Andrei Mardari | NewsMaker

„Copy/paste și rezistență la curățare”. Recean a criticat dur decizia CSJ, privind reexaminarea magistraților care au picat testul integrității

Prim-ministrul Dorin Recean a comentat, în debutul ședinței Guvernului din 2 august, decizia Curții Supreme de Justiție (CSJ) care permite reexaminarea a 21 candidați la funcția de membru al Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) și al Consiliului Superior al Procurorilor (CSP), care nu au promovat evaluarea integrității. Șeful Cabinetului de miniștri a calificat decizia drept o rezistență a sistemului la reforma justiției, inițiată de guvernare, și a dat asigurări că toți cei care au luat decizia vor fi trași la răspundere, conform legislației.

„Nu ne-ați surprins. Continuați să perpetuați acest efort și rezistați efortului de auto-curățare. M-am uitat că acolo e un copy-paste și s-a încercat un efort de sfidare. Nu s-a reușit. Noi vom continua să insistăm să avem o legislație care să permită auto-curățarea sistemului. M-am uitat și la texte – o parte au fost scrise în afara Curții. Vreau să îi atenționez pe cei care participă la astfel de efort că asta contribuie la perpetuarea corupției. Și toți cei care au participat la aceste acțiuni vor răspunde conform legislației”, a declarat premierul Dorin Recean.

De menționat că în total 21 candidați funcția de membru al CSM și al CSP, care nu au trecut evaluarea Comisiei Pre-Vetting, vor fi reevaluați, conform deciziilor completului de judecată special al Curții Supreme de Justiție (CSJ), făcute publice pe 1 august, scrie ZDG.

Astfel, potrivit sursei citate, candidații la funcția de membru al CSM, care vor fi din nou evaluați, sunt:

  • Aureliu Postică, magistrat;
  • Nicolae Șova, magistrat;
  • Alexei Paniș, magistrat;
  • Victor Sandu, magistrat;
  • Vladislav Holban, magistrat;
  • Veronica Cupcea, magistrată;
  • Valentin Caisin, din rândul non-judecătorilor;
  • Stanislav Sorbalo, magistrat;
  • Ion Chirtoaca, magistrat;
  • Vitalie Stratan, magistrat;
  • Angela Popil, din rândul non-judecătorilor;
  • Aliona Miron, magistrată;
  • Tatiana Chiriac, din rândul non-judecătorilor;
  • Angela Bostan, magistrată;
  • Ecaterina Buzu, magistrată;
  • Alexandru Rotari, din rândul non-judecătorilor;
  • Sergiu Osoianu, magistrat;
  • Mihail Bușuleac, magistrat.

Pe de altă parte, candidații la funcția de membru al CSP, care vor fi din nou evaluați, sunt:

  • Anatolie Gîrbu, procuror;
  • Vitalie Codreanu, procuror;
  • Gladcov Cristina.

ZDG scrie că în cazul lui Mihail Bușuleac, cererea de contestare depusă a fost admisă doar parțial. Astfel, a fost dispusă reluarea procedurii de evaluare a candidatului de către Comisie, anulându-se decizia în privința acestuia luată anterior, și încasarea prejudiciului moral.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Tudor Mardei | NewsMaker

Costiuc cheamă moldovenii la protest împotriva reformei fiscale: „Fiecare își ia o sticlă cu apă, pentru că afară este cald”

Deputatul Partidului „Democrația Acasă”, Vasile Costiuc, îndeamnă cetățenii Republicii Moldova să participe la un protest împotriva proiectului politicii bugetar-fiscale pentru 2027, programat în acest weekend la Chișinău. Apelul a fost lansat marți, 23 iunie, într-un videoclip publicat pe Facebook.

A venit momentul în care poporul Republicii Moldova trebuie să iasă în stradă. (…) Doar poporul Republicii Moldova poate ieși civilizat în stradă pentru a spune „nu” politicilor care urmează să aducă dezastru și devastare economică în buzunare cetățenilor. (…) Să cerem guvernării PAS să renunțe la această politică bugetar-fiscală sau să fie stopată până nu va fi consultată fiecare rubrică, fiecare creștere de TVA pe fiecare segment în parte”, a declarat Vasile Costiuc.

Astfel, deputatul a îndemnat cetățenii să participe la un protest care va fi organizat duminică, 28 iunie, începând cu ora 10:00, la Parlament.

El a spus că manifestația va fi pașnică și că nu vor fi afișate simboluri de partid.

Asta este unica noastră șansă să oprim modificările. (…) Fiecare își ia o sticlă cu apă, de jumătate de litru, pentru că afară este cald și fiecare vine, civilizat, în centrul capitalei să spună „nu” politicilor bugetar fiscale”, a menționat el.

Amintim că Ministerul Finanțelor a publicat recent proiectul politicii bugetar-fiscale pentru 2027, care se află în prezent în consultări publice. Una dintre cele mai discutate modificări vizează uniformizarea cotelor de TVA, prin eliminarea mai multor cote reduse aplicate în prezent. Potrivit Guvernului, măsura va fi implementată etapizat și ar putea afecta produse alimentare, medicamente, comerțul electronic, restaurante și cafenele, hoteluri și pensiuni, autoturismele și resursele energetice.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: