Facebook/Mariana Durleșteanu

Cine este Mariana Durleșteanu, candidata propusă de PSRM la funcția de prim-ministru?

Candidatul propus de fracțiunea socialiștilor la funcția de prim-ministrul al țării a deținut anterior funcția de ministru al Finanțelor în guvernul Grecianîi. De asemenea, aceasta a fost inclusă în topul Forbes România al celor mai influente femei.  Iată ce a reușit NM să afle despre Mariana Durleșteanu.

Între anii 2008-2009, Mariana Durleșteanu a fost ministru al Finanțelor.

Anterior, între anii 2004-2004, a deținut funcția de ambasador al Moldovei în Marea Britanie.

În perioada 2009-2011 a fost Senior Banker/Policy Advisor în cadrul Băncii Europene de Dezvoltare și Reconstrucție (BERD). A fost responsabilă de regiunea Balcanilor de Est (Belarus, Moldova, Turcia).

A absolvit facultatea de contabilitate și informatică în cadrul Universității Babeș-Bolyai de la Cluj.

Deține două diplome de masterat, obținute în Slovenia și Marea Britanie.

În 2002 a fost apreciată cu ordinul „Gloria Muncii”.

Potrivit CV-ului său publicat pe platforma LinkedIn, din 2011 până în prezent, aceasta a lucrat în domeniul petrolier.

În 2019, Mariana Durleșteanu a fost inclusă în topul Forbes România al celor mai influente femei. Aceasta a ocupat locul 18.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

MAI/foto simbol

Operațiunea „Girofar” în Republica Moldova: ce vor verifica polițiștii în trafic timp de 6 zile

Începând cu 15 septembrie și până pe 20 septembrie, în Republica Moldova va avea loc operațiunea „Girofar”. Șoferii vor fi monitorizați pentru a vedea cum respectă regulile de circulație, în special obligația de a acorda prioritate vehiculelor prioritare aflate în misiune. Despre aceasta a anunțat Inspectoratul General al Poliției (IGP).

Operațiunea are loc la nivel național și este orientată spre prevenirea accidentelor rutiere și sporirea siguranței în trafic, a comunicat IGP.

„În această perioadă, polițiștii vor monitoriza modul în care conducătorii auto respectă regulile de circulație, în special obligația de a acorda prioritate vehiculelor cu regim de circulație prioritar aflate în misiune. Poliția reamintește: atunci când un vehicul de intervenție se apropie având în funcțiune semnalele luminoase și/sau sonore speciale, acordați-i prioritate și facilitați-i deplasarea în siguranță”, a declarat Inspectoratul.

Menționăm că, săptămâna trecută, echipele de pe ambulanță au intervenit la 117 de persoane care au suferit în urma a 95 de accidente rutiere, potrivit datelor Centrului Național de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească. După acordarea asistenței medicale urgente, 94 de pacienți, inclusiv 21 de copii au fost transportați la spital.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: