multimedia.parlament.md

Comisia juridică a aprobat raportul la proiectul de modificare a Legii cu privire la Procuratură

Comisia juridică, numiri și imunități, a aprobat unanim raportul la proiectul de modificare a Legii cu privire la Procuratură. Acesta prevede introducerea unui mecanism de verificare a activității procurorului general, cât și de sancționare a acestuia, după efectuarea unei evaluări a performanțelor. Respectiv, ar urma aplicarea sancțiunii disciplinare sau dispunerea revocării din funcție.

Conform documentului, performanțele procurorului general se vor evalua anual de către o comisie de evaluare, constituită de Consiliul Superior al Procurorilor.

Evaluarea performanțelor procurorului general se va putea iniția la sesizarea președintelui Republicii Moldova sau a cel puțin 3 membri ai Consiliului Superior al Procurorilor. Comisia de evaluare va fi constituită din 5 membri, dintre care unul este propus de președintele țării, unul de Ministerul Justiției, unul de Consiliul Superior al Magistraturii, unul de Consiliul Superior al Procurorilor și unul de procurorul general.

„În cazul obținerii calificativului „eșuat”, Consiliul Superior al Procurorilor propune președintelui Republicii eliberarea din funcție a procurorului general”, se arată în nota informativă.

La fel, funcția de membru al comisiei de evaluare a performanțelor procurorului general va putea fi deținută de persoane care dispun de calificare în domeniul dreptului, managementului public, având experiență de cel puțin 10 ani în domeniul de activitate profesională și o reputație ireproșabilă. Membrii comisiei de evaluare propuși de președintele Republicii și Ministerul Justiției nu pot fi angajați în serviciul public.

Suplimentar, se propune reglementarea privind posibilitatea suspendării din funcție a procurorului general în cazul în care, în privința acestuia a fost pornită urmărirea penală. La rândul său, președintele țării, la propunerea Consiliului Superior al Procurorilor, numește un procuror general interimar pe perioada suspendării.

Proiectul a fost avizat pozitiv de majoritatea comisiilor parlamentare permanente și va fi transmis spre aprobare în ședința plenară.

Inițiativa legislativă aparține unui grup de deputați din fracțiunea Partidului Acțiune și Solidaritate.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

noi.md

CEC a modificat lista partidelor care pot participa la alegerile din Găgăuzia. Ce formațiune a fost inclusă în cursă

Comisia Electorală Centrală (CEC) a inclus Partidul Politic Popular Găgăuz, condus de Nicolae Dudoglo, în lista partidelor care pot participa la alegerile locale noi și referendumul local din 1 noiembrie, precum și la alegerile regionale din 15 noiembrie. Decizia a fost luată în cadrul ședinței CEC din 18 septembrie.

CEC a modificat trei hotărâri referitoare la lista formațiunilor politice care au dreptul de a participa la cele două scrutine. În urma modificărilor, Partidul Politic Popular Găgăuz a fost inclus în lista formațiunilor eligibile.

În cadrul aceleiași ședințe, CEC a aprobat și modificări privind Consiliul Electoral Central al Găgăuziei, constituit pentru organizarea și desfășurarea alegerilor regionale din 15 noiembrie. Comisia a decis degrevarea și convocarea unor membri ai consiliului și a aprobat statul de personal al aparatului de lucru al acestuia.

Totodată, CEC a autorizat desfășurarea unui sondaj de opinie publică de către compania „MAGENTA CONSULTING”. Sondajul va putea fi realizat în perioada 21 septembrie – 18 octombrie, în perioada electorală a alegerilor regionale din 15 noiembrie.

De asemenea, 14 persoane din partea Asociației obștești „Promo-LEX” au fost acreditate în calitate de observatori naționali pentru monitorizarea alegerilor locale noi și a referendumului local din 1 noiembrie.

Amintim că, pe 1 noiembrie, vor avea loc alegeri locale în satele Cairaclia și Novosiolovca din raionul Taraclia, în orașul Costești din raionul Rîșcani, în satul Hăsnășenii Mari din raionul Drochia, precum și în satele Tomai și Chirsova din Găgăuzia. În satul Delacău din raionul Anenii Noi va fi organizat un referendum local.

Pe 15 noiembrie, în Găgăuzia vor avea loc alegerile pentru funcția de bașcan al autonomiei și alegerile pentru Adunarea Populară a Găgăuziei.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: