Facebook/Igor Grosu

Conferință la Parlament cu reprezentanții asociațiilor obștești. Grosu: Moldova are astăzi o nouă șansă la democrație inclusiv datorită societății civile

Republica Moldova are, în prezent, o nouă șansă să devină o țară democratică inclusiv grație societății civile care luptă pentru un stat de drept și legi corecte. Declarația a fost făcută de șeful legislativului Igor Grosu, după o întrevedere cu reprezentanți ai societății civile. Totodată, Igor Grosu a menționat că recent în Parlament a fost votată crearea unei platforme care are menirea de a lărgi cooperarea cu asociațiile obștești, însă legislativul este deschis și pentru alte inițiative în acest sens. 

Pe 16 iunie, în plenul Parlamentului a avut loc Conferința anuală „Cooperarea dintre Parlament și societatea civilă”. După eveniment, șeful legislativului a publicat un mesaj în care a apreciat contribuția societății civile în crearea unui stat democratic.

„Republica Moldova are astăzi o nouă șansă la democrație și dezvoltare inclusiv datorită reprezentanților societății civile, care au luptat și luptă necontenit pentru un stat de drept, pentru ca legile și reformele să fie făcut ca la carte. Dumneavoastră sunteți legătura noastră directă cu cetățeanul, sunteți vocea lui, dar și un permanent sistem de control al activității guvernării”, a scris acesta pe pagina sa de Facebook.

Igor Grosu a remarcat că recent a fost votată crearea Platformei de dialog și participare civică în procesul decizional al Parlamentului. Inițiativa are drept scop lărgirea cooperării cu societatea civilă, pentru a avea cât mai multe opinii în procesul de luare a deciziilor. Șeful legislativului a menționat că a fost pornit, de asemenea, și un amplu proces de digitalizare a activității parlamentare.

„Dar știu că este loc de mult mai mult. Suntem deschiși și pregătiți să lucrăm împreună, să auzim critici și sugestii, să vedem cum colaborăm și cum eliminăm lacunele în cooperarea dintre Parlament și societatea civilă. Vă asigur de toată deschiderea instituției pe care o reprezint. Anul acesta avem două exerciții politice pe care trebuie să le realizăm ireproșabil: organizarea democratică și transparentă a alegerilor locale și deschiderea negocierilor cu Uniunea Europeană până la sfârșitului anului – două procese în care este crucială participarea și expertiza societății civile.Sper să punem bazele unei colaborări care să reziste în timp. Avem mult de lucru împreună, dar această muncă va aduce cu sine posibilități enorme pentru țara noastră și cetățenii ei”, a conchis acesta.

Facebook/Igor Grosu
Facebook/Igor Grosu
Facebook/Igor Grosu
Facebook/Igor Grosu
Facebook/Igor Grosu
Facebook/Igor Grosu
Facebook/Igor Grosu

 


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

noi.md

CEC a modificat lista partidelor care pot participa la alegerile din Găgăuzia. Ce formațiune a fost inclusă în cursă

Comisia Electorală Centrală (CEC) a inclus Partidul Politic Popular Găgăuz, condus de Nicolae Dudoglo, în lista partidelor care pot participa la alegerile locale noi și referendumul local din 1 noiembrie, precum și la alegerile regionale din 15 noiembrie. Decizia a fost luată în cadrul ședinței CEC din 18 septembrie.

CEC a modificat trei hotărâri referitoare la lista formațiunilor politice care au dreptul de a participa la cele două scrutine. În urma modificărilor, Partidul Politic Popular Găgăuz a fost inclus în lista formațiunilor eligibile.

În cadrul aceleiași ședințe, CEC a aprobat și modificări privind Consiliul Electoral Central al Găgăuziei, constituit pentru organizarea și desfășurarea alegerilor regionale din 15 noiembrie. Comisia a decis degrevarea și convocarea unor membri ai consiliului și a aprobat statul de personal al aparatului de lucru al acestuia.

Totodată, CEC a autorizat desfășurarea unui sondaj de opinie publică de către compania „MAGENTA CONSULTING”. Sondajul va putea fi realizat în perioada 21 septembrie – 18 octombrie, în perioada electorală a alegerilor regionale din 15 noiembrie.

De asemenea, 14 persoane din partea Asociației obștești „Promo-LEX” au fost acreditate în calitate de observatori naționali pentru monitorizarea alegerilor locale noi și a referendumului local din 1 noiembrie.

Amintim că, pe 1 noiembrie, vor avea loc alegeri locale în satele Cairaclia și Novosiolovca din raionul Taraclia, în orașul Costești din raionul Rîșcani, în satul Hăsnășenii Mari din raionul Drochia, precum și în satele Tomai și Chirsova din Găgăuzia. În satul Delacău din raionul Anenii Noi va fi organizat un referendum local.

Pe 15 noiembrie, în Găgăuzia vor avea loc alegerile pentru funcția de bașcan al autonomiei și alegerile pentru Adunarea Populară a Găgăuziei.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: