Facebook/Direcția de poliția a mun. Chișinău

Curtea de Apel Chișinău va activa în regim special până pe 30 mai (DOC)

În perioada 2 aprilie-30 mai 2021, Curtea de Apel Chișinău va activa în regim special. O dispoziție în acest sens a fost semnată de Vladislav Clima, președintele instanței.

Astfel, se atrag la serviciu cu prezență fizică pentru activitatea de birou un număr de 30% din personalul Curții de Apel Chișinău. Judecătorii vor activa cu prezență fizică în zilele de ședință, iar grefierii și asistenții judiciari vor activa cu prezență fizică obligatorie în zilele de ședință ale judecătorilor din echipa căruia fac parte.

În afara zilelor de ședință, programul de activitate al judecătorilor se dispune de la distanță. Programul de activitate al grefierilor și asistenților judiciari din echipa judecătorului, se va diviza, prin rotație pe zile.

Angajații, care vor exercita munca de la distanță vor prezenta conducătorului nemijlocit, darea de seamă despre lucrul efectuat la distanță.

În materie civilă, Curtea de Apel va examina cauzele ce vizează acțiunile împotriva activității administrative realizate de Comisia pentru Situații Excepționale; eliberarea ordonanțelor de protecție, încuviințarea spitalizării forțate și a tratamentului forțat; confiscarea averii nejustificate; luarea în custodie publică a străinilor și prelungirea duratei acesteia; cauzele care potrivit legii se judecă prioritar și de urgență; cauzele care se examinează în scris sau în lipsa părții.

În materie penală și contravențională vor fi examinate cauzele în care urgența se justifică prin scopul instituirii stării de urgență la nivel național și care vizează încălcarea dispozițiilor Comisiei pentru Situații Excepționale. Totodată, se vor examina cauzele privind mandatele de arest, măsurile de investigații speciale, măsurile asiguratorii, cauzele care se examinează în lipsa părților, în procedură scrisă.

Alte cauze se vor suspenda. Reluarea examinării se va realiza după încetarea situații excepționale sau dacă Comisia pentru Situații Excepționale nu va dispune altfel.

 

Dispozitia Nr. 14 Din 02.04.2021 by Maxim Stratan on Scribd

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

pikist.com

Numărul copiilor victime ale infracțiunilor sexuale a crescut în Moldova. Datele MAI pentru primele 10 luni ale anului

830 de copii au fost victime ale infracțiunilor în Republica Moldova în primele zece luni ale anului 2026. Dintre aceștia, 290 au fost victime ale infracțiunilor sexuale, cu patru mai mulți decât în aceeași perioadă a anului trecut. Datele au fost prezentate de Ministerul Afacerilor Interne (MAI) pe 12 noiembrie, în cadrul unei ședințe dedicate protecției copiilor împotriva abuzurilor și exploatării sexuale.

La ședința Comisiei Naționale pentru monitorizarea implementării Convenției de la Lanzarote, reprezentanții autorităților și experții Consiliului Europei au discutat despre rezultatele obținute în perioada 2025–2026 și măsurile care trebuie luate în continuare pentru protejarea copiilor.

Unul dintre subiecte a fost activitatea Centrului regional Barnahus din nordul țării, care oferă ajutor copiilor victime sau martori ai infracțiunilor. Experții au evaluat activitatea centrului și au venit cu recomandări pentru îmbunătățirea serviciilor oferite copiilor.

Participanții au analizat și activitatea Centrului de Siguranță Digitală din Moldova în prima jumătate a anului 2026. Discuțiile au vizat pericolele la care sunt expuși copiii pe internet și măsurile necesare pentru prevenirea abuzurilor și exploatării sexuale în mediul online.

De asemenea, a fost discutată verificarea persoanelor care lucrează cu copiii, pentru a preveni eventualele abuzuri sexuale.

Printre prioritățile pentru următorii ani se numără pregătirea unui nou plan de măsuri pentru perioada 2027–2028, îmbunătățirea serviciilor de ajutor pentru copiii care au fost victime ale infracțiunilor și intensificarea eforturilor de prevenire și combatere a abuzurilor sexuale, inclusiv pe internet.

Ședința a avut loc în contextul Zilei europene pentru protecția copiilor împotriva exploatării sexuale și a abuzurilor sexuale, marcată anual pe 18 noiembrie. Cu această ocazie, Consiliul Europei urmează să lanseze un ghid pentru jurnaliști, care conține recomandări despre cum trebuie reflectate aceste cazuri, astfel încât să fie respectată viața privată și protejată identitatea copiilor victime.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: