Coletul și scrisoarea lui Ozerov pentru Guțul, refuzate la Penitenciarul nr. 13. Ambasada Rusiei acuză „motivații politice”. Cum răspunde ANP

Ambasada Rusiei la Chișinău a acuzat administrația Penitenciarului nr. 13 că a refuzat, pe 30 aprilie, să primească un colet destinat bașcanei Găgăuziei, Evghenia Guțul, din partea ambasadorului agreat al Rusiei, calificând decizia drept un obstacol administrativ cu „conotație politică”. Într-un comentariu pentru NewsMaker, Administrația Națională a Penitenciarelor a precizat că refuzul avea „temeiuri legale”, întru-cât se asigură condiții egale tuturor deținuților.

Coletul, expediat de ambasadorul agreat al Rusiei, Oleg Ozerov, conținea produse alimentare, literatură și o scrisoare personală a diplomatului adresată bașcanei.

„Cu nedumerire am primit poziția neconstructivă a conducerii Penitenciarului nr. 13, care pe 30 aprilie a refuzat să primească coletul destinat bașcanei Găgăuziei, Evghenia Guțul. Altfel decât prin existența unei motivații politice nu putem explica obstacolele administrative create pentru transmiterea unui trimis pur umanitar”, se arată în comunicatul Ambasadei Rusiei.

Misiunea diplomatică a publicat scrisoarea lui Ozerov în spațiul public, sperând că aceasta „va ajunge la destinatar prin atenția publică”, și și-a exprimat speranța că pe viitor va fi asigurat „acces neîngrădit la mijloacele de comunicare, conform standardelor internaționale”.

Administrația Națională a Penitenciarelor a respins acuzațiile, explicând pentru NewsMaker că refuzul are la bază temeiuri legale clare, prevăzute expres în Codul de executare. Conform legii, o persoană condamnată poate primi săptămânal un singur colet, iar Guțul beneficiase deja de acest drept în perioada de referință.

„Persoana condamnată Guțul E.A. a beneficiat deja de acest drept în perioada de referință, astfel încât primirea unui colet suplimentar nu are temei legal, indiferent de identitatea expeditorului. Administrația respinge cu fermitate orice insinuare privind o motivație politică. Refuzul este exclusiv de natură procedurală. Personalul penitenciar acționează în strictă conformitate cu legislația națională și cu standardele internaționale”, a explicat ANP.

Nu este pentru prima dată când Ambasada Rusiei încearcă să stabilească contact cu Evghenia Guțul. Pe 17 aprilie, misiunea diplomatică criticase decizia autorităților de a nu-i permite ambasadorului Ozerov să o viziteze pe bașcană, calificând solicitarea drept una „exclusiv umanitară” și acuzând Chișinăul de „duble standarde”.

Președintele Parlamentului, Igor Grosu, a declarat anterior că autoritățile au procedat corect. „Un diplomat neacreditat, prin acțiuni provocatoare, încearcă să viziteze o persoană condamnată anume pentru că a fost parte la imixtiunile statului pe care îl reprezintă în treburile interne și în procesele politice și electorale din Republica Moldova. Autoritățile noastre au făcut corect că nu i-au permis lucrul ăsta”, a declarat Grosu.

Evghenia Guțul se află în arest preventiv la Penitenciarul nr. 13 după ce, pe 5 august 2025, a fost condamnată în prima instanță la 7 ani de închisoare pentru complicitate la finanțarea ex-Partidului „Șor”, declarat neconstituțional. Sentința a fost contestată, iar Curtea de Apel urmează să se pronunțe pe 28 mai.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Președinta Parlamentului European, despre Unire ca posibil „plan B” pentru integrarea europeană: „Moldova este cea care trebuie să-și decidă viitorul”

Președinta Parlamentului European, Roberta Metsola, a declarat că Republica Moldova este cea care trebuie să-și decidă propriul viitor, comentând astfel discuțiile despre o eventuală unire cu România, prezentată de politicienii de la Chișinău, ca un posibil „plan B” în cazul în care procesul de aderare la Uniunea Europeană s-ar bloca sau s-ar tergiversa. Declarația a fost făcută într-un interviu acordat NewsMaker, în care Metsola a precizat că, în pofida tentativelor constante de a diviza și destabiliza societatea moldovenească, inclusiv prin campanii de dezinformare, cetățenii continuă să susțină parcursul european al țării.

„Moldova este cea care trebuie să-și decidă viitorul. Luna trecută, am avut plăcerea să o primesc pe președinta Maia Sandu la Parlamentul European, la Strasbourg, unde a primit Ordinul European de Merit, dedicat cetățenilor Republicii Moldova și angajamentului lor neclintit față de parcursul european al țării. În pofida încercărilor constante de a diviza și destabiliza societatea, inclusiv prin campanii de dezinformare, cetățenii moldoveni continuă să aleagă un viitor european. Vedem și simțim această determinare, iar mesajul meu pentru toți acești cetățeni este: suntem chiar aici, alături de voi”, a declarat Metsola.

Președinta Parlamentului European a subliniat că progresele Republicii Moldova în procesul de integrare europeană sunt vizibile, menționând apropierea tot mai mare a țării de piața unică europeană.

„Progresele sunt vizibile, iar Republica Moldova se apropie tot mai mult de piața noastră unică. Astăzi, faceți deja parte din Zona Unică de Plăți în Euro și din zona «Roam Like at Home», iar noi vom continua să integrăm economia voastră. Iar acum, odată cu începerea formală a negocierilor pe primele capitole, a fost atins un nou prag important. Vom continua să facem progrese, astfel încât cetățenii moldoveni să simtă cu adevărat, în viața lor de zi cu zi, ce diferență va aduce aderarea la UE”, a adăugat Metsola.

Aceasta a precizat că Parlamentul European solicită ca fondurile necesare pentru sprijinirea țărilor candidate să fie prevăzute și în bugetul pe termen lung al Uniunii Europene.

„Pentru a ne asigura că putem sprijini suficient toate țările candidate în acest proces, Parlamentul solicită ca fondurile necesare să fie prevăzute și în bugetul pe termen lung al Uniunii. Pentru că știm că, investind astăzi în viitorul vostru european, investim într-o Uniune mai puternică pentru toți mâine”, a conchis președinta Parlamentului European.

***

Amintim că, de la începutul acestui an, președinta Maia Sandu a vorbit în repetate rânduri despre o potențială unire dintre Republica Moldova și România, afirmând inclusiv că ar susține ideea în cazul organizării unui referendum pe această temă. De asemenea, în mai, la Strasbourg, șefa statului a semnalat că Chișinăul ar putea analiza posibilitatea reunificării drept o rută alternativă pentru accederea în UE, dacă procesul de aderare va stagna.

Conform unui sondaj iData, în prezent 41% dintre cetățenii Republicii Moldova susțin unirea cu România, în timp ce peste Prut nivelul de sprijin este considerabil mai înalt — circa 72% dintre cetățenii României susțin unirea celor două state.

Pe 27 martie 2018, la împlinirea a 100 de ani de la unirea Basarabiei cu România, Parlamentul de la București a adoptat o declarație prin care afirmă că România „va fi întotdeauna pregătită” să vină în întâmpinarea oricărui demers de reunificare, dacă cetățenii Republicii Moldova își vor dori acest lucru.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: