Tudor Mardei | NewsMaker

Credite mai ușor de obținut pentru renovarea blocurilor. Tofan: „Suntem prea săraci ca să ardem gaz scump”

Guvernul va facilita accesul asociațiilor de locatari la credite pentru renovarea energetică a blocurilor, iar o parte din dobânda acestora va fi compensată de stat. Decizia a fost luată unanim de Cabinetul de miniștri, în ședința din 29 iulie. Premierul Vasile Tofan a recunoscut, în acest context, că inclusiv clădirea Guvernului este un exemplu „prost de eficiență energetică”. Șeful Guvernului a pledat pentru investiții care să reducă risipa de energie și costurile la facturi.

Potrivit deciziei, noile măsuri vor permite finanțarea mai ușoară a lucrărilor de izolare termică a blocurilor, modernizare a sistemelor de încălzire sau instalare a surselor regenerabile de energie. Autoritățile susțin că investițiile vor reduce consumul de energie, vor micșora facturile și vor crește confortul locatarilor.

În timpul ședinței Guvernului, premierul Vasile Tofan a declarat că Republica Moldova consumă ineficient energia și a dat drept exemplu chiar sediul Executivului.

„Noi, evident, avem tema gazului cât e de scump tot timpul și, în general, resursele energetice. În același timp, avem o țară care este foarte ineficientă din punct de vedere energetic. De exemplu, clădirea guvernului. Bate vântul prin ferestrele noastre, scuzați că o spun direct. Avem pereți de sticlă, gazul arde tare intens aici și, evident, noi suntem un exemplu prost de eficiență energetică în această clădire. Cel puțin acolo unde putem, cu bani rezonabili, investițiile în eficiență energetică sunt printre cele mai mare randament. Suntem prea săraci ca să ardem gaz scump. Trebuie să lucrăm la eficență energetică”, a declarat premierul.

Prin noul mecanism, statul va garanta o parte din creditele acordate asociațiilor de locatari, ceea ce va facilita obținerea finanțării chiar și în situațiile în care acestea nu dispun de suficiente garanții. În același timp, CNED va compensa o parte din dobânda creditului, astfel încât beneficiarii să achite o dobândă de cel mult 5% pe an.

Guvernul precizează că măsura vine în contextul în care multe blocuri de locuit sunt construite înainte de 1990, au un consum ridicat de energie și necesită investiții importante pentru renovare. În același timp, pentru multe asociații de locatari, contribuția proprie și accesul la credite reprezintă principalele obstacole în realizarea acestor proiecte.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

info1.md

Președinția respinge „minciunile lui Vasile Costiuc”: Maia Sandu nu a pus presiuni pentru alegerea vicepreședintelui raionului Hîncești

Președinția neagă că Maia Sandu ar fi făcut presiuni pentru alegerea lui Vasile Moraru în conducerea raionului Hîncești, așa cum a declarat deputatul Vasile Costiuc pe 3 noiembrie. Instituția a calificat declarațiile parlamentarului drept false și a condamnat răspândirea lor.

„Acuzațiile mincinoase ale lui Costiuc deja țintesc Președinția. După ce a publicat imagini din zona de frontieră de la Giurgiulești, promovând falsuri despre cerealele transportate, Vasile Costiuc continuă să lanseze acuzații nefondate, de această dată despre implicarea președintei în numirea conducătorilor în consiliile raionale. Președinția Republicii Moldova respinge ferm minciunile lui Vasile Costiuc și condamnă răspândirea de informații false. Îndemnăm cetățenii să se informeze din surse credibile”, precizează instituția prezidențială.

Reacția vine după ce, în dimineața zilei de 3 noiembrie, liderul Partidului „Democrația Acasă” a acuzat-o pe șefa statului ar fi mers la Hîncești pentru a exercita „presiuni” asupra organizației locale PAS, astfel încât aceasta să sprijine alegerea lui Vasile Moraru în funcția de vicepreședinte al raionului.

„Ditamai șef de stat se interesează ce se întâmplă la Hîncești și de ce oamenii din Hîncești nu vor să voteze pentru un om care era la PDM și își bătea joc de membrii PAS când aceștia făceau campanie electorală. (…) V-ați dus și ați pus presiune, doamna președintă, ca să-l voteze pe Moraru”, a declarat Costiuc într-un video publicat pe conturile sale de pe rețelele de socializare.

Potrivit Hîncești 24 TV, Vasile Moraru a fost votat în funcția de vicepreședinte al raionului Hîncești pe 2 noiembrie. Acesta va fi responsabil de domeniul economic.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: