Facebook/Dumitru Alaiba

Comisia parlamentară economie a aprobat candidatura Ecaterinei Caraman la șefia CNPF. CV-ul acesteia

Comisia parlamentară economie, buget și finanțe a aprobat candidatura Ecaterinei Caraman la funcția de președinte al Consiliului de Administrație al Comisiei Naționale a Pieței Financiare. Votul final va fi dat în plenul Parlamentului. 

Ecaterina Caraman are o experiență de 17 de ani în domeniul valorilor mobiliare și a pieței de capital.

„Ecaterina a muncit toată viața în sectorul financiar. Acum a decis să-și continue cariera în sectorul public și consider că statul face o achiziție foarte reușită. Ecaterina are o experiență de 17 de ani în domeniul valorilor mobiliare și a pieței de capital, a demonstrat integritate, abilități și competențe profesionale în dezvoltarea afacerilor, investiții, managementul transformării și implementarea proiectelor complexe”, a menționat președintele Comisiei parlamentare, Dumitru Alaiba.

Deputatul a precizat că, din 2014, Ecaterina Caraman gestionează activitatea Departamentului Investiții Corporative din cadrul Moldova Agroindbank, fiind direct responsabilă de implementarea politicii investiționale a băncii și de organizarea activității MAIB pe piața financiară nebancară (OCN, biroul de credit) în calitate de societate de investiții (Bursa de Valori).

„Unul din cele mai recente proiecte ale Ecaterinei este emisia de obligațiuni municipale Chișinău (în derulare). La moment principalul ei proiect este listarea MAIB pe piața internațională. Va fi prima instituție financiară moldovenească care va ieși pe piața internațională”, a precizat deputatul PAS.

Concomitent, Ecaterina Caraman deține funcțiile de președinte al Consiliului IM ”Biroul de Credit” SA, membru al Consiliului Bursei de Valori a Moldovei, președinte al Consiliului ”Ionel” SA, membru al Consiliului ”MAIB-Leasing” SA. Anterior, a fost președinte al Consiliului ”Glass Container Company” SA, membru al Consiliului ”Garantinvest” SRL și membru al Consiliului Depozitarului Național al Valorilor Mobiliare.

Deține certificatul CNPF ca specialist în domeniul valorilor mobiliare.

Candidatura acesteia urmează a fi aprobată de majoritatea parlamentară.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Profimedia

Putin și Trump au discutat despre războiul din Ucraina. Kremlinul: „Conversație constructivă și sinceră”

Președintele Rusiei, Vladimir Putin, și președintele Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, au avut marți, 8 septembrie, o convorbire telefonică de o oră, după vizitele la Moscova și Kiev ale emisarilor americani Steve Witkoff și Jared Kushner. Kremlinul a calificat discuția drept „constructivă și sinceră”. Washingtonul nu a comentat, deocamdată, convorbirea.

Potrivit consilierului lui Putin, Iuri Ușakov, președintele rus a apreciat eforturile de mediere ale administrației americane și a susținut că Rusia „nici nu se gândește la planuri agresive în privința Europei”.

Trump vrea progres în negocierile pentru încheierea războiului

Potrivit lui Ușakov, discuția s-a concentrat în principal pe soluționarea războiului din Ucraina. Trump ar fi insistat asupra necesității unei încetări cât mai rapide a conflictului, ceea ce, în opinia sa, ar deschide calea pentru restabilirea relațiilor dintre SUA și Rusia.

Donald Trump a subliniat clar că este de dorit încetarea cât mai rapidă a conflictului, ceea ce ar deschide imediat perspective impresionante și de amploare pentru restabilirea deplină a relațiilor dintre SUA și Rusia”, a declarat Ușakov, potrivit DW.

Kremlinul a evaluat pozitiv vizita la Moscova a emisarilor americani Steve Witkoff și Jared Kushner, iar Ușakov a precizat că negocierile vor continua.

Potrivit oficialului rus, Trump își dorește ca un progres în vederea încheierii războiului din Ucraina să fie obținut în timpul actualului său mandat. Kremlinul susține că președintele american vede în încheierea războiului o condiție pentru reluarea relațiilor dintre Washington și Moscova, ceea ce, în opinia sa, ar putea aduce „beneficii colosale” ambelor țări.

Ce au discutat emisarii americani la Moscova și Kiev

Steve Witkoff și Jared Kushner s-au întâlnit pe 5 septembrie, la Moscova, cu Vladimir Putin. Ulterior, Casa Albă a descris discuțiile drept „substanțiale”. Kremlinul a recunoscut însă că situația privind soluționarea războiului din Ucraina rămâne dificilă.

Cei doi emisari au ajuns în Ucraina în dimineața zilei de 6 septembrie, cu trenul din Polonia. A fost prima lor vizită la Kiev de când au început să se implice în negocierile pentru încheierea războiului.

După prima rundă de discuții, Jared Kushner le-a declarat jurnaliștilor că Donald Trump înțelege că soluționarea conflictului din Ucraina este „o problemă foarte dificilă și complexă”. În același timp, președintele american este „foarte hotărât să pună capăt acestui război, să oprească moartea oamenilor și să aducă alinare familiilor”, a spus Kushner.

Ulterior, Financial Times a relatat, citând surse familiarizate cu negocierile, că vizitele lui Witkoff și Kushner la Moscova și Kiev nu au dus la niciun rezultat concret.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: