facebook/Igor Dodon

„De interzis zborurile din Italia e prematur”. Ce măsuri propune Dodon privind zborurile din zonele afectate de COVID-19

Republica Moldova nu va suspenda, deocamdată, zborurile din și spre Italia. Informația a fost confirmată de către președintele Igor Dodon, în cadrul unei conferințe de presă din 9 martie. Șeful statului a declarat că măsura este prematură, având în vedere că în țară a fost confirmat un singur caz de COVID-19.

„România, de exemplu, a limitat zborurile din țările unde sunt focare, unde sunt multe cazuri. Noi am discutat acest lucru și propunem să examinăm următorul mecanism: de interzis zborurile din Italia sau din alte țări, la această etapă, este prematur. Dar, ținând cont de faptul că România a interzis, ca să nu avem tranzitul prin Moldova a cetățenilor altor țări din zonele afectate, propunem să elaborăm un mecanism ca spre Moldova, din țările în care sunt focare, să se permită doar cetățenilor Republicii Moldova”, a explicat Igor Dodon.

Astfel, șeful statului a anunțat că se examinează posibilitatea ca să fie permis accesul pe teritoriul țării numai a cetățenilor Republicii Moldova care vor să se întoarcă acasă.

Totodată, șeful statului a avut un mesaj și pentru politicieni.

„Încetați să fiți cinici, nu vă dați în spectacole pe Facebook, nu mai jigniți și umiliți cadrele medicale. Medicii riscă cel mai mult acum, împreună cu toți funcționarii de stat. Foști șefi, foști miniștri. Printr-o astfel de atitudine ajungeți să fiți mai nocivi pentru cetățeni decât cei infectați cu coronavirus. Vreți să vă faceți capital politic, faceți pe alte subiecte, nu pe sănătatea cetățenilor. Iar voi încercați să vă faceți dividente plitice. Vreți alegeri anticipate, căderea guvernului? Sunteți siguri în această situație? Este o perioadă care poate să dureze săptămâni, luni întregi. Aveți propuneri – veniți cu aceste propuneri”, a declarat Igor Dodon.

Precizăm că România a interzis, începând de astăzi, toate zborurile din și spre Italia. 

Amintim că, în cadrul unei conferințe de presă din 9 martie, ministrul Sănătății, Viorica Dumbrăveanu, a anunțat că, în prezent, în Republica Moldova sunt trei pacienți suspecți de infectare cu COVID-19. Totodată, aceasta a precizat că, timp de o săptămână, au fost transmise în teritoriu peste 10 mii de fișe epidimiologice, iar medicii de familie au sub monitorizare peste 5 mii de persoane.

 

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Imagine simbol

Tranzitul cerealelor, inclusiv din Ucraina, va fi permis și prin Costești–Stânca. Acord între Moldova și România

Tranzitul cerealelor prin frontiera moldo-română va fi posibil și prin punctul de trecere Costești-Stânca. Anunțul a fost făcut de Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare, care a precizat că măsura a fost convenită de autoritățile Republicii Moldova și României și are scopul de a diversifica rutele de transport și de a reduce aglomerația la punctele de trecere a frontierei.

Potrivit Ministerului Agriculturii, decizia vizează inclusiv cerealele provenite din Ucraina, care tranzitează teritoriul Republicii Moldova. Reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor și cei ai Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor din România au discutat soluții pentru facilitarea transportului acestor mărfuri.

Pentru a traversa frontiera prin Costești-Stânca, pe sensul de ieșire din Republica Moldova, transportatorii trebuie să se programeze în prealabil în sistemul electronic BQS. Serviciul Vamal a recomandat efectuarea programării încă din etapa planificării cursei, pentru ca șoferii să își poată organiza deplasarea în funcție de intervalul alocat.

În ultimele 24 de ore, prin posturile vamale de frontieră au fost procesate 2 928 de camioane, în ambele sensuri de traversare. Totodată, numărul camioanelor aflate în așteptare la Giurgiulești și Sculeni s-a redus, precizează Serviciul Vamal.

Instituția a recomandat transportatorilor să utilizeze și alte puncte de trecere, în funcție de traseu și de tipul transportului. Pentru camioanele fără încărcătură sunt recomandate posturile vamale Cahul-Oancea și Costești-Stânca.

De asemenea, transportatorii sunt îndemnați să utilizeze, acolo unde este posibil, sistemul de tranzit comun NCTS, să depună din timp declarațiile electronice și să pregătească toate documentele necesare formalităților vamale.

„Distribuirea echilibrată a fluxului de camioane și pregătirea anticipată a formalităților vamale contribuie la utilizarea eficientă a capacităților de procesare și la reducerea timpilor de așteptare”, a menționat Serviciul Vamal.

Amintim că importul de culturi cerealiere și oleaginoase în Republica Moldova este supus unui mecanism de licențiere, prelungit de Parlament până la 31 decembrie 2026. Măsura are scopul de a proteja producătorii agricoli autohtoni de efectele importurilor și de concurența prețurilor mai mici de pe piețele externe. Licențele sunt eliberate gratuit anumitor categorii de agenți economici, care nu au dreptul să comercializeze sau să exporte produsele importate în baza acestui mecanism.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: