Facebook/Vasile Tofan

Compromis între Chișinău și Kiev privind debitul Nistrului: deversările se vor reduce până la 60 m³/s timp de două săptămâni

Debitul de apă revărsat în Nistru va fi redus de la 75 la 60 m³/s pentru următoarele două săptămâni, pe fondul scăderii nivelului apei în lacul de acumulare Novodnistrovsk. Decizia a fost convenită vineri, 28 august, în cadrul ședinței Comisiei Nistrene, după ce partea ucraineană propusese inițial reducerea debitului la 50 m³/s. Anunțul a fost făcut de purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dumitru Ciorici, pe relele de socializare.

Subiectul debitului Nistrului a fost discutat și joi, în cadrul întrevederilor autorităților de la Chișinău cu delegația ucraineană condusă de președintele Vladimir Zelenski.

„Situația este complicată și pentru Ucraina. Din cauza secetei și a lipsei precipitațiilor, nivelul apei din lacul de acumulare Novodnistrovsk, care în mod obișnuit se situează în jurul cotei de 123 de metri, se apropie de 112 metri – un nivel critic”, a menționat Dumitru Ciorici.

În ultimele zece zile, afluxul mediu de apă în lac a fost de doar 23 m³/s, în timp ce debitul deversat în Nistru a fost menținut la 75 m³/s, în baza înțelegerii dintre autoritățile moldovene și cele ucrainene. Potrivit purtătorului de cuvânt al Guvernului, diferența pune o presiune tot mai mare asupra rezervelor de apă și creează riscuri atât pentru alimentarea cu apă a unor orașe din Ucraina, cât și pentru funcționarea centralei de la Novodnistrovsk.

Situația debitului Nistrului este legată și de securitatea energetică a Republicii Moldova. În ultimele zile, aproximativ 10-20% din necesarul de energie electrică al țării a fost acoperit prin importuri din Ucraina.

„Președintele Zelenski ne-a asigurat că Ucraina va căuta soluții pentru ca locuitorii Republicii Moldova să nu fie afectați”, a menționat reprezentantul Guvernului.

Ulterior, vineri, 28 august, în cadrul ședinței Comisiei Nistrene, cele două părți au ajuns la un compromis: debitul va fi redus la 60 m³/s pentru următoarele două săptămâni, în locul reducerii la 50 m³/s propuse inițial de partea ucraineană.

Amintim că, pe 11 august, Comisia Nistreană a decis reducerea debitului deversat în Nistru la 75 m³/s până la sfârșitul lunii, cu 10 m³/s mai puțin decât la acel moment.

Din 28 iulie, Republica Moldova se află în stare de alertă în sectorul hidrologic, pe fondul scăderii nivelului de apă în Nistru.

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Tudor Mardei | NewsMaker

Maia Sandu, despre atacurile asupra femeilor care fac politică în Moldova: „Acum e mai strașnic”

Femeile care intră în politică se vor confrunta cu riscuri tot mai mari de manipulare și discreditare, pe fondul dezvoltării noilor tehnologii. Declarația a fost făcută de președinta Maia Sandu, pe 30 octombrie, la Conferința pentru prevenirea și combaterea violenței împotriva femeilor. Șefa statului consideră că astfel de campanii au scopul de a descuraja oamenii bine intenționați să aspire la funcții publice sau să facă politică.

Întrebată despre atacurile la care a fost supusă în campaniile electorale pentru că este femeie, Sandu a spus că experiența a fost dificilă. Ea consideră însă că femeile care se implică acum în politică se vor confrunta cu provocări și mai mari.

„Nu a fost o experiență plăcută, evident. Cumva lucrurile au devenit mai dificile după campanie, pentru că în campanie ești prins, dar după, când ai un pic de timp să analizezi ce s-a întâmplat, e mai complicat. Dar vreau să vă spun că e mai strașnic pentru femeile care intră acum în politică, care se implică acum, care se vor implica de acum în colo. Va fi mult mai grav, pentru că ceea ce fac tehnologiile și aceste posibilități noi de manipulare, de discreditare este ceva greu de imaginat. Nu există nicio lege care în practică poate să ne ajute să protejăm oamenii, în general”, a declarat șefa statului.

Sandu a vorbit și despre expunerea vieții private a persoanelor care nu ocupă funcții publice. Potrivit ei, situațiile familiale ajung să fie prezentate și judecate în spațiul public, iar protejarea intimității devine tot mai dificilă. În opinia sa, femeile sunt mai expuse atacurilor și sunt judecate mai aspru.

„Eu cred că va fi mult-mult mai complicat din cauza a ceea ce se întâmplă cu platformele, din cauză că nu există nicio regulă. Singura modalitate este să dezvoltăm imunitate la aceste lucruri. Sigur că femeile sunt mai expuse, în cazul lor rigorile sunt mai mari, dar va fi greu în general pentru oamenii corecți să îndrăznească să aspire la funcții înalte, să aspire la politică. Toată această campanie vine pentru a de-motiva oamenii bine intenționați să se implice. Trebuie să ne pregătim pentru perioade care vor fi mult mai dificile decât prin ce am trecut eu sau alte politiciene în ultimii zece ani”, a mai declarat președinta.

Referindu-se la combaterea violenței împotriva femeilor, Maia Sandu a declarat că Republica Moldova are legi bune în comparație cu alte țări, însă aplicarea lor rămâne dificilă: „Am subestimat cât de complicat este să asigurăm punerea în aplicare. (…) E mult mai ușor să scriem o lege bună, să venim cu un mecanism care pe hârtie arată foarte bine, dar în realitate lucrurile se dovedesc a fi mult-mult mai dificile. (…) Sunt multe lucruri pe care putem și trebuie să le facem mai bine”.

Maia Sandu a devenit prima femeie președintă a Republicii Moldova după ce l-a învins pe Igor Dodon în alegerile din 2020. Și-a început mandatul pe 24 decembrie 2020, iar în 2024 a fost realeasă. Este prima persoană din istoria țării care a câștigat prin vot direct două mandate prezidențiale consecutive.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: