jurnal.md

Curtea Supremă de Justiție a trimis la rejudecare dosarul lui David Davitean. Cum este motivată decizia

Curtea Supremă de Justiție (CJS) a trimis la rejudecare dosarul lui David Davitean, care a fost condamnat la 13 ani de închisoare pentru tâlhărie. O decizie în acest sens a fost pronunțată de CSJ la 21 februarie curent.

„Se admit recursurile ordinare declarate de către avocații Bolocan Ludmila, Beruceaşvili Andrei și Bodnariuc Alexandr în numele inculpatului Davitean David și de către inculpat, se casează total decizia Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 13 septembrie 2018, în cauza penală în privința lui Davitean David și se dispune rejudecarea cauzei de către aceeași instanță de apel, în alt complet de judecată”, anunță CSJ.

Colegiul penal lărgit al CSJ a constatat că instanța de apel a admis erori. CSJ a remarcat faptul că instanța de apel nu a dat un răspuns motivat la argumentele apărării cu privire la îndepărtarea inculpatului pe tot parcursul examinării cauzei din ședințele de judecată ale primei instanțe. De asemenea, inculpatului și apărării nu i-ar fi fost oferite informații privind acuzarea adusă.

Menționăm că dosarul lui David Davitean face parte din lista celor 38 de dosare pretins politice, care urmează să fie evaluate de către procurori.

Inițial, David Davitean a fost condamnat la 16 ani de închisoare. Ulterior, Curtea de Apel Chișinău a pronunțat o nouă hotărâre privind condamnarea acestuia la 13 ani de închisoare.

Susțineți-ne cu un LIKE la pagina noastră de Facebook.

 

 

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Zelenski: Ucraina va organiza alegeri dacă Putin va accepta un armistițiu de 60 de zile

Ucraina va organiza alegeri dacă Vladimir Putin va accepta un armistițiu de 60 de zile, a declarat președintele ucrainean Vladimir Zelenski, relatează Meduza.

Potrivit lui Zelenski, ucrainenii trebuie să decidă când să voteze și pe cine să aleagă. „Dar dacă să răspund la această întrebare, eu știu că Putin și-a dorit foarte mult să schimbe președintele Ucrainei. Înțeleg asta”, a adăugat Zelenski.

„Iar dacă președintele Trump își dorește cu adevărat anumite schimbări în ceea ce privește desfășurarea alegerilor, am discutat deja acest lucru cu echipa sa. Prin urmare, vă rog să-i transmiteți lui Putin: dați-ne două luni, 60 de zile de răgaz. O încetare completă a focului timp de 60 de zile și noi vom organiza alegeri. Desigur, vor fi pregătiți să acceptăm orice alegere a poporului nostru – a poporului ucrainean”, a comunicat Zelenski într-un interviu pentru ABC News.

Amintim că președintele SUA, Donald Trump, a declarat că este timpul ca Ucraina să-și aleagă un nou președinte „care să poată încheia un acord”. „El (nota red. Zelenski) ar fi putut încheia numeroase acorduri, dar, dintr-un anumit motiv, nu a făcut-o niciodată”, a adăugat Trump. Detalii AICI.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: