agora.md

Compania Covoare-Ungheni a intrat în procedura insolvabilității, cu datorii în bugetul de stat

Compania Covoare-Ungheni, afiliată lui Nicolas Nicula, a intrat în procedura insolvabilității, cu datorii uriașe la bugetul statului și față de alți creditori, trasnmite mold-street.com.

Potrivit deciziei instanței de insolvabilitate, a fost ridicat dreptul lui Nicula Nicolas de administrare a Covoare-Ungheni și s-a indicat debitorului ca, în termen de 10 zile lucrătoare, calculat din data publicării hotărârii, să desemneze o persoană care va reprezenta interesele debitorului sau, în caz contrar, aceasta va fi desemnată de către instanță.

Administrator al insolvabilității la SA Covoare-Ungheni a fost desemnat Igor Bulgaru. Instanța a stabilit creditorilor termen limită de înaintare a cererilor de validare a creanțelor instanței de insolvabilitate pentru întocmirea tabelului definitiv – 22 noiembrie 2024, cu excepția obligațiilor fiscale al căror termen este de 90 de zile calendaristice de la data intrării în procedură.

Termenul pentru verificarea creanțelor de către administratorul insolvabilității, de întocmire, de comunicare și prezentare instanței de insolvabilitate a tabelului lor definitiv a fost stabilit – 6 decembrie 2024, iar ședința de validare a creanțelor a fost fixată pentru 18 decembrie 2024.

În plus Covoare-Ungheni a fost obligat să prezinte proiectul planului procedurii de restructurare până la prima adunare de raportare.

Potrivit datelor publice Covoare-Ungheni înregistrează datorii la bugetul statului de circa 14 milioane lei. Ce datorii are față de alți creditori va arătat raportul pregătit de administrator.

De notat că întreprinderea ce face parte din grupul Acvila (în care figurează și alte firme aflate în insolvență), controlat de Nicolas Nicula, a raportat anul trecut venituri de 174 milioane lei și un profit de aproximativ 405.000 lei.

Potrivit rapoartelor prezentate de administrația întreprinderii la Biroul Național de Statistică, în ultimii ani Covoare-Ungheni, care ar fi cel mai mare producător de covoare din țară, s-ar fi reorientat spre producția betonului asfaltic și construcția drumurilor.

Conforma datelor Ministerului Economiei, în 2022 existau 17 companii autohtone producătoare de covoare, majoritatea concentrate în Zona Economică Liberă de la Ungheni.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

stiri.md

Brățările electronice: Inspectoratul Național de Probațiune neagă că ar favoriza o companie

Inspectoratul Național de Probațiune a declarat că nu a favorizat nicio companie în cadrul procedurilor de achiziționare a echipamentelor de monitorizare electronică. Reacția vine după ce portalul Europa Liberă Moldova a publicat o investigație despre dependența statului de o singură firmă în cazul brățărilor electronice. Investigația a fost publicată în contextul tragediei de la Măgdăcești, unde un bărbat aflat sub monitorizare electronică și-a ucis soția, după care și-a luat viața.

„Inspectoratul Național de Probațiune nu a favorizat și nu favorizează nicio companie în cadrul procedurilor de achiziționare a echipamentelor de monitorizare electronică. Dimpotrivă, după ultima achiziție făcută în 2022 de fosta conducere INP, instituția a lansat în 2024, ulterior în 2025, mai multe proceduri de achiziții care nu s-au finalizat cu succes. Motivul era fie lipsa de participanți, având în vedere că nu sunt foarte multe companii care oferă asemenea echipamente, iar companiile mari nu ofertează pentru o cantitate atât de mică, fie că nu erau întrunite condițiile necesare”, a comunicat Inspectoratul pe 3 septembrie.

Potrivit instituției, achiziția din 2022 a constat în cumpărarea a 100 de echipamente de monitorizare electronică de tip biblok (brățară și stație), în valoare de 620 000 de lei, fără TVA, de la compania Infoexpress. Conform Inspectoratului, până în 2026 nu au mai fost achiziționate astfel de echipamente, întrucât procedurile nu s-au finalizat cu succes.

Inspectoratul a declarat că, pe parcursul anului 2025, au fost depuse eforturi pentru atragerea companiilor străine la procedurile de achiziții publice. „Au fost transmise solicitări la peste 20 de companii, care au refuzat. De asemenea, au fost transmise solicitări către Ambasade, Consiliul Europei, Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ), UNICEF Moldova, în susținerea achiziționării sau donării a unui număr de echipamente de ME”, a comunicat Inspectoratul.

Inspectoratul a declarat că, în 2026, au fost lansate două proceduri de achiziție, la ambele participând Infoexpres. Prima a fost anulată deoarece compania nu a întrunit condițiile, certificatul de conformitate fiind expirat, iar cea de-a doua s-a finalizat cu achiziționarea a 200 de echipamente de tip biblok (brățară și stație), în valoare de 1 612 000 de lei, fără TVA.

„În vederea asigurării funcționalității monitorizării electronice a persoanelor până în prezent, au fost reparate în baza contractelor de prestări servicii echipamentele existente care se aflau în stoc, achiziționate în anii 2022, 2021. Toate procedurile de achiziții publice sunt desfășurate cu respectarea legislației în vigoare, în condiții de transparență, concurență și tratament egal pentru toți operatorii economici”, a conchis Inspectoratul.

***

Pe 2 septembrie, portalul Europa Liberă Moldova a publicat o investigație despre dependența statului de o singură firmă în cazul brățărilor electronice. Potrivit sursei citate, Infoexpres este de mai mulți ani unicul distribuitor al dispozitivelor electronice de supraveghere pentru Inspectoratul Național de Probațiune (INP) și tot ea repară dispozitivele defecte. Compania a câștigat ultimul contract cu INP, pe 10 iulie 2026, fiind singurul participant la licitație. Europa Liberă Moldova a scris că regulile de participare au fost restrictive, una dintre condiții fiind compatibilitatea dispozitivelor cu softul folosit de INP. În documentația tehnică nu existau referințe tehnice despre acest program, astfel încât alte firme să poată ști dacă dispozitivele sale sunt sau nu compatibile. Aplicația de monitorizare electronică a fost realizată chiar de Infoexpres, iar configurația acesteia este cunoscută doar de companie și de INP.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: