cub

Comisia Electorală Centrală (CEC) a înregistrat, în cadrul ședinței din 6 august, 53 de candidați ai Partidului Politic „Coaliția pentru Unitate și Bunăstare” (CUB) pentru alegerile parlamentare care vor avea loc pe 28 septembrie. Totodată, a fost înregistrat simbolul electoral al formațiunii, confirmat reprezentantul partidului în CEC pentru perioada electorală

Coaliția pentru Unitate și Bunăstare (CUB) a publicat pe 29 iulie o declarație după valul de critici cu privire la apariția liderului său, Igor Munteanu, pe aceiași scenă cu președinta Partidului „Moldova Mare”, Victoria Furtună, afiliată oligarhului fugar Ilan Șor, la conferința organizată de mișcarea de extremă-dreapta „Make Europe Great

Comisia Electorală Centrală (CEC) a decis suspendarea alocațiilor de la bugetul de stat pentru două formațiuni politice – Partidul Politic „Partidul Acțiunii Comune – Congresul Civic” și Partidul Politic „Coaliția pentru Unitate și Bunăstare”. Potrivit unui comunicat emis de CEC, decizia vine după ce partidele au fost somate să transmită

Zurab Japaridze, unul din liderii „Coaliției pentru Schimbare” din Georgia, formațiune de opoziție, a fost plasat în arest preventiv. S-a întâmplat în contextul în care politicianul a refuzat să achite cauțiunea care i se stabilise pentru absență de la ședința unei comisii parlamentare de partidul de guvernământ al țării, „Visul

Declarațiile fostei șefe a Procuraturii Anticorupție, Veronica Dragalin, cu privire la presupusul „șantaj cu informații compromițătoare” asupra judecătorilor, au generat un val de reacții în spațiul public. Dragalin a afirmat că, în septembrie 2022, a intrat în conflict cu Sergiu Litvinenco, Iulian Rusu și Eugen Rurac, menționând că aceștia dețineau

Ion Bulgac părăsește Coaliția pentru Unitate și Bunăstare (CUB) și demisionează din funcția de vicepreședinte al formațiunii politice. Anunțul a fost făcut de însuși Bulgac pe rețelele de socializare, în data de 7 aprilie. Politicianul nu a precizat motivele acestei decizii. „În această seară mi-am prezentat demisia din toate funcțiile

Ex-judecătoarea Victoria Sanduța și-a anunțat plecarea din partidul Coaliția pentru Unitate și Bunăstare (CUB). Anunțul a fost făcut pe 23 ianuarie, pe o rețea de socializare. „Această hotărâre este rezultatul unor divergențe fundamentale de viziuni cu privire la modul de organizare și dezvoltare a partidului pe viitor”, a scris Victoria

Victoria Sanduța, eliberată din funcția de judecător în septembrie 2024 conform unui decret semnat de președinta țării, a aderat la Partidul Coaliția pentru Unitate și Bunăstare (CUB). Anunțul a fost făcut, pe 15 decembrie, de liderul CUB Igor Munteanu. „Intrând în politică, alături de partidul CUB, îmi propun să transformăm

Curtea Constituțională ar urma să-și desfășoare activitatea în baza unei noi legi. Ultima a fost aprobată, pe 11 decembrie, de Guvern. Potrivit legii, judecătorii vor fi obligați să renunțe la calitatea de membri ai partidelor. De asemenea au fost efectuate modificări și la formula de calcul a pensiei. Între timp,

Coaliția pentru Unitate și Bunăstare (CUB) – partid din Republica Moldova – o sprijină pe Elena Lasconi la alegerile pentru funcția de președinte al României, care vor avea loc în data de 24 noiembrie. Formațiunea și-a îndemnat simpatizanții care dețin cetățenie românească să participe la scrutinul prezidențial și să o

Perioada publicării
Categorii cu noutăți
x
x