Condamnat la 15 ani de închisoare după ce și-a abuzat sexual propria fiică
Full Article 2 minutes read

Condamnat la 15 ani de închisoare după ce și-a abuzat sexual propria fiică

Un bărbat de 39 de ani a fost condamnat la 15 ani de închisoare pentru că și-a abuzat sexual fiica minoră timp de mai bine de trei ani. De asemenea, el a fost condamnat și pentru infracțiuni de pornografie infantilă.

Bărbatul, care este originar din raionul Rezina, a fost condamnat pentru că, în perioada anilor 2017-2020, a săvârșit asupra minorei care nu a împlinit vârsta de 14 ani acțiuni violente cu caracter sexual. Fiica se afla în îngrijirea, ocrotirea, protecţia și educarea făptuitorului.

La fel, inculpatul a fost acuzat și de faptul că, din anul 2017, a descărcat, vizualizat, oferit, deținut și folosit peste 21 de mii de fotografii și peste o mie de fișiere video car reprezintă pornografie infantilă.

Inculpatul a pledat nevinovat. Prin sentința Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani, din 11 ianuarie acesta a fost condamnat la 15 ani de închisoare cu executarea pedepsei în penitenciar de tip închis. Arestul preventiv în privința inculpatului a fost menținut până la intrarea sentinței de condamnare în vigoare.

Sentința nu este definitivă și poate fi contestată cu apel în termen de 15 zile la Curtea de Apel Chișinău.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la existența jurnalismului de calitate susținându-ne pe Patreon! În acest fel, puteți fi parte a schimbării în bine a Moldovei. Datorită sprijinului vostru, vom putea implementa și mai multe proiecte noi și importante. Vă punem la dispoziție 6 modalități de a ne sprijini. În schimb, vă oferim content exclusiv și cadouri plăcute. Accesați linkul pentru a deveni patronul nostru. Nu este deloc greu, în schimb este atât de plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: