Decis: Air Moldova nu are voie să efectueze zboruri către Moscova
Full Article 2 minutes read

Decis: Air Moldova nu are voie să efectueze zboruri către Moscova

Air Moldova nu va putea opera zboruri către Rusia. Autoritatea Aeronautică Civilă (AAC) a Republicii Moldova a emis o directivă operațională prin care se interzice efectuarea operațiunilor aeriene în spațiul aerian al Federației Ruse de către operatorii aerieni naționali. Anunțul a fost făcut pe 10 septembrie de ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Andrei Spînu.

„Autoritatea Aeronautică Civilă a Republicii Moldova, în scopul asigurării siguranței și securității aeronautice, având în vedere SSC/AIR-01/05-2022/RUS (Signifiant Safety Concern) emisă de Organizația Aviației Civile Internaționale, precum și decizia de suspendarea de către Agenția Europeană pentru Siguranța Zborurilor a tuturor certificatelor și aprobărilor emise agenților aeronautici ai Federației Ruse că, la 10 septembrie 2022 a emis Directiva Operațională nr. 06 – 10/09/2022, prin care se interzice efectuarea operațiunilor aeriene în spațiul aerian al Federației Ruse de către operatorii aerieni naționali”, a precizat Andrei Spînu.

În cadrul unei emisiuni din 9 septembrie, de la postul național de televiziune, ministrul a spus că astfel de zboruri sunt riscante și a rugat cetățenii să nu se lase mințiți. Și președintele Parlamentului, Igor Grosu, a declarat că anunțul Air Moldova „este un instrument de manipulare și dezinformare”

Amintim că Air Moldova a anunțat pe 9 septembrie, că va relua operarea zborurilor spre Moscova începând cu data de 1 octombrie, după sistarea acestora din februarie 2022.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

 

 

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: