review-biciclete.ro

Contrabandă de peste 4 milioane de lei cu biciclete și accesorii din China

Au încercat să aducă în Republica Moldova bicilete din China, în valoare de peste 4 milioane de lei. Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS), de comun cu Serviciul Vamal, investighează o infracțiune de contrabandă cu mărfuri de proveniență chineză, care au intrat în Republica Moldova prin postul vamal Tudora (la hotar cu Ucraina), se arată într-un comunicat publicat pe site-ul Procuraturii, în data de 29 ianuarie.

Conform actelor prezentate la Postul Vamal, rezulta că lotul de marfă transportat cu patru autocamioane, ar fi fost compus din mașini pentru prelucrarea cerealelor, care potrivit legii, sunt scutite de achitarea drepturilor de import. Prin urmare, autocamioanele au fost direcționate pe culoarul verde, cu validarea și acordarea liberului la vamă.

Astfel, în rezultatul controlului, oamenii legii au stabilit că mărfurile transportate nu coincid cu mărfurile indicate în declarațiile vamale prezentate. Respectiv, în containere au fost identificate mărfuri, care în mod obligatoriu urmau a fi supuse plăților vamale: biciclete, piese pentru biciclete, accesorii moto, precum și piese pentru motociclete.

Pe caz, la 22 ianuarie curent, a fost pornită urmărirea penală în baza bănuielii rezonabile de comitere a infracțiunii de contrabandă.

Potrivit legii, infracțiunea de contrabandă se pedepsește cu închisoare de la 3 la 10 ani, iar persoana juridică se pedepsește cu amendă de până la 550 mii lei, cu privarea de dreptul de a exercita o anumită activitate sau cu lichidarea persoanei juridice.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Poliția Republicii Moldova

Fragmentele găsite în raionul Briceni: a explodat un aparat de zbor. Pe componente – marcaje „Geran-4” FOTO

În raionul Briceni, unde au fost depistate fragmente de dronă în seara zilei de 24 septembrie, un aparat de zbor a explodat. Preliminar, deflagrația s-a produs la aproximativ 10 metri deasupra solului, în urma impactului acestuia cu arborii. Pe unele componente găsite la fața locului au fost observate marcaje „Geran-4”. Informațiile au fost comunicate pe 25 septembrie de Inspectoratul General al Poliției (IGP).

Potrivit IGP, explozia a avut loc în extravilanul satului Cotiujeni, raionul Briceni. Preliminar, deflagrația aparatului de zbor s-a produs la aproximativ 10 metri deasupra solului, în urma impactului acestuia cu arborii. Pe o rază de aproximativ 25 de metri au fost constatate deteriorări ale copacilor, provocate de suflul exploziei.

„La fața locului au fost depistate fragmente ale corpului aparatului, confecționate din fibră de sticlă, precum și componente electronice, cabluri și elemente de alimentare cu energie. De asemenea, au fost identificate părți ale aripilor, dotate cu servomotoare și eleroane, pe unele componente fiind observate marcaje „ГЕРАНЬ 4”. A fost depistat și sistemul de propulsie – un motor turbo-reactiv, parțial deteriorat”, a comunicat Inspectoratul.

IGP a adăugat că toate componentele au fost transmise la expertiză și a menționat că alte dispozitive sau substanțe explozive nu au fost depistate.

Poliția Republicii Moldova
Poliția Republicii Moldova
Poliția Republicii Moldova
Poliția Republicii Moldova
Poliția Republicii Moldova

Potrivit krymr.com, „Gheran-4” este o dronă de atac reactivă rusească, dezvoltată ca o versiune modernizată a dronelor din seria „Gheran”. Are o lungime de 3,5 metri și o anvergură a aripilor de 3 metri. Viteza maximă este de până la 500 km/h. Altitudinea de zbor este de până la 5 000 de metri, iar raza de acțiune este de până la 450 km.

***

Amintim că, în seara zilei de 24 septembrie, Poliția de Frontieră a anunțat despre depistarea unor fragmente de dronă în Republica Moldova de către o patrulă a instituției din Briceni. Acestea au fost găsite în jurul orei 16:50, la aproximativ 1 700 de metri de linia frontierei de stat. Detalii AICI.

Începând cu anul 2022, spațiul aerian al Republicii Moldova a fost survolat ilegal în 81 de cazuri, comunica, înainte de aceasta, în aceeași zi, Ministerul Apărării. Detalii AICI. Datele erau raportate după ce, în dimineața zilei de 24 septembrie, patru obiecte aeriene au survolat ilegal teritoriul Republicii Moldova. Detalii AICI.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: