coalitiacub.md

Coaliția pentru Unitate și Bunăstare vrea să prevină „fraudele electorale”. Apel la colaborare către alte partide

Coaliția pentru Unitate și Bunăstare (CUB) a anunțat pe 20 august că a inițiat crearea unui cadru de colaborare între mai multe partide, care are drept scop prevenirea potențialelor încercări de „fraudare” a alegerilor parlamentare din toamnă. Astfel, CUB a făcut apel la formațiunile politice „democratice” să-i susțină inițiativa.

Pentru a preveni tentativele de fraudă și pentru a asigura un proces electoral transparent, CUB a inițiat crearea unui mecanism comun de coordonare și desemnare a reprezentanților electorali, cu prioritate pe secțiile de vot vulnerabile din țară și diaspora. Conform prevederilor Codului Electoral (art. 65-70), partidele își pot delega reprezentanți cu obligația de a respecta confidențialitatea votului și de a monitoriza strict legalitatea scrutinului”, a transmis Coaliția pentru Unitate și Bunăstare într-un comunicat.

Totodată, CUB a făcut apel la partidele „democratice” să sprijine această inițiativă.

În perioada următoare, CUB va demara consultări oficiale cu actorii politici pentru implementarea concretă a mecanismului propus”, a precizat formațiunea.

Amintim că, pe 6 august, Comisia Electorală Centrală a înregistrat Coaliția pentru Unitate și Bunăstare în cursa electorală pentru alegerile parlamentare. Partidul a înaintat 53 de candidați la funcția de deputat.

Alegerile parlamentare vor fi organizate în data de 28 septembrie.

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Tudor Mardei | NewsMaker

Parlamentul urmează să reconstituie grupul pentru susținerea Belarus Democrat: proiect de hotărâre

Grupul parlamentar pentru susținerea Belarus Democrat, constituit în Parlamentul Republicii Moldova în 2022, urmează să fie reconstituit în noua legislatură. Un proiect de hotărâre în acest sens a fost înregistrat pe 16 septembrie.

Potrivit documentului, componența noului grup parlamentar va fi formată din deputați ai formațiunii de guvernământ PAS.

Președinta grupului ar urma să fie Tatiana Rotari, iar din componența acestuia să facă parte 18 deputați: Alic Baraboi, Veronica Briceag, Silvia Bondarenco, Artemie Cătănăoi, Tatiana Cucuietu, Natalia Davidovici, Liliana Grosu, Ilie Ionaș, Dorian Istratii, Iurie Levinschi, Stela Macari, Victor Mătrăgună, Marina Morozova, Angela Munteanu-Pojoga, Ana Oglindă, Maxim Potîrniche, Valeriu Robu și Igor Talmazan.

În spiritul continuării demersurilor întreprinse în legislatura a XIa şi al asigurării unei continuități instituționale a angajamentului Parlamentului Republicii Moldova faţă de valorile democratice, constituirea grupului parlamentar în legislatura a XII-a va contribui la menţinerea şi aprofundarea dialogului cu reprezentanţii Belarus Democrat, de susținere a forţelor democratice din Belarus şi de promovare a valorilor democratice, a statului de drept, precum şi a respectării drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului”, se arată în proiect.

Amintim că Grupul parlamentar pentru susținerea Belarus Democrat a fost constituit în anul 2022.

Mișcarea democratică din Belarus se referă la ansamblul forțelor politice și civice belaruse care contestă regimul președintelui Aleksandr Lukașenko și susțin tranziția țării către un sistem democratic. Mișcarea s-a consolidat după alegerile prezidențiale din august 2020, contestate de opoziție și de numeroși observatori internaționali, urmate de proteste și de o represiune extinsă împotriva opoziției și societății civile.

Svetlana Tihanovskaya, care a candidat la scrutinul din 2020 și a plecat ulterior în exil, este recunoscută drept lideră a forțelor democratice belaruse.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: