Conducerea Organizației Mondiale a Sănătății a adresat scuze publice pentru comportamentul anumitor angajați ai instituției în timpul misiunii din Africa. Declarația a fost făcută după ce o comisie independentă a publicat un raport în care se arată că reprezentanți ai OMS au săvârșit violuri în Republica Democratică Congo în timpul aflării în această țară pentru lupta cu virusul Ebola, informează Euronews.
„Regret ceea ce au făcut oamenii care lucrează în OMS pentru a servi și apăra societatea. Regret suferințele pe care le provoacă acele acțiuni până în prezent. Regret că mulți au fost nevoiți să le retrăiască în timp ce răspundeau la întrebările comisiei”, a declarat Tedros Adhanom, care este Director General al Organizației Mondiale a Sănătății din 2017.
Pentru întocmirea raportului, experții au mers în Congo și au discutat cu peste 200 de oameni. În rezultat, au fost identificați peste 80 de presupuși suspecți – angajați locali, dar și străini ai OMS, care au lucrat în Congo din 2018 până în 2020.
Uniunea congoleză a femeilor a salutat raportul comisiei și a solicitat ca victimelor să le fie acordate compensații. Potrivit datelor organizației, mai mult de 10 localnice au rămas însărcinate de la angajați ai OMS. Portalul german aussiedlerbote.de scrie că, anul trecut, peste 50 de femei din Congo au acuzat angajații OMS că le-au obligat la „acțiuni cu caracter sexual”.
O femeie de serviciu în vârstă de 25 de ani a relatat că, în 2018, a fost invitată de un medic (bărbat) acasă la el, pentru a discuta despre o posibilă avansare în carieră. „M-a condus în dormitor, a închis ușa și mi-a spus: pentru avansare este o singură condiție, trebuie să facem sex chiar acum. (…) Am început să plâng și l-am rugat să se oprească. Nu se oprea, de aceea am deschis ușa și am fugit în stradă”. Potrivit acesteia, la sfârșitul lunii, a fost concediată.
O fetiță de 14 ani a relatat membrilor comisii că vindea cartele de reîncărcare în aprilie 2019, la marginea unui drum, când un angajat al OMS i-a propus să o ducă acasă cu mașina. Însă în loc să își îndeplinească promisiunea, acesta a condus-o într-un hotel, unde ar fi violat-o. Minora a rămas însărcinată și a născut.
Amintim că epidemia de Ebola a fost înregistrată în Congo din 2018 până în 2020. Pentru înlăturarea consecințelor maladiei, OMS a trimis 1500 de persoane în această țară.