IGSU: foto simbol

Tânără salvată de la înec. A pășit pe gheața subțire de pe un lac din capitală

O fată de 18 ani a fost salvată de la înec dimineața zilei de luni, 3 februarie. Totul s-a întâmplat la lacul de la Porțile Orașului din sectorul Botanica, unde săptămâna trecută a avut loc un caz similar, informează Inspectoratul General pentru Situații Excepționale (IGSU).

UPDATE (10.40) IGSU a precizat, ulterior, că persoana salvată are 18 ani, nu 14, așa cum s-a scris inițial.

Potrivit salvatorilor, totul s-ar fi întâmplat după ce fata a încercat să traverseze lacul pe gheața subțire. Când au ajuns la fața locului salvatorii, adolescenta era la o distanță de aproximativ zece metri de la mal.

Fata a fost scoasă din apă, fiindu-i acordat primul ajutor medical. Aceasta a suferit hipotermie și a fost transportată la spital.

Acum patru zile, un băiat era cât pe ce să se înece în același lac. Copilul de 12 ani a decis să încerce gheața, dar aceasta s-a spart și a căzut în apă. Un prieten a apelat la 112. Salvatorii au reușit să-l scoată pe adolescent la timp din apă și  să-i facă manevrele de resuscitare. Din fericire, în prezent, starea copilului este satisfăcătoare.

Părinții sunt atenționați despre riscul aflării minorilor în preajma bazinelor acvatice fără supraveghere. Salvatorii atenționează că ieșirea pe gheață prezintă pericol. Oamenii, mai ales cei care au în grijă minori, sunt îndemnați să dea dovadă de prudență în preajma surselor acvatice și să monitorizeze copiii.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Tudor Mardei / Newsmaker

Moldovenii care muncesc în Irlanda ar putea beneficia de pensii. Guvernul inițiază negocierile cu Dublinul

Cetățenii Republicii Moldova care muncesc sau au muncit în Irlanda ar putea beneficia de pensii prin cumularea perioadelor de asigurare realizate în ambele state. Guvernul a aprobat inițierea negocierilor și semnarea unui Acord privind securitatea socială dintre Republica Moldova și Irlanda.

Potrivit Executivului, documentul urmărește să protejeze drepturile de pensie ale persoanelor care au lucrat în ambele țări. Astfel, după intrarea în vigoare a acordului, moldovenii care au muncit în Irlanda își vor putea valorifica drepturile de pensie inclusiv după revenirea în Republica Moldova.

În prezent, Republica Moldova are semnate 23 de acorduri de securitate socială, dintre care 19 sunt deja aplicate. În ultimii ani, au fost încheiate acorduri cu Italia, Grecia, Spania, Letonia, Franța, Elveția, Canada și Ucraina.

Potrivit Guvernului, în Irlanda locuiesc aproximativ 30 000 de cetățeni moldoveni.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: