freepik

Criza energetică din Transnistria: astăzi vor avea loc noi deconectări în evantai la energia electrică

Pe teritoriul regiunii transnistrene, în data de 4 ianuarie, vor avea loc deconectări în evantai la energia electrică timp de trei ore. Presa locală scrie că deconectările vor viza câteva zone din orașele Tiraspol, Bender, Rîbnița, Camenca, dar și mai multe sate. 

Precizăm că deconectările în evantai din regiunea transnistreană au început în data de 3 ianaurie, pe fundalul crizei energetice. Acestea se datorează faptului că locutorii din stânga Nistrului consumă mai mult curent electric decât produce sistemul energetic. Liderul de facto al regiunii transnistrene, Vadim Krasnoselski, a declarat că astfel se pot evita avariile și deconectările îndelungate.

***

Precizăm că, pe 1 ianuarie 2025, Ucraina a oprit tranzitul gazului rusesc prin sistemul său de transport de gaze. S-a întâmplat odată cu expirarea contractului de tranzit, care nu a fost prelungit din cauza invaziei Federației Ruse.

Concernul rusesc Gazprom livra gaze naturale prin Ucraina inclusiv către Moldovagaz, iar toate volumele erau direcționate în regiunea transnistreană. Chișinăul a purtat discuții cu conducerea companiei despre continuarea furnizării gazului pe ruta transbalcanică, însă aceasta a refuzat. Într-un final, în pofida angajamentelor contractuale, Gazprom a oprit livrările destinate regiunii transnistrene din 1 ianuarie, invocând neachitarea unei pretinse datorii care nu a fost confirmată în urma efecturăii unui audit internaționat.

Din volumele de gaz rusesc era acoperit necesarul de consum al regiunii transnistrene și era produsă energie electrică pentru ambele maluri ale Nistrului.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

screenshot

„Data viitoare o să mă întrebați ce am în pantaloni”: Ceban, întrebat despre incidentul din vacanță

Solicitat să spună ce i s-a întâmplat în vacanță, în luna august, primarul municipiului Chișinău i-a spus unui jurnalist că nu consideră necesar să intre în detalii și că a menționat anterior că a fost vorba despre un incident. „Data viitoare o să mă întrebați ce am în pantaloni. Nu vă supărați”, a adăugat Ceban, revenind ulterior cu un comentariu pe rețelele de socializare în care și-a explicat declarațiile. Menționăm că, anterior, Ceban a spus că a fost nevoit să-și întrerupă vacanța după ce a alunecat în gol, însă a refuzat să comunice în ce țară a fost.

„V-am spus că a fost un incident. Nu cred că trebuie să intru în detalii. Nu știu, data viitoare o să mă întrebați ce am în pantaloni. Nu vă supărați, dar chiar îi… Pot să vă arăt dacă…”, a răspuns Ion Ceban.

Ulterior, primarul a revenit cu un comentariu pe rețelele de socializare. „Scuzați, dar, cum a fost întrebarea așa și am răspuns. Deși era despre faptul că pot arăta și picioarele. De o lună am tot spus și am răspuns la întrebarea: Ce am pățit în vacanță. Totuși, intenționat, de fiecare dată, sunt întrebat același lucru, pentru ca să se facă titluri. Astăzi nu vor fi reflectate evenimentele de inițiere a lucrărilor de reparație a străzilor Ismail și Sihastrului, dar va fi difuzat doar acest răspuns și filmările cum vine și pleacă primarul”, a menționat Ceban.

Amintim că, pe 15 august, primarul capitalei, Ion Ceban, a anunțat pe rețelele de socializare că a fost nevoit să-și întrerupă vacanța și să revină de urgență în Republica Moldova după ce a suferit un „incident neplăcut”. Edilul nu oferise detalii despre cele întâmplate, dar preciza că va fi operat la picioare.

Pe 18 august, Ceban a revenit cu un mesaj în care a anunțat că, inițial, a fost internat într-un spital municipal, însă ulterior a fost transferat într-o altă instituție medicală. Acesta nu a precizat nici de această dată ce fel de accident a suferit, însă a criticat „manipulările” la acest subiect. „Nu am participat la nicio petrecere și nu am avut niciun fel de stări care mi se invocă intenționat, iar asta am mai demonstrat atunci când, la fel, se manipula pe acest subiect. Se manipulează cu locul și țara unde a avut loc incidentul, nu mai vorbesc despre cauze, ceea ce este un fals”, a spus el. În seara zilei de 18 august, Ceban a anunțat că a trecut printr-o intervenție chirurgicală care a durat aproape șapte ore.

Pe 10 septembrie, Ion Ceban a povestit, pentru prima dată, cum s-a accidentat în vacanță. El a spus că a fost nevoit să-și întrerupă vacanța după ce a alunecat în gol. Primarul a dat vina pe „infrastructura degradantă” din țara în care s-a petrecut incidentul. Deși nu a comunicat despre ce țară este vorba, Ceban a spus că aceasta „este mai ieftină decât Turcia, decât Bulgaria și decât Grecia”, iar „situația economică acolo e mai proastă de trei ori decât în Republica Moldova”.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: