Reuters

Criza economică continuă în Transnistria? Starea de urgență, prelungită cu încă 30 de zile

Starea de urgență economică din regiunea transnistreană a fost prelungită până pe 17 iulie. Decizia a fost aprobată în unanimitate de legislativul nerecunoscut din stânga Nistrului, în ședința din 17 iunie, la inițiativa liderului de facto al regiunii, Vadim Krasnoselski. Tiraspolul susține că măsura este necesară pentru a preveni o criză umanitară și a menține stabilitatea socială.

Autoritățile nerecunoscute susțin că problemele economice ale regiunii sunt cauzate de factori externi. Potrivit acestora, reducerea livrărilor de gaze și presupusele „presiuni” exercitate de autoritățile constituționale de la Chișinău asupra întreprinderilor din regiune ar fi dus la diminuarea veniturilor la buget.

Potrivit Sovietului Suprem, regimul de stare de urgență economică permite Tiraspolului să redistribuie cheltuielile bugetare în funcție de priorități, astfel încât să poată achita pensiile, salariile și prestațiile sociale.

Vicepremierul pentru Reintegrare, Valeriu Chiveri, consideră că decizia Tiraspolului urmărește două obiective. Pe de o parte, potrivit lui, administrația de la Tiraspol încearcă să transmită populației din regiune că gestionează situația economică și ia măsuri pentru protejarea cetățenilor. Pe de altă parte, potrivit lui Chiveri, măsura are și o componentă propagandistică, fiind destinată partenerilor externi.

„A doua componentă, propagandistică, este îndreptată în special pentru partenerii externi pentru a utiliza narativul că Republica Moldova continuă blocarea economică a regiunii – un lucru pe care respingem cu toată certitudinea”, a declarat Valeriu Chiveri după ședința Guvernului din 17 iunie.

***

Precizăm că regiunea transnistreană se află în stare de urgență economică de la începutul anului. Măsura este prelungită periodic, cu câte 30 de zile, cel puțin.

Reamintim în acest context că, pe fondul dificultăților financiare, administrația de la Tiraspol a introdus, din martie, un regim special de plată a salariilor pentru angajații din sectorul bugetar. Astfel, prima tranșă este achitată între 1 și 20 ale lunii, iar a doua – între 21 ale lunii curente și 9 ale lunii următoare. De asemenea, pe 15 iunie, autoritățile nerecunoscute au decis ca profesorii din regiune să primească și în acest an indemnizațiile de concediu în două tranșe egale. Drept motiv este invocată criza economică și lipsa resurselor bugetare.

În luna mai, Tiraspolul a lansat și fondul „Împreună”, prin care a cerut contribuții financiare din partea companiilor și locuitorilor regiunii pentru acoperirea cheltuielilor sociale. Potrivit administrației de facto, banii sunt destinați achitării salariilor, pensiilor, indemnizațiilor și altor prestații sociale. Cea mai mare donație de până acum, de 100 de milioane de ruble transnistrene (aproximativ șase milioane de dolari), a fost făcută de holdingul Sheriff.

Chișinăul consideră însă că inițiativa are un caracter propagandistic. Vicepremierul pentru Reintegrare, Valeriu Chiveri, declara la sfârșitul lunii mai că fondul nu va contribui la îmbunătățirea nivelului de trai din regiune, atât timp cât administrația de la Tiraspol nu a început să colecteze TVA și alte taxe de la agenții economici din stânga Nistrului. Oficialul mai declara, totodată, că autoritățile constituționale trebuie să promoveze mai eficient Fondul de Convergență, creat de Chișinău pentru finanțarea proiectelor destinate locuitorilor regiunii.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Parlamentul Republicii Moldova

Guvernul Tofan își va prezenta raportul de 100 de zile pe 5 noiembrie. Premierul a explicat de ce s-a ales această dată

Raportul de activitate pentru primele 100 de zile ale Guvernului condus de Vasile Tofan va fi prezentat pe 5 noiembrie. Anunțul a fost făcut de premier în cadrul unui interviu acordat jurnalistului Nicolae Chicu și publicat pe 25 octombrie. Tofan a explicat că data a fost aleasă astfel încât prezentarea bilanțului Guvernului să aibă loc a doua zi după anunțarea raportului Comisiei Europene privind extinderea. „Va fi un raport foarte important pentru noi, care, într-un fel, ne va da nota pentru tot ce am făcut în acest an”, a adăugat Tofan.

„Vom avea un raport. Mi se pare corect să raportăm moldovenilor care ne-au încredințat această funcție. (…) Data pe care am hotărât-o este 5 noiembrie și vă spun logica. Pentru că 100 de zile se împlinesc exact la sfârșitul lui octombrie sau pe 1 noiembrie. Vrem să o facem pe 5 noiembrie pentru că, pe 4 noiembrie, va fi anunțat raportul Comisiei Europene pe extindere. Va fi un raport foarte important pentru noi, care, într-un fel, ne va da nota pentru tot ce am făcut în acest an. Mi s-a părut important să avem întâi raportul – pe 4 – și după asta să facem raportarea pe 5, pentru că, totuși, integrarea în Uniunea Europeană îi o livrare foarte importantă a acestui Guvern”, a declarat Tofan.

***

Premierul Vasile Tofan și membrii Cabinetului de miniștri au depus jurământul de învestire pe 22 iulie 2026, după ce, cu o zi înainte, au primit votul de încredere al deputaților. Prim-ministrul a anunțat pe 19 octombrie, la Exclusiv TV, că Guvernul Tofan va prezenta raportul privind primele 100 de zile de activitate, fără a preciza o dată în acest sens. Menționăm că predecesorul său, Alexandru Munteanu, a refuzat să prezinte un bilanț al primelor 100 de zile de activitate, calificând această tradiție drept depășită.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: