NewsMaker

„Compensații vor fi”: Sandu avertizează asupra „celui mai prost” scenariu în contextul crizei din regiune

Șefa statului, Maia Sandu, susține că cetățenii Republicii Moldova vor primi compensații și în următorul sezon rece și „ca de obicei, se pornește de la cei cu venituri mai mici”. Sandu a spus că Guvernul încearcă să identifice resursele, dar trebuie să se pregătească totodată pentru „cel mai prost” scenariu, care presupune continuarea secetei, o producție mai mică de electricitate în regiune și prețuri mai mari la energie. „Dacă nu se materializează, ne vom bucura cu toții, dar trebuie să fim pregătiți”, a adăugat șefa statului. Declarațiile au fost făcute în ediția din 17 august a emisiunii „La 360 de grade”, difuzată la Teleradio Moldova.

În timpul emisiunii, șefa statului a fost întrebată ce capacitate financiară are statul pentru a acoperi costurile din facturi, în contextul tarifului la gaz, care s-ar putea scumpi, dar și al situației cu energia electrică, în contextul crizei din regiune.

„Urmează să vedem cum va evolua piața energetică, pentru că, pe de o parte, prețurile la resursele energetice – la electricitate, la curent electric – depind de faptul dacă va ploua și va fi mai multă apă în Dunăre. Sunt tot felul de elemente și toate s-au adunat acum. (…) Pe de altă parte – și cu motorina și benzina avem problemă. (…) Pe problema gazelor naturale s-a micșorat oferta din cauza războiului din Iran. (…) Deci, sunt toți factorii externi. (…) Pentru anumite resurse energetice, prețurile deja au fost influențate, pentru altele – dacă se îmbunătățesc condițiile climaterice, dacă începe să plouă, va fi mai mult curent electric și atunci prețurile vor fi mai mici”, a comunicat Maia Sandu.

Potrivit șefei statului, „Guvernul trebuie să se pregătească pentru scenariul cel mai prost”. „Asta ar însemna să continue seceta. Respectiv, să fie producție mai puțină de electricitate și, când e producție mai puțină în regiune, asta înseamnă că și prețurile cresc. (…) Dacă nu se materializează, ne vom bucura cu toții, dar trebuie să fim pregătiți”.

„Sigur că guvernul încearcă să identifice resurse pentru compensații. Își face toate calculele și o să ne anunțe la momentul potrivit cât poate să ajute, pe cine poate să ajute. Ca de obicei, se pornește de la cei cu venituri mai mici”, a spus Maia Sandu.

Întrebată cu cât este gata să ajute Guvernul cetățenii în cel mai prost scenariu de scumpire, șefa statului a răspuns: „Asta nu este o întrebare la care pot să vă răspund eu. Este o întrebare la care o să răspundă Ministerul Finanțelor. Sunt niște cifre aproximative acum și nu stau eu să fac calculele. (…) Compensații vor fi. (…) Aici întrebarea este câte resurse pot fi identificate pe intern, câte resurse pot fi atrase de la partenerii noștri de dezvoltare, dacă mai pot fi atrase. Știți că în anii precedenți foarte mulți bani din cei care au mers la compensații au venit de la partenerii noștri externi. (…) Acum o să vedem, pentru că toată lumea se confruntă cu probleme”.

***

Amintim că gazele naturale s-ar putea scumpi cu aproape 6 lei pentru consumatorii casnici. ANRE a propus un tarif de 20,30 lei pentru un metru cub, cu TVA inclus, față de 14,42 lei în prezent. Proiectul urmează să fie examinat pe 21 august. Detalii AICI.

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Lilian Carp

Rezultatele audierilor din Parlament, după ce datele a 750.000 de moldoveni au ajuns la escroci. Carp face bilanțul LIVE

NewsMaker transmite în direct declarațiile președintelui Comisiei pentru securitate națională și ordine publică, Lilian Carp, după audierile cu ușile închise din Parlament. Acesta prezintă concluziile audierilor privind atacurile cibernetice în urma cărora datele personale a circa 750.000 de moldoveni au ajuns în mâinile escrocilor.

Reamintim că, pe 27 octombrie, Agenția de Guvernare Electronică a anunțat că, potrivit estimărilor preliminare, în urma atacurilor cibernetice asupra sistemelor guvernamentale au fost extrase neautorizat date asociate cu aproximativ 750.000 de IDNP-uri.

Printre informațiile vizate se numără date de identificare, informații despre familie, sănătate, prestații sociale, venituri și bunuri. Autoritățile au precizat că nu toate persoanele afectate au avut expuse toate aceste categorii de date. Datele cardurilor bancare nu au fost afectate, potrivit AGE.

Instituția a avertizat că informațiile extrase ar putea fi folosite în tentative de fraudă și a îndemnat cetățenii să nu comunice parole sau coduri de autentificare și să verifice solicitările suspecte prin canalele oficiale ale instituțiilor.

Pe 30 octombrie, Procuratura Generală a precizat pentru NM că pe caz a fost pornită o urmărire penală, în baza bănuielii rezonabile de încălcare a inviolabilității vieții private și divulgare a datelor urmăririi penale.

NewsMaker a aflat cum pot cetățenii verifica dacă datele lor au fost extrase, dacă autoritățile sunt obligate să informeze persoanele afectate și în ce condiții acestea pot obține despăgubiri – AICI.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: