„Curtea Constituțională trebuie să nu fie afectată de ingerințele politice”. Răspunsul Parlamentului European la scrisoarea Domnicăi Manole

Parlamentul European a răspuns scrisorii expediate de președinta Curții Constituționale (CCM), Domnica Manole, privind „situația dificilă prin care trece instituția”. Documentul a fost publicat pe site-ul CCM pe 28 mai.

„Orice tip de hărțuire la adresa Curții Constituționale este inacceptabilă. Instituția Dumneavoastră are o importanță fundamentală pentru sistemul legal și politic din Moldova. Pentru a păstra principiile de bază ale preeminenței dreptului și ale separației puterilor în stat și pentru a i se asigura imparțialitatea, Curtea Constituțională trebuie să nu fie afectată de ingerințele politice, de presiuni și de intimidări”, se arată în scrisoare.

Scrisoarea a fost semnată de către Siegfried Mureșan.

„Vă mulțumesc mult pentru scrisoarea Dumneavoastră din 7 mai, adresată Președintelui Parlamentului European, David Maria Sassoli, cu privire la care Domnia Sa mi-a cerut să răspund din numele său, având în vedere calitatea mea de Președinte al Delegației Parlamentului European pentru relațiile cu Republica Moldova”, a explicat Siegfried Mureșan gestul.

Acesta a precizat că reforma justiției a fost mereu un domeniu-cheie de pe Agenda de Asociere, și că Parlamentul European va continua să monitorizeze atent evoluțiile din acest domeniu.

Amintim că, într-un briefing din 6 mai, președinta CCM Domnica Manole, a adresat un apel public către Comisia de la Veneția, Parlamentul European, Consiliul Europei și întregul corp diplomatic acreditat în Republica Moldova.

Aceasta a acuzat că CCM și judecătorii acesteia au devenit ținta unor atacuri mediatice din partea unor înalți demnitari de stat, inclusiv președintele Igor Dodon, care au lansat declarații de natură să creeze o lumină publică negativă în jurul instituției și să o descrediteze.

 

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Alexandru Versinin

Alexandr Verșinin, inclus în baza de date „Mirotvoreț”. Reacția deputatului „Democrația Acasă”

Deputatul Partidului „Democrația Acasă”, Alexandr Verșinin, a fost inclus în baza de date a site-ului ucrainean „Mirotvoreț”, care îl acuză de răspândirea narațiunilor propagandei ruse și de acțiuni îndreptate împotriva Ucrainei, Republicii Moldova și Uniunii Europene. Parlamentarul respinge acuzațiile și susține că includerea sa în listă are legătură cu declarațiile sale publice.

Pe site-ul „Mirotvoreț” se menționează că Alexandr Verșinin ar fi participat „la acte de agresiune umanitară împotriva Ucrainei, la răspândirea narațiunilor propagandei ruse și la acțiuni de propagandă rusească împotriva Ucrainei, Republicii Moldova și UE”.

În reacție, parlamentarul a menționat că a fost inclus în baza de date „Mirotvoreț” din cauza declarațiilor sale. „Nu știam că dacă afirmi că granița cu Ucraina trebuie securizată, pentru ca pe acolo trec drogurile este o afirmație împotriva Moldovei sau Ucrainei. Nu știam că afirmația referitor la nivelul apei de pe Nistru și catastrofa ecologică este o afirmație împotriva Moldovei sau Ucrainei. Iar dacă presa de propagandă de la Kremlin preia o declarație, devii automat „putinist””, a spus el.

Verșinin și-a mai exprimat nemulțumirea față de faptul că a ajuns în aceeași bază de date cu Ilan Șor, Marina Tauber și Evghenia Guțul, care a fost inclus anterior.

Eu prefer o regulă ceva mai plictisitoare: discutăm afirmațiile, verificăm faptele și apoi tragem concluziile. Nu invers. Dar recunosc: „pro-ăvropeni, Ru-ropeni” sună mai spectaculos decât o verificare serioasă a faptelor”, a adăugat deputatul „Democrația Acasă”.

Amintim că site-ul „Mirotvoreț” a fost creat în Ucraina în 2014. Portalul publică date cu caracter personal despre persoane pe care autorii săi le consideră implicate în acțiuni „împotriva securității naționale a Ucrainei”. În baza de date figurează inclusiv mai mulți cetățeni ai Republicii Moldova.

În decembrie 2023, în baza de date a fost inclusă și Marina Tauber, fostă vicepreședintă a ex-Partidului „ȘOR”. Potrivit informațiilor publicate pe site, aceasta ar fi „manipulat informații de interes public”, „participat la destabilizarea vieții social-politice a țării” și „răspândit narațiuni ale propagandei de la Kremlin”. În baza de date „Mirotvoreț” au mai fost incluși oligarhul fugar Ilan Șor, fosta bașcană a Găgăuziei, Evghenia Guțul, precum și foștii președinți ai Republicii Moldova Vladimir Voronin și Igor Dodon.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: