Biroul Federal de Investigații (FBI) din SUA investighează depozițiile unui martor care susține că o femeie ar fi furat un notebook din biroul speakerului Camerei Reprezentanților Nancy Pelosi, pentru a-l vinde serviciilor speciale rusești, scrie CNN.
Potrivit jurnaliștilor americani, martorul susține că, după ce, pe 6 ianuarie 2021, clădirea Capitoliului a fost luată cu asalt, Riley June Williams, o femeie de 22 din Pennsylvania, a luat un notebook din biroul președintei Camerei Reprezentanților și plănuia „să-l trimită unui prieten din Rusia, care să îl vândă serviciilor speciale rusești”.
Totodată, martorul susține că transmiterea computerului în Rusia nu a avut loc din motive neclare, iar dispozitivul sau a rămas în posesia femeii, sau a fost distrus.
Pe de altă parte, nu ar exista vreo dovadă a faptului că din biroul lui Nancy Pelosi ar fi dispărut vreun notebook.
***
În urma asaltului asupra Capitoliului din 6 ianuarie, forțele de ordine din SUA au arestat peste 80 de persoane. Printre acestea sunt și două femei originare din Bălți, Republica Moldova.
Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a semnat decrete prin care instituie o insignă comemorativă dedicată aniversării a 35 de ani de la proclamarea independenței și o medalie comemorativă dedicată celebrării a 35 de ani de la crearea Serviciului de Informații și Securitate (SIS). Ambele decrete au fost semnate pe 29 mai și publicate pe 5 iunie în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.
Unul dintre decretele semnate de șefa statului prevede instituirea Insignei comemorative „Participant la parada militară, consacrată aniversării XXXV-a de la proclamarea independenței Republicii Moldova, 27 august 2026”. Același decret prevede înregistrarea insignei în Armorialul General al Republicii Moldova. Ministerul Apărării va asigura finanțarea confecționării insignei și a legitimațiilor aferente.
Potrivit documentului, insigna se va conferi participanților la parada militară, precum și persoanelor care au contribuit la buna organizare și desfășurare a acestui eveniment. Insigna se va conferi prin ordinul ministrului Apărării, în baza listelor nominale aprobate de către conducătorii autorităților publice, efectivul cărora participă la paradă.
Aceasta este o insignă de piept monometalică, de aur. În mijlocul insignei este reprezentat frontal edificiul Președinției Republicii Moldova. În vârful edificiului este amplasat Drapelul de Stat al Republicii Moldova, având Stema de Stat a Republicii Moldova în întregime de aur. Pe fațadă este reprezentată, broșând Stema de Stat a Republicii Moldova, acvila și accesoriile acvilei fiind în întregime de aur. Pe bucla panglicii, cu cifre arabe, în arc de cerc, este incizată data „27.08.2026”.
Menționăm că, în contextul celor 35 de ani de independență ai Republicii Moldova, Guvernul a supus consultărilor publice un proiect privind aprobarea Programului național de acțiuni consacrate sărbătoririi aniversării. Programul include organizarea și desfășurarea pe 27 august a Paradei militare consacrate celei de-a 35-a aniversări de la proclamarea independenței Republicii Moldova, cu participarea efectivelor, tehnicii și orchestrelor militare.
Un alt decret semnat de șefa statului prevede instituirea Medaliei comemorative „35 de ani ai Serviciului de Informații și Securitate al Republicii Moldova”.
Potrivit decretului, aceasta se conferă ofițerilor de informații și securitate, angajaților civili, pensionarilor și veteranilor Serviciului, precum și altor persoane, inclusiv cetățeni străini, pentru servicii remarcabile aduse organelor securității statului și cu prilejul celebrării a 35 de ani de la crearea Serviciului de Informații și Securitate al Republicii Moldova.
Menționăm că Serviciul de Informații și Securitate va marca 35 de ani de la creare pe 9 septembrie.