Tudor Mardei | NewsMaker

De trei ori mai puține primării după alegerile din 2027? Guvernul estimează că vor rămâne doar 292

După alegerile locale din 2027, în Republica Moldova vor rămâne aproximativ 292 de primării, față de aproape 900 în prezent. Cifra a fost anunțată pe 2 septembrie de secretarul general al Guvernului, Alexei Buzu, în cadrul unei conferințe de presă dedicate procesului de amalgamare. Buzu a precizat că aceasta este o estimare preliminară și poate suferi modificări, întrucât procesul de amalgamare nu a fost finalizat.

63% dintre primării se vor amalgama voluntar

În cadrul conferinței de presă, Buzu a amintit că în Republica Moldova sunt, în prezent, 892 de primării. Dintre acestea, 890 pot iniția și finaliza procesul de amalgamare voluntară. Primăria municipiului Chișinău și Primăria municipiului Bălți nu pot face acest lucru.

Astfel, Buzu a anunțat că 63% dintre primării, sau 561 de primării, au o decizie finală cu privire la amalgamarea voluntară.

Despre bani

„Vom avea, în final, un fond de 4 miliarde 500 de milioane de lei pentru stimulente. Vorbim de trei stimulente: stimulentul de pregătire oferit în acest an; stimulentul de dezvoltare triplat de către Guvern – 3000 de lei per cap de locuitor, bani care vor merge în investiții începând cu ianuarie 2027; și stimulentul post-amalgamare începând cu anul 2028 în noile primării. Deci, vom avea trei ani la rând – 2028, 2029, 2030 – până la 2 milioane de lei în bugetul noii primării, pentru ca aceste resurse să fie utilizate în procesul de dezvoltare sau alte nevoi specifice pe care le vor identifica aleșii locali”, a comunicat Buzu.

Ulterior, el a venit cu exemple: în Ungheni, unde sunt 10 primării care s-au unit, vor fi investite 157 de milioane de lei. La Călărași, unde 14 primării s-au unit, vor fi investite 116 milioane de lei. La Rezina, unde 9 primării s-au unit, vor fi investite 85 de milioane de lei.

254 de primării trec la etapa de amalgamare normativă

„O parte din aceste primării au început procesul de amalgamare voluntară, doar că nu l-au finalizat. (…) Deci, dacă există o primărie din Republica Moldova unde numărul de cetățeni este sub 3000, au fost aceste două opțiuni – amalgamare voluntară, care deja numai este disponibilă, și amalgamarea normativă, care trebuie să o parcurgem acum. (…) Inclusiv după alegerile din 2027 vom avea această prevedere legală – dacă numărul de cetățeni în primărie va scădea sub 3000, acea primărie va trebui să intre din nou într-un proces de amalgamare”, a menționat Buzu.

Alexei Buzu/Alexei Buzu

Aproximativ 292 de primării după alegerile locale

Potrivit lui Buzu, noua structură administrativă a țării va intra în vigoare odată cu alegerile locale generale din anul viitor.

„Ne așteptăm ca, după alegerile locale din 2027, să avem 292 de primării. Este o estimare preliminară. Cifra poate să se schimbe, pentru că nu am finalizat tot procesul”, a conchis secretarul general al Guvernului.

***

Amintim că 60 de primării din Republica Moldova au declarat, din start, că nu doresc să inițieze procesul de amalgamare. Detalii AICI. Ulterior, șefa statului, Maia Sandu, a declarat că acestea „vor fi amalgamate prin lege, fără stimulente financiare”. Detalii AICI.

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

TV8

Tiraspolul blochează candidatura activistului Nicolai Malîșev la „alegerile” din regiune

Nicolai Malîșev, activist civic din stânga Nistrului, nu a fost înregistrat drept candidat la așa-numitele alegeri prezidențiale din regiune. Comisia Electorală nerecunoscută de la Tiraspol și-a motivat decizia prin faptul că, în ultimii cinci ani, acestuia i-a fost refuzată de două ori înregistrarea în calitate de candidat la funcția de deputat, iar o dată i-a fost anulată de instanță. Într-un video publicat anterior pe rețelele de socializare, Malișev și-a anunțat intenția de a se înscrie în cursă.

„Eu cred că până a veni la conducere un nou lider, neapărat trebuie să ofere explicații predecesorul său, cu privire la promisiunile pe care le-a lansat. Mai țineți minte cele 15 000 de locuri de muncă în regiunea transnistreană? Noi așa și nu le-am văzut, dar știm cu siguranță că, în prezent, pe celălalt mal, aproximativ 25 000 de cetățeni ai Transnistriei, ai țărișoarei noastre mici, dar dârze, lucrează și plătesc impozite acolo”, a declarat Nicolai Malîșev.

În viziunea activistului, munca și cumpărăturile făcute pe malul drept al Nistrului reprezintă o pierdere directă pentru economia și bugetul regiunii transnistrene.

Potrivit portalului Zona de Securitate, în februarie 2025, bărbatul a fost atacat și bătut de persoane necunoscute în scara blocului în care locuiește. Incidentul s-a produs după ce autoritățile neconstituționale de la Tiraspol i-au refuzat înregistrarea în cursa electorală pentru Sovietul Suprem. Atunci a fost invocată o prevedere din așa-zisul cod electoral local. Aceasta interzicea candidatura persoanelor care au comis abateri sau au fost excluse din competițiile electorale. Malișev s-a evidențiat prin criticile aduse liderului nerecunoscut din stânga Nistrului, Vadim Krasnoselski.

Până acum, au depus actele pentru a participa la așa-numitele alegeri prezidențiale din stânga Nistrului vicepremierul nerecunoscut de la Tiraspol, Vitali Neagu și deputatul din Sovietul Suprem Vadim Cravciuc. Scrutinul urmează să aibă loc pe 13 decembrie și nu este recunoscut de autoritățile constituționale de la Chișinău. Vadim Krasnoselski își încheie al doilea mandat și nu mai poate candida.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: