CLICKPAY.MD – acum, au devenit posibile transferurile de la card la card de peste hotare

Din momentul lansării, platforma inovatoare Clickpay.md oferă clienților oricărei bănci din Moldova servicii revoluționare și unice, cum ar fi transferurile de la card la card, știind doar numărul de telefon mobil al destinatarului. Acum, platforma a lansat încă un serviciu inovator – transferuri de bani de la card la card din străinătate în Moldova! Având un card Mastercard care aparține unei bănci din străinătate, cei dragi îți pot trimite bani de peste hotare rapid și simplu pe orice card moldovenesc!

Acum, nu trebuie să-ți faci griji și să cauți mereu cele mai optimale condiții pentru transferurile de bani de peste hotare acasă, rudelor și celor apropiați. Prin Clickpay.md poți trimite bani de la card la card în doar câteva click-uri, oriunde te-ai afla și de pe orice gadget. Pentru a face transferul, nu ai nevoie de o autentificare preliminară sau alte acțiuni suplimentare.

Pe Clickpay.md, poți face un transfer cu ușurință:

  • de pe orice card Mastercard din străinătate pe orice card moldovenesc Visa sau Mastercard;
  • de pe orice card emis de oricare bancă moldovenească în orice colț al țării sau al lumii, transferurile fiind posibile între cardurile din același sistem de plăți (Visa→Visa sau Mastercard→Mastercard) și între cardurile diferitor sisteme de plăți (Visa→Mastercard sau Mastercard→Visa);
  • între cardurile băncilor din Moldova, știind doar numărul de telefon mobil al destinatarului.

Cu Clickpay.md nu trebuie să-ți faci griji de siguranța datelor tale bancare! Platforma a fost elaborată de către FinComBank S.A. în colaborare cu Romcard, lider în furnizarea serviciilor privind tranzacțiile cu carduri bancare din România, care activează în domeniul procesării bancare de peste 20 de ani. De asemenea, această platformă este concepută în conformitate cu standardele internaționale de securitate a informațiilor Payment Card Industry Data Security Standard (PCI DSS), ce țin de stocarea, prelucrarea, transmiterea şi gestionarea datelor deținătorilor de carduri, și a primit certificate de securitate din partea SSL (HTTPS).

Clickpay.md scurtează distanțele mari și te ajută să fii mai aproape de familie și de cei dragi, oriunde te-ai afla. De asemenea, platforma îți protejează banii și garantează securitate maximă pentru fiecare transfer, din momentul în care îl efectuezi și până la primirea banilor pe card!

Pentru a face cunoștință cu tarifele și limitele unui transfer, accesează linkul AICI.

Vrei să transferi banii cât ai zice pește? Am pregătit pentru tine un GHID VIDEO.

Contactează-ne!

Acordă întrebări în secțiunea Feedback

sau apelează serviciul suport clienți: +373 22 269 966

De asemenea, ne poți găsi pe Facebook

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Zile numărate până la referendumul din Coșnița. Anunț important pentru persoanele care vor să voteze

Comisia Electorală Centrală (CEC) anunță că alegătorii din comuna Coșnița, raionul Dubăsari, unde pe 21 iunie 2026 va avea loc referendumul local, pot solicita votarea la locul aflării prin intermediul urnei mobile. Potrivit instituției, cererile pot fi depuse în scris cu cel puțin două săptămâni înainte de ziua votării și până la ora 14:00 a zilei precedente scrutinului, iar în ziua alegerilor acestea sunt acceptate până la ora 14:00 doar în baza unui certificat sau a unei adeverințe medicale.

CEC precizează că solicitările pot fi transmise și prin intermediul unui membru de familie, al lucrătorului social sau al asistentului social comunitar, dacă alegătorul nu se poate deplasa la secția de votare. Cererea trebuie semnată de alegător și însoțită de copia actului de identitate, precum și de documentele justificative, după caz.

De asemenea, cererile privind votarea la locul aflării pot fi depuse și în format electronic, la adresa oficială a organului electoral. În ziua scrutinului, președintele biroului electoral va desemna cel puțin doi membri care se vor deplasa cu urna mobilă la domiciliul alegătorului.

Referendumul din Coșnița a fost stabilit pentru 21 iunie 2026 și vizează consultarea cetățenilor privind interzicerea schimbării destinației terenurilor din apropierea localității în scopul exploatării resurselor minerale. Decizia a fost aprobată de autorități în aprilie 2026.

Locuitorii vor răspunde la întrebarea: „Susțineți interzicerea schimbării destinației terenurilor din limitele administrative ale comunei Coșnița în scopul exploatării resurselor minerale pe o distanță mai mică de 1,2 km de la hotarul intravilanului satelor Coșnița și Pohrebea?”.

NewsMaker a fost la Coșnița și a discutat cu localnicii, majoritatea dintre ei considerând că pământul nu trebuie atins. După cum a declarat viceprimarul comunei, Alexei Gafeli, lucrările de amenajare a unei cariere de nisip au început fără acordul autorităților locale, iar acestea au putut fi oprite doar după reacția locuitorilor și intervenția serviciilor de mediu.

Ce cred localnicii și care sunt argumentele companiei vizate – în reportaj.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

„În pofida ingerințelor străine”. Maia Sandu și Vladimir Zelenski, mesaje de felicitare pentru Nikol Pașinian după alegerile din Armenia

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, l-a felicitat pe premierul armean Nikol Pașinian pentru victoria obținută în alegerile parlamentare din Armenia. În mesajul său, Maia Sandu a transmis că rezultatul a fost obținut în pofida unor „interferențe străine masive” și a subliniat angajamentul comun al Moldovei și Armeniei pentru pace și stabilitate în Europa.

„Felicitări sincere lui Nikol Pașinian pentru victoria obținută în alegeri, câștigată în pofida unor interferențe străine masive. Moldova și Armenia împărtășesc un angajament pentru pace și stabilitate în Europa și aștept cu interes aprofundarea dialogului nostru și o colaborare strânsă în anii care vin”, a transmis Maia Sandu.

Și președintele Ucrainei, Vladimir Zelenski a felicitat Armenia pentru desfășurarea unor alegeri „democratice și libere” și a calificat victoria lui Pașinian drept una a suveranității și independenței țării. Liderul ucrainean a declarat că Ucraina este pregătită să extindă cooperarea cu Armenia și a îndemnat Uniunea Europeană să acorde sprijin mai consistent Erevanului.

„Aceasta este o încercare pentru Uniunea Europeană. Este important să nu pierdem timp și oportunități”, a scris Zelenski.

Alegerile parlamentare din Armenia au avut loc pe 7 iunie, cu participarea a 18 partide și blocuri electorale. Potrivit datelor preliminare ale Comisiei Electorale Centrale, partidul „Contractul Civil”, condus de Pașinian, a obținut aproximativ 49,8% din voturi, suficient pentru a asigura o majoritate parlamentară.

În parlament au mai intrat blocul „Armenia Puternică”, partidul fostului președinte Robert Kocharyan și formațiunea „Armenia Prosperă”.

Scrutinul s-a desfășurat pe fondul tensiunilor geopolitice dintre Erevan și Moscova, în contextul apropierii Armeniei de Uniunea Europeană. Experții au calificat alegerile drept „istorice”, întrucât pot influența direcția de politică externă a țării în următorii ani.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Foto: Igor Dodon și Irina Vlah

Vlah, critici la adresa foștilor aliați din blocul „Patriotic”: „Au devenit membri ai parlamentului și au uitat că am fost împreună”

Fosta bașcană a Găgăuziei și lidera partidului „Inima Moldovei”, Irina Vlah, susține că foștii săi parteneri din Blocul „Patriotic” ar uitat de colaborarea avută înainte de alegeri după ce au ajuns în Parlament. Deși spune că nu le poartă pică, politiciana susține că, în eventualitatea unor noi alianțe, formațiunea sa va analiza cu atenție cu cine este dispusă să colaboreze.

„Ei au devenit membri ai parlamentului și au uitat că noi am fost împreună în acest bloc. Am așteptat să vină o inițiativă – au avut conferințe, mese rotunde – am așteptat că cineva va spune haideți, reprezentanții partidului, doamna Irina, veniți să discutăm. Chiar când am primit această decizie de la CEC, niciunul nu a spus felicitări, doamna Irina, felicitări partidul „Inima Moldovei”. Știți, e situația care e. Eu mai departe nu vreau să continui aceste lucruri. S-a întâmplat ce s-au întâmplat. Nu sunt supărată”, a declarat Vlah în cadrul emisiunii „7 zile” de la Cinema 1.

Irina Vlah mai susține că subiectul relațiilor cu foștii parteneri a fost abordat inclusiv în discuțiile cu „parteneri internaționali”, care ar fi întrebat-o dacă ar fi dispusă să colaboreze din nou cu opoziția: „Am spus da, sunt deschisă să discutăm, dar când vorbim despre acțiuni concrete, ne vom gândi anume cu cine”.

Politiciana spune că partidul său – activitatea căruia a fost limitată în prag de alegerile parlamentare din septembrie 2025 – va continua demersurile în instanță până la pronunțarea unei decizii a Curții de Apel.

Reamintim, „Inima Moldovei”, Partidul Comuniștilor, Partidul Socialiștilor și Partidul „Viitorul Moldovei” au participat la alegerile parlamentare de anul trecut într-un bloc electoral – „Patriotic”. Pe 19 septembrie, cu doar câteva zile înainte de scrutin, Ministerul Justiției a cerut în instanță limitarea activității Partidului Republican „Inima Moldovei”, condus de Irina Vlah. Decizia a fost luată după ce CEC a constatat că formațiunea politică ar fi beneficiat de finanțare ilegală în timpul campaniei electorale. Vlah a respins atunci acuzațiile și a contestat decizia CEC în instanță.

Pe 25 septembrie, cu doar trei zile înainte de alegeri, Curtea de Apel Centru a admis solicitarea Ministerului Justiției și a aplicat măsura asiguratorie de limitare a activității partidului condus de Irina Vlah pe perioada examinării cauzei, până la pronunțarea hotărârii.

Pe 26 septembrie, liderul socialiștilor, Igor Dodon, dădea asigurări că Irina Vlah rămâne în echipa Blocului „Patriotic”, chiar dacă Curtea de Apel a decis să limiteze activitatea formațiunii. Mai mult, fostul șef al statului promitea că dacă blocul va obține majoritatea parlamentară, Vlah va fi inclusă în viitorul guvern. „Chiar dacă CEC va decide să o excludă pe doamna Vlah și colegii săi de pe lista electorală a Blocului „Patriotic”, Irina Vlah rămâne colega noastră cu care am început această luptă și o vom duce până la capăt”, declara atunci Dodon.

După alegerile din 28 septembrie, în Parlament au acces PAS, care deține din nou majoritatea, și Blocul „Patriotic”, Blocul Alternativa”, „Partidul Nostru” și Partidul „Democrația Acasă” – care se află în opoziție. La scurt timp după scrutin, socialiștii și comuniștii au anunțat că vor forma fracțiuni separate în Legislativ, iar Vasile Tarlev a rămas deputat neafiliat. Nici fracțiunea „Alternativa” nu a rămas în formula inițială. În 2026, din bloc s-a retras Mișcarea Alternativa Națională (MAN), formațiune condusă de primarul capitalei, Ion Ceban, iar ulterior și-a anunțat plecarea și unul dintre liderii alianței, Mark Tkaciuk.

De precizat că, pe 27 mai 2026, CEC a anunțat că a finalizat controlul finanțării partidului. Instituția electorală nu a identificat urme de finanțare a partidului „Inima Moldovei” din Rusia și nici legături cu „Promsviazbank”, aflată sub sancțiuni, bancă pe care o asociază cu scheme de corupere a alegătorilor desfășurate de structurile lui Ilan Șor. În același timp, CEC a precizat că auditul financiar nu poate înlocui o anchetă penală. CEC nu are competențe pentru desfășurarea măsurilor operative de investigație necesare pentru dovedirea schemelor de spălare a banilor sau a utilizării sistemelor de plăți străine. Partidul a admis doar câteva încălcări minore, printre care călătorii în străinătate neînregistrate și activitatea voluntarilor. Astfel, pe 3 iunie, curent, fosta bașcană a cerut Ministerului Justiției să își retragă cererea depusă în instanță.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

screenshot

„Pe timpul lui Plahotniuc era mai bine?” Maia Sandu: Cei care laudă acea perioadă au făcut jocurile lui sau stăteau ascunși în tufișuri

Politicienii care spun astăzi că pe timpul lui Plahotniuc era mai bine sunt cei care au făcut jocurile acestuia sau stăteau ascunși de frică. Declarația a fost făcută de președinta Maia Sandu, în cadrul podcastului Raport, publicat pe 7 iunie. Șefa statului a îndemnat ca cetățenii să fie întrebați despre cum era atunci și cum este astăzi. În același timp, Maia Sandu a recunoscut că „astăzi avem multe probleme”, însă „aceste probleme țin, în mare parte, de provocările externe”.

În cadrul podcastului, Maia Sandu a fost solicitată să comenteze declarațiile unor politicieni și formatori de opinie, fără a se menționa despre cine este vorba, potrivit cărora „pe timpul lui Plahotniuc era mai bine” și că „această guvernare ar fi cea mai proastă din istoria țării”.

„Oamenii ar trebui să încerce să-și amintească unde era țara acum 10 ani, cum se simțeau ei din perspectiva libertăților, cât de reprimați erau oamenii de afaceri și nu doar oamenii de afaceri, cum simțeau oamenii situația Republica Moldova și viitorul Republicii Moldova”, a reacționat șefa statului.

Ulterior, ea a adus un exemplu, făcând referire la o discuție cu un lider dintr-o țară europeană, care a vizitat Republica Moldova inclusiv în 2018. „A revenit acasă și s-a gândit că Republica Moldova este pierdută. (…) Atât de multe lucruri proaste se întâmplau aici în Republica Moldova. (…) Iată, în mai puțin de 10 ani, noi am reușit să transformăm lucrurile și Republica Moldova astăzi este văzută cu totul altfel, despre Republica Moldova se vorbește frumos și nu doar pe continentul nostru, dar și dincolo de continentul nostru. Asta este meritul nostru, al tuturor”, a adăugat Maia Sandu.

În context, șefa statului a spus că îi pare rău că „opoziția nu încearcă să fie mai credibilă și să vină cu contribuții care să fie benefice și, în același timp, credibile pentru cetățeni”. „Cei care au făcut jocurile lui Plahotniuc sau stăteau ascunși în tufișuri de frica lui Plahotniuc, acum încearcă să ne povestească că pe vremea lui era mai bine. Întrebați un cetățean și o să vă spună cum era atunci și cum este astăzi”, a menționat șefa statului.

În același timp, Maia Sandu a declarat că „astăzi avem altfel de probleme, avem multe probleme, dar aceste probleme țin, în mare parte, de provocările externe și țin și de agenda de reforme, pentru că avem și o agendă de reforme pe care trebuie să o continuăm”.

***

Amintim că Vladimir Plahotniuc a fost condamnat la 19 ani de închisoare, pe 22 aprilie 2026, în dosarul „Frauda bancară”. Acesta a fost recunoscut vinovat de comiterea infracțiunilor de creare și conducere a unei organizații criminale, escrocherie și spălarea banilor, fapte săvârșite de mai multe persoane, cu folosirea situației de serviciu, de o organizație criminală, în proporții deosebit de mari. Potrivit sentinței, Plahotniuc urmează să-și ispășească pedeapsa într-un penitenciar de tip închis. Până la rămânerea definitivă a sentinței, acesta rămâne în arest preventiv.

Cine este Vladimir Plahotniuc și cum a căzut regimul său, NewsMaker a scris AICI.

Bazin al USM, utilizat de o școală privată de înot înainte de inaugurarea după reparație. Ministerul Educației anunță verificări și cere explicații

Ministerul Educației și Cercetării a inițiat verificări la Universitatea de Stat din Moldova după informațiile apărute în presă privind utilizarea bazinului universității înainte de redeschiderea oficială. Instituția a solicitat explicații conducerii USM și urmează să stabilească dacă accesul la bazin a fost permis în această perioadă. Reacția vine după ce o investigație a ZDG, a arătat că o școală privată de înot desfășoară deja antrenamente în incintă, deși inaugurarea oficială este programată pentru 16 iunie.

Ministerul Educației a precizat că urmează să stabilească dacă accesul la bazin a fost permis înainte de inaugurarea oficială și dacă au fost respectate principiile de transparență, echitate și nediscriminare în utilizarea infrastructurii publice.

„MEC consideră esențială asigurarea transparenței în gestionarea infrastructurii publice și respectarea principiilor de echitate și nediscriminare în accesul la serviciile oferite de instituțiile aflate în subordine”, au comunicat reprezentanții ministerului.

Instituția a adăugat că, după examinarea informațiilor și a explicațiilor prezentate de conducerea USM, va decide dacă sunt necesare măsuri suplimentare.

Reacția MEC vine după ce Ziarul de Gardă a scris că bazinul Institutului de Educație Fizică și Sport al USM este utilizat de o școală privată de înot, deși obiectivul nu a fost redeschis oficial după lucrările de renovare. Potrivit investigației, școala vinde abonamente încă din luna mai și desfășoară antrenamente pentru copii, în timp ce alte persoane interesate de accesul la bazin ar fi fost informate că trebuie să revină după mijlocul lunii iunie.

Mai mulți părinți și reprezentanți ai domeniului au ridicat semne de întrebare privind posibilul tratament preferențial acordat unei singure școli private și condițiile în care copiii au avut acces la bazin înainte de inaugurarea oficială.

Directorul bazinului, Vasile Cerbușcă, a confirmat pentru ZdG că școala de înot desfășoară activități în incintă. Acesta a declarat că școala este un partener vechi al instituției și a susținut că utilizarea bazinului în această perioadă permite verificarea sistemelor noi instalate în urma renovării.

Bazinul a intrat în proces de renovare capitală în martie 2025. La acel moment, Ministerul Educației și Cercetării anunța că lucrările sunt finanțate cu aproximativ 10 milioane de lei și includ modernizarea sistemului de filtrare a apei, reabilitarea rețelelor de apeduct și canalizare, renovarea instalațiilor electrice și termice, precum și amenajarea vestiarelor și a altor spații auxiliare.

Deschiderea oficială a bazinului USM este programată pentru 16 iunie 2026.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Больше нет статей для показа
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: