zerkalo.io

De ce au rămas fără lumină Chișinău, Ialoveni, Ghidighici și Vatra? Explicațiile Premier Energy 

Pana scurtă de curent care s-a înregistrat în amiaza zilei de 14 iulie în mai multe localități din Republica Moldova s-a datorat unei rupturi de conductor a unei linii electrice aeriene de 110 kV. Informația a fost confirmată într-un comunicat de furnizorul Premier Energy.

În rețelele de înaltă tensiune ÎCS Premier Energy Distribution SA, au fost efectuate lucrări planificate de retragere pentru reparații a două linii electrice aeriene din totalul de trei LEA de 110 kV, care alimentează un nod energetic important. Lucrările au vizat schimbarea unui pilon deteriorat în scopul menținerii siguranței și fiabilității rețelei. Prin coincidență, în același interval de timp, la cea de-a treia linie electrică aeriană s-a produs o ruptură de conductor, generând o întrerupere neprogramată a acestei linii”, a comunicat compania.

Potrivit Premier Energy, în consecință, în intervalul orar 13:15 – 13:19 au fost deconectate avariat 9 stații electrice de 110 kV și 3 stații electrice de 35 kV, fiind afectată alimentarea cu energie electrică a aproximativ 126 000 de consumatori.

Echipele operative au intervenit prompt pentru remedierea avariei și reluarea alimentării cu energie electrică în cel mai scurt timp posibil. Cerem scuze pentru disconfortul creat și îi asigurăm pe toți consumatorii că depunem toate eforturile necesare pentru a menține siguranța și continuitatea serviciului de alimentare cu energie electrică”, a adăugat compania.

Conform Moldelectrica, întreruperi de curent s-au înregistrat în sectoarele Centru și Buiucani ale capitalei, Ialoveni, Vatra și Ghidighici.

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

noi.md

CEC a modificat lista partidelor care pot participa la alegerile din Găgăuzia. Ce formațiune a fost inclusă în cursă

Comisia Electorală Centrală (CEC) a inclus Partidul Politic Popular Găgăuz, condus de Nicolae Dudoglo, în lista partidelor care pot participa la alegerile locale noi și referendumul local din 1 noiembrie, precum și la alegerile regionale din 15 noiembrie. Decizia a fost luată în cadrul ședinței CEC din 18 septembrie.

CEC a modificat trei hotărâri referitoare la lista formațiunilor politice care au dreptul de a participa la cele două scrutine. În urma modificărilor, Partidul Politic Popular Găgăuz a fost inclus în lista formațiunilor eligibile.

În cadrul aceleiași ședințe, CEC a aprobat și modificări privind Consiliul Electoral Central al Găgăuziei, constituit pentru organizarea și desfășurarea alegerilor regionale din 15 noiembrie. Comisia a decis degrevarea și convocarea unor membri ai consiliului și a aprobat statul de personal al aparatului de lucru al acestuia.

Totodată, CEC a autorizat desfășurarea unui sondaj de opinie publică de către compania „MAGENTA CONSULTING”. Sondajul va putea fi realizat în perioada 21 septembrie – 18 octombrie, în perioada electorală a alegerilor regionale din 15 noiembrie.

De asemenea, 14 persoane din partea Asociației obștești „Promo-LEX” au fost acreditate în calitate de observatori naționali pentru monitorizarea alegerilor locale noi și a referendumului local din 1 noiembrie.

Amintim că, pe 1 noiembrie, vor avea loc alegeri locale în satele Cairaclia și Novosiolovca din raionul Taraclia, în orașul Costești din raionul Rîșcani, în satul Hăsnășenii Mari din raionul Drochia, precum și în satele Tomai și Chirsova din Găgăuzia. În satul Delacău din raionul Anenii Noi va fi organizat un referendum local.

Pe 15 noiembrie, în Găgăuzia vor avea loc alegerile pentru funcția de bașcan al autonomiei și alegerile pentru Adunarea Populară a Găgăuziei.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: