Cum este afectată Moldova de războiul declanșat de Rusia? Maia Sandu, la Davos: „Propaganda și dezinformarea sunt mari probleme”
Full Article 2 minutes read

Cum este afectată Moldova de războiul declanșat de Rusia? Maia Sandu, la Davos: „Propaganda și dezinformarea sunt mari probleme”

Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a vorbit în cadrul Forumului Economic Mondial organizat în Elveția despre securitatea din Europa în contextul agresiunii Rusiei față de Ucraina precum și despre modul în care este afectată țara noastră.

În prima zi la Davos, șefa statului a participat la o discuție despre efectele războiului din Ucraina asupra statelor europene și despre soluțiile pentru consolidarea rezilienței țărilor din regiune. Președinta Maia Sandu a subliniat că una dintre aceste consecințe este și criza energetică, pe care țara noastră o remediază inclusiv prin reducerea dependenței de gazul rusesc, însă mai există și alte probleme amplificate de către războiul dus de Rusia.

„Propaganda și dezinformarea sunt mari probleme în țara noastră, dar consider că acestea reprezintă o problemă pentru mai multe țări și trebuie să învățăm împreună cum să fim mai eficienți în contracararea lor”, a spus șefa satului.

În cea de-a doua zi, președinta Maia Sandu a participat la un eveniment organizat de Casa Ucrainei din Davos, unde s-a discutat despre cum Ucraina poate fi susținută și reconstruită prin intermediul investițiilor, atât pe timp de război, dar și atunci când pacea va fi restabilită. Șefa statului a subliniat că întreaga lume democratică trebuie să susțină Ucraina să învingă și a vorbit despre proiectele comune în domeniul energeticii și infrastructurii rutiere care pot prezenta interes pentru investitori.

Tot miercuri, în cadrul panelului dedicat liderismului Europei într-o lume fragmentată, afectată de război, președinta Maia Sandu a accentuat că solidaritatea de care a dat dovadă Uniunea Europeană în contextul crizelor agravate de războiul din Ucraina i-au permis Europei să reziste, să-și întărească reziliența și să demonstreze că valorile democrației și libertății pot fi apărate.

Amintim că președinta țării participă la Forumul Economic de la Davos în perioada 17-19 ianuarie.


Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: