BNM

Creditele nu se scumpesc. BNM a anunțat că rata de bază rămâne la nivelul de 21,5% anual

Banca Națională a Moldovei (BNM) a decis să mențină rata de bază aplicată la principalele operațiuni de politică monetară pe termen scurt la nivelul de 21,50 la sută anual. Decizia a fost luată de Comitetul executiv al instituției, în cadrul ședinței din 13 septembri.

Astfel, se menține rata de bază aplicată la principalele operațiuni de politică monetară pe termen scurt la nivelul de 21,50 la sută anual.

De asemenea, se mențin ratele de dobândă:

a) la creditele overnight, la nivelul de 23,50 la sută anual;
b) la depozitele overnight, la nivelul de 19,50 la sută anual.

„În vederea atenuării presiunilor asupra balanței de plăți în perioada rece a anului, generate de prețurile înalte de import la resursele energetice, BNM consideră necesară raționalizarea consumului populației și gestionarea eficientă a stocurilor agenților economici. Reiterăm că BNM va relaxa politica monetară pentru orientarea inflației spre țintă, odată ce proiecțiile viitoare vor arăta premise întemeiate”, se arată în declarația instituției.

Amintim că rata anuală a inflației a continuat să crească, ajungând în luna august 2022 la 34,3 la sută (cu 0,8 puncte procentuale mai mult decât în iulie 2022). Următoarea ședință a Comitetului executiv al BNM cu privire la promovarea politicii monetare va avea loc pe data de 8 noiembrie 2022.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.


 

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

cdn.hswstatic.com

Moldova are asigurat necesarul de energie electrică pentru astăzi. Energocom îndeamnă la consum rațional în orele de vârf

Necesarul de energie electrică al Republicii Moldova pentru sâmbătă, 15 august, este acoperit integral. Anunțul a fost făcut de compania de stat Energocom, care a precizat că, în total, a achiziționat 9 392 MWh.

Potrivit sursei citate, cea mai mare parte, 68,08%, provine din contracte bilaterale de import. Alte 28,56% provin din surse regenerabile locale și eligibile.

Totodată, 1,95% din energia procurată este cumpărată de pe Piața pentru Ziua Următoare din România, prin OPCOM și Bursa Română de Mărfuri, iar 1,42% provine de la centralele electrice de termoficare.

Necesarul pentru ziua de astăzi este acoperit, însă situația regională rămâne în continuare dificilă. Menționăm că energia disponibilă pe piețele externe continuă să fie scumpă, în special în orele de vârf”, a menționat compania.

În acest context, cetățenii sunt îndemnați să consume rațional energia electrică, în special între orele 18:00 și 23:00.

Amintim că regiunea se confruntă cu o criză energetică provocată de seceta severă și de scăderea accentuată a nivelului Dunării, care afectează producția de energie. Mai multe centrale electrice și-au redus capacitatea de producție, inclusiv Centrala Nucleară de la Cernavodă din România. În prezent, Republica Moldova importă aproximativ 40% din energia electrică din România. Mai multe despre cum este afectată țara noastră și ce măsuri ia Chișinăul, aflați – AICI.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: