator Aerian”. „Nu am solicitat, nu am primit și nu vom accepta niciun tratament preferențial”, se mai arată în mesajul acesteia.

Potrivit TVR Moldova, Gicu Răducan este fiul fostului președinte al Consiliului Concurenței, Marcel Răducan. Marcel Răducan a fost și ministru al Dezvoltării Regionale și Construcțiilor, precum și deputat din partea PDM.

***

La sfârșitul lunii iunie 2026, un canal de Telegram specializat în aviația civilă a anunțat că, în curând, pe piața moldovenească ar putea apărea o nouă companie aeriană – Polaris, care se află în proces de obținere a autorizațiilor necesare. Ulterior, Autoritatea Aeronautică Civilă a confirmat că Polaris este în proces de obținere a Certificatului de Operator Aerian, document necesar pentru operarea zborurilor comerciale. Detalii AICI.

Pe 1 iulie, ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Vladimir Bolea, a declarat că nu cunoaște nimic despre compania aeriană Polaris. Întrebat despre informațiile potrivit cărora în spatele companiei s-ar afla fostul premier Dorin Recean, ministrul a răspuns: „Nu cunosc nimic despre astfel de date”. Detalii AICI. Ulterior, fostul premier, Dorin Recean, a respins informațiile potrivit cărora ar avea legături cu Polaris. Detalii AICI.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: