Andrei Mardari / NewsMaker

Compensațiile „Prima Casă”: cererile noi, puse pe pauză din 1 aprilie. Ce se întâmplă cu cele depuse?

Ministerul Finanțelor nu mai acceptă spre finanțare cereri pentru acordarea compensațiilor în cadrul Programului de stat „Prima Casă”, începând cu 1 aprilie. Instituția precizează că decizia a fost luată în legătură cu atingerea limitei alocațiilor prevăzute în bugetul de stat.

Astfel, cererile înregistrate și validate, dar neacceptate pentru finanțare, rămân în lista de așteptare și pot fi finanțate din contul alocațiilor ulterioare.

Ministerul precizează, totodată, că Programul de stat „Prima casă” în partea de garantare a creditelor ipotecare pentru achiziționarea unui bun imobil va continua în regim normal.

„Bugetul în acest an a fost deja epuizat pentru primul trimestru. A fost o cerere foarte mare. Acum nu se mai prelucrează pentru finanțare cererile, doar partea de garanții continuă în mod obișnuit. Noi revizuim acest program să vedem în ce formulă îl actualizăm, până când vom avea posibilitatea să completăm cu fonduri adiționale programul acesta sau alte forme ale acestuia”, a comunicat ministrul Finanțelor, Adrian Gavrilița.

Ministerul Finanțelor precizează că, pentru acordarea compensațiilor în cadrul programului, în bugetul de stat pentru anul 2026 au fost aprobate 130 de milioane de lei, dintre care 10 milioane pentru onorarea garanțiilor. Astfel, ținând cont de atingerea plafonului pentru anul curent, Ministerul Finanțelor va asigura finanțarea cererilor depuse doar până la data de 31 martie 2026 și considerate eligibile spre finanțare.

Amintim că Programul de stat „Prima Casă” a fost lansat în 2018, pentru a facilita accesul tinerilor la locuințe. Acesta permite achiziționarea unei prime locuințe cu un avans minim de 5% și o rată ipotecară mai mică decât media pe piață, în timp ce statul oferind garanții băncii în locul beneficiarului.

În 2024, programul a fost extins prin lansarea „Prima Casă Plus”, care permite, în anumite condiții, cumpărarea unei locuințe fără avans. Totuși, mecanismul presupune mai multe condiții și nuanțe. NewsMaker a explicat AICI, pas cu pas, cum poate fi obținut un credit ipotecar prin acest program și ce capcane pot apărea pe parcurs.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Estonia și-a deschis ambasadă la Chișinău. Tsahkna: „Vom continua să vă susținem în drumul către UE”

Estonia și-a deschis o ambasadă la Chișinău. La ceremonia de inaugurare din 5 octombrie au participat ministrul de externe, Mihai Popșoi, și omologul său estonian, Margus Tsahkna, care a reafirmat sprijinul țării sale pentru aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană, precizează MAE în comunicatul emis.

Potrivit ministrului de externe, Mihai Popșoi, deschiderea unei ambasade rezidente va facilita cooperarea și coordonarea proiectelor comune dintre cele două state.

„Estonia este un partener de încredere al Republicii Moldova, iar deschiderea ambasadei va da un nou impuls cooperării moldo-estoniene. Sunt convins că misiunea diplomatică va fi un punct de sprijin pentru cetățenii noștri, va facilita contactele dintre oamenii de afaceri și va crea noi oportunități pentru comerț și investiții”, a scris ministrul de Externe, Mihai Popșoi, pe rețele.

La rândul său, ministrul Afacerilor Externe al Estoniei, Margus Tsahkna, a reafirmat sprijinul țării sale pentru extinderea inițiativelor, care ar contribui la aprofundarea parteneriatului moldo-estonian, potrivit comunicatului citat.

„Mă bucur să fiu astăzi aici și să deschidem Ambasada Estoniei la Chișinău, un obiectiv care a fost o prioritate pentru mine. Mesajul nostru este clar: vom continua să vă susținem în drumul către Uniunea Europeană. Sunt convins că ne așteaptă împreună un viitor prosper și sigur”, a declarat Margus Tsahkna.

Potrivit MAE, până în prezent, Ambasada Republicii Estonia în Republica Moldova a avut sediul la București. Țara noastră și-a deschis Ambasada la Tallinn în 2006.

Relaţiile diplomatice între cele două țări au fost stabilite în noiembrie 1992. 


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: