consumator.gov.md/imagine simbol

Cu cât vor crește prețurile în Moldova, în 2026? Prognoza Băncii Naționale

Prețurile vor crește cu 5% în acest an. Prognoza este inclusă într-un raport al Băncii Naționale a Moldovei (BNM) privind inflația, care a fost publicat astăzi, 13 februarie. Astfel, Banca Națională a majorat indicatorul privind creșterea prețurilor cu 0,7% față de estimarea prezentată în noiembrie 2025.

Conform raportului, la începutul acestui an se așteaptă o scădere a ratei inflației anuale, după care aceasta se va menține stabilă până la sfârșitul anului. La începutul lui 2027, inflația va scădea din nou ușor, iar apoi se va stabiliza în ultimele trei trimestre ale perioadei de prognoză.

La finalul anului trecut, inflația a constituit 6,84%, iar în ianuarie 2026 — 4,85%. Potrivit prognozelor BNM, în primul trimestru creșterea prețurilor va fi de 5%. Per total, pe parcursul anului, fluctuațiile trimestriale se vor încadra între 4,9% și 5,1%, iar anul viitor — între 4,4% și 4,7%.

Creșterea prețurilor la produsele alimentare va încetini în primele două trimestre ale anului curent, însă ulterior ritmul de creștere se va accelera, urmând să înceapă să scadă în 2027.

În cazul prețurilor reglementate (servicii comunale, transport — NM), se presupune că majorarea acestora va încetini semnificativ în primul trimestru al acestui an (de la începutul anului, au fost reduse tarifele la gaz și la încălzirea centralizată — NM), însă, la final de an, se așteaptă o creștere moderată. Prețul carburanților va scădea chiar în primul trimestru.

Amintim că, în cadrul ședinței din 5 februarie, Banca Națională a Moldovei a decis să mențină neschimbate ratele dobânzilor-cheie. Rata de bază a rămas la același nivel, însă BNM a redus norma rezervelor obligatorii în lei și în valută neconvertibilă de la 20% la 18%, iar în valută liber convertibilă — de la 29% la 26%.

Experții economici menționează că, în viitorul apropiat, ar trebui să ne așteptăm la o scădere atât a ratelor la depozite, cât și la credite, precum și la stimularea investițiilor.

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

screenshot

Noi restricții de circulație pe strada Ismail: porțiunile închise în weekend

Pe 14 și 15 noiembrie, două porțiuni ale străzii Ismail din Chișinău vor fi închise circulației. În această perioadă, vor fi aplicate straturi de asfalt. Este vorba despre tronsonul cuprins între străzile 31 August și București, precum și cel dintre bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt și podul de pe strada Ismail. Informațiile au fost comunicate de autoritățile capitalei.

Pe o rețea de socializare, edilul Ion Ceban a menționat că circulația pe strada Ismail a fost reluată joi dimineață, 12 noiembrie. În această perioadă, a fost frezat asfaltul vechi, a fost așternut primul strat de asfalt și cel de-al doilea strat pe porțiunea dintre bd. Ștefan cel Mare și Sfânt și strada 31 August.

„Paralel, s-a lucrat la frezarea asfaltului vechi între străzile 31 August – București. Urmează ca în zilele de sâmbătă și duminică să fie așternute 2 straturi de asfalt pe această porțiune. Totodată, se va așterne cel de-al doilea strat pe strada Ismail, dintre bd. Ștefan cel Mare și Sfânt până la pod. Sâmbătă și duminică, aceste porțiuni vor fi închise, astfel încât să reușim să intervenim cât mai operativ”, a anunțat primarul.

Amintim că, începând cu 10 noiembrie, a fost sistată circulația rutieră pe strada Ismail, pe tronsonul cuprins între bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt și str. M. Kogălniceanu, în legătură cu executarea lucrărilor de asfaltare a carosabilului. De asemenea, au fost anunțate restricții de circulație pe tronsonul cuprins între bd. Ștefan cel Mare și Sfânt și podul rutier de pe strada Ismail, pentru aplicarea stratului de uzură.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: