parlament.md

Constantin Șchendra este noul viceguvernator al Băncii Naționale a Moldovei

Constantin Șchendra a fost numit în funcția de viceguvernator al Băncii Naționale a Moldovei, membru al Comitetului executiv, pe un termen de șapte ani. Un proiect de hotărâre în acest sens a fost aprobat cu votul a 53 de deputați.

Fiind întrebat de către Vlad Bătrâncea, deputat al Blocului Comuniștilor și Socialiștilor ce a făcut Banca Națională pentru a nu permite furtul miliardului, Șchendra a răspuns că el nu se afla în aceea perioadă în cadrul BNM-ului.

„Din păcate nu cunosc foarte multe detalii ca să pot să mă expun”, a spus noul viceguvernator al BNM.

„M-am așteptat la acest răspuns, însă conform dosarului depus la Comisia juridică, numiri și imunități aveți o experiență destul de bogată, iar dosarul este de rezonanță publică și la sigur cunoașteți mai multe detalii fiind astăzi în cadrul BNM-ului”, a replicat deputatul BCS.

Cu toate acestea, Bătrâncea a insistat asupra acestui subiect. În context, Constantin Șchendra a menționat că poate să-și expună doar punctul său de vedere.

„Investigațiile trebuie să se desfășoare și trebuie să existe o finalitate, în acest caz. Cei care au furat banii, trebuie să fie pedepsiți. Este un mesaj pentru toți ceilalți. Cine încearcă să facă acest lucru trebuie să fie pedepsiți. Dacă nu o să existe finalitate, din păcate, mesajul care o să fie transmis va fi unul foarte negativ și riscurile vor continua să persiste inclusiv în sectorul bancar”, a

Constantin Șchendra are o experiență de peste 18 ani în domeniul bancar, audit, contabilitate și consultantă. De asemenea, acesta a activat timp de peste opt ani în companii de audit internaționale. Din anul 2018 și până în prezent, Constantin Șchendra a activat la Banca Națională a Moldovei, în calitate de director al Departamentului Supraveghere Bancară.

Potrivit legislației, viceguvernatorii BNM sunt numiți de Parlament, la propunerea guvernatorului Băncii Naționale. Candidatura lui Constantin Șchendrea a fost propusă, după ce  a expirat mandatul lui Aureliu Cincilei.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Moldova 1

Podul de pe strada Ismail din Chișinău va fi reconstruit cu sprijinul BERD. Investiții de 10 milioane de euro

Primăria municipiului Chișinău și Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) au semnat un acord de prefinanțare pentru reabilitarea podului de pe strada Ismail. Potrivit municipalității, lucrările sunt necesare din cauza stării tehnice a construcției și urmăresc creșterea siguranței circulației, prelungirea duratei de exploatare a podului și fluidizarea traficului rutier.

Acordul a fost semnat de primarul capitalei, Ion Ceban, și șeful Oficiului BERD în Republica Moldova, Giuseppe Grimaldi. Edilul a subliniat că podul, construit în 1968, are nevoie de o reconstrucție completă, care să respecte standardele europene.

„Este un obiectiv de infrastructură major pentru municipiul Chișinău. Este un obiectiv care trebuie reconstruit integral, conform standardelor europene, și acest lucru îl vom face împreună”, a declarat Ceban.

Giuseppe Grimaldi a explicat că, în prima etapă, vor fi efectuate studii tehnice și de fezabilitate, va fi asigurată dirigenția de șantier și va fi revizuit proiectul tehnic de execuție. În baza acestor activități, urmează să fie elaborată documentația necesară pentru inițierea procedurilor de achiziție a lucrărilor.

Costul total al proiectului este estimat la 10 milioane de euro. Totodată, BERD va oferi un grant de 700 de mii de euro pentru efectuarea studiilor tehnice și pregătirea etapei de execuție.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: