coe.in

Consiliul European a adoptat decizia de a acorda Moldovei asistență în valoare de 150 de mln EUR

UE va oferi asistență macrofinanciară în valoare de 150 de milioane EUR sub formă de împrumuturi și granturi în beneficiul Republicii Moldova. Asistența va contribui la consolidarea rezilienței Republicii Moldova în contextul geopolitic actual și la acoperirea nevoilor Republicii Moldova legate de balanța de plăți, astfel cum au fost identificate în programul Fondului Monetar Internațional (FMI).

Totodată, UE intenționează să sprijine agenda de reforme și stabilizare economică a Republicii Moldova.

„Asistența financiară adoptată astăzi va ajuta Republica Moldova să acopere, în perioada 2022-2024, o parte din nevoile sale reziduale de finanțare externă, care sunt estimate la 480 de milioane USD. Aceasta se înscrie în contextul noului program FMI pentru perioada 2021-2025”, se precizează într-un comunicat al Consiliului Uniunii Europene.

Se preconizează că plata va avea loc în trei tranșe, care urmează să fie deblocate în perioada 2022-2024. Din suma totală, până la 120 de milioane EUR se acordă sub formă de împrumuturi pe termen mediu și lung în condiții de finanțare favorabile și până la 30 de milioane EUR sub formă de granturi.

Decizia a fost adoptată astăzi și intră în vigoare în a treia zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al UE.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Andrei Mardari || NewsMaker

Curtea Constituțională: Victimele represiunilor politice pot cere anularea condamnărilor prin revizuire

Curtea Constituțională (CC) a declarat neconstituțională omisiunea legislativă care a lăsat victimele represiunilor politice fără o procedură prin care să poată cere anularea condamnărilor pronunțate de instanțe în perioada regimului totalitar. Până când Parlamentul va corecta legislația, CC a decis ca astfel de cereri să fie examinate de Curtea Supremă de Justiție prin procedura de revizuire, transmite IPN.

Problema a apărut după ce Parlamentul a eliminat în 2023 recursul în anulare din Codul de procedură penală. În același timp, Legea privind reabilitarea victimelor represiunilor politice a rămas nemodificată și continua să prevadă această cale pentru anularea sentințelor pronunțate de organele judiciare.

Curtea Constituțională a constatat astfel o omisiune legislativă. Potrivit Curții, prin eliminarea recursului în anulare, fără instituirea unei alte proceduri, a devenit imposibilă aplicarea mecanismului prevăzut de lege pentru persoanele condamnate de instanțe în perioada 7 noiembrie 1917-23 iunie 1990.

Potrivit CC reabilitarea acestor persoane nu se rezumă la recunoașterea unor consecințe istorice ale represiunii. Procedura permite anularea unei condamnări care, în cazul victimelor represiunilor politice, nu a reprezentat rezultatul unei constatări legale a vinovăției, ci o formă de persecuție pentru activități îndreptate împotriva sistemului totalitar.

Până când Parlamentul va face modificările necesare, Curtea Supremă de Justiție va examina cererile și recursurile formulate de Procuratura Generală pentru anularea unor asemenea condamnări, precum și deciziile Procuraturii Generale prin care este refuzată reabilitarea.

Decizia Curții Constituționale a fost pronunțată marți, 15 septembrie, în urma unei sesizări depuse de Procuratura Generală într-un dosar aflat pe rolul Judecătoriei Edineț. Curtea a declarat neconstituțională omisiunea legislativă din Legea nr. 246 din 31 iulie 2023. Hotărârea CC e definitivă și intră în vigoare la data adoptării.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: