noi.md

Comisia Pre-Vetting a verificat 3 candidați din rândul non-judecătorilor pentru funcții în CSM. Ce a decis

Comisia Pre-Vetting anunță deciziile în privința a trei candidați, cu experiență profesională în domeniul dreptului sau în alt domeniu relevant, de pe lista înaintată de Parlament la funcția de membru în Consiliul Superior al Magistraturii (CSM).

Potrivit Comisiei, candidații din rândul non-judecătorilor Evgheni Florea, profesor universitar la Universitatea de Stat din Comrat, și Ilie Mămăligă – avocat, nu au depus în termen declarația de avere și interese personale cu datele actualizate pentru ultimii 5 ani.

Acest fapt, potrivit Comisiei Pre-Vetting, a dus la nepromovarea evaluării de către aceștia.

Totodată se menționează că candidatul Fiodor Bria, lector la Universitatea Liberă Internațională, s-a retras din concurs. Astfel, acesta nu a promovat evaluarea.

Deciziile Comisiei au fost transmise candidaților și Parlamentului. Acestea sunt cu drept de apel și pot fi contestate de către candidații la Curtea Supremă de Justiție, în termen de 5 zile din data recepționării.

Totodată, cei trei candidați non-judecători au la dispoziție 48 de ore ca să anunțe Comisia dacă acceptă sau se opun publicării deciziilor motivate.

Amintim că 12 candidați non-judecători, aleși în baza unui concurs public, au fost propuși de Parlament pentru a participa la concursul de ocupare a funcției de membru în CSM. Aceștia sunt supuși evaluării integrității financiare și etice de către Comisia pre-vetting.

***

Pe 23 ianuarie, Comisia Pre-Vetting a anunțat despre rezultatul evaluării în privința a altor patru candidați la funcția de membru în CSM, din rândul judecătorilor de carieră. Două decizii de promovare și alte două de nepromovare a evaluării integrității au fost transmise candidaților vizați și instituției responsabile de organizarea concursului.

Recent, ministrul Justiției Sergiu Litvinenco declara că procesul de evaluare a integrității și profesionalismului candidaților la funcția de membru al CSM decurge mai lent, decât au anticipat autoritățile. Potrivit lui, membrii Comisiei de pre-vetting optează pentru corectitudinea procesului, nu pentru viteză. Totodată, el a spus că noua componență CSM va fi aprobată abia în luna martie.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Andrei Mardari / NewsMaker

Colaborarea cu NATO ar putea atrage Moldova într-un război? Shekerinska: „Respectăm politica dumneavoastră de neutralitate militară”

NATO respectă neutralitatea militară a Republicii Moldova, iar deciziile privind politica externă îi aparțin exclusiv țării, susține secretara generală adjunctă a Alianței, Radmila Shekerinska. Într-un interviu pentru NewsMaker, acordat în marja Moldova Security Forum, oficiala a răspuns temerilor potrivit cărora o colaborare mai strânsă cu NATO ar putea atrage Moldova într-un război. Ea a precizat că parteneriatul se dezvoltă de trei decenii la alegerea Republicii Moldova și aduce beneficii cetățenilor.

Întrebată ce le-ar spune oamenilor care privesc NATO cu neîncredere și invocă neutralitatea țării, Shekerinska a declarat că Alianța respectă opțiunile suverane ale Moldovei.

„Vă respectăm pe dumneavoastră, îi respectăm pe partenerii noștri, respectăm Republica Moldova și opțiunile sale suverane. Doar dumneavoastră decideți ce direcție urmați și care va fi orientarea politicii externe. Nimeni din NATO, niciun stat aliat, nu va influența aceste decizii. Credem că parteneriatele trebuie să se bazeze tocmai pe acest principiu: Republica Moldova este un stat suveran și își ia singură deciziile. Am spus foarte clar astăzi, la Forumul de Securitate, că respectăm și politica dumneavoastră de neutralitate militară. Este decizia dumneavoastră. În același timp, parteneriatul nostru se dezvoltă de trei decenii, tot ca urmare a deciziei Republicii Moldova”, a declarat oficiala NATO.

Secretara generală adjunctă a Alianței Nord-Atlantice a precizat pentru NM că, dintre toți partenerii pe care NATO îi sprijină prin așa-numitul pachet de consolidare a capacităților de apărare, „Moldova beneficiază de cel mai mare sprijin”.

„Sunt deja în pregătire sau în curs de implementare proiecte în valoare de peste 50 de milioane de euro. Este vorba despre ajutor foarte concret: veste antiglonț și căști de protecție pentru Forțele Armate ale Republicii Moldova, atât pentru întregul efectiv, cât și pentru constituirea unor rezerve. (…) Aceste proiecte nu sunt în beneficiul unui anumit aliat sau doar al NATO. Ele sunt în beneficiul cetățenilor Republicii Moldova, care vor să trăiască în pace și în siguranță. (…) Îi respectăm pe partenerii noștri respectându-le opțiunile suverane. Tocmai de aceea, acest discurs nu poate avea succes: oamenii înțeleg că un parteneriat care le aduce beneficii cetățenilor Republicii Moldova este un parteneriat bun pentru țară”, a conchis Shekerinska.

Precizăm, potrivit sondajului realizat de centrul de cercetări sociologice CBS AXA și prezentat pe 7 octombrie, în ajunul Moldova Security Forum 2026, șase din zece cetățeni consideră că Moldova are nevoie în continuare de sprijin extern pentru consolidarea securității și apărării. Aproape două treimi dintre respondenți consideră importantă cooperarea cu Uniunea Europeană și România pentru dezvoltarea țării. Totuși, doar aproximativ 4% văd aderarea la NATO drept o soluție pentru securitatea Moldovei. Majoritatea, circa 45%, susțin neutralitatea.

În cazul unei situații de urgență majore, precum un cutremur sau o inundație, aproximativ 33% dintre respondenți consideră că Moldova ar trebui să ceară ajutor în primul rând țărilor UE. Rusia a fost indicată de circa 16%, iar România – de 15%. Țările CSI, NATO, ONU și Ucraina au fost alese de câte 4% sau mai puțin.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: